Prin decizia civilă nr.1038/14.03.2012 Curtea de Apel
Ploieşti a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul SNPDR împotriva sentinţei civile nr.
2276 din 8
noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în contradictoriu
cu pârâta CNADNR SA.
La pronunţarea soluţiei, instanţa de control judiciar
a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa
sub nr.5220/120/2011, SNPDR a
chemat în judecată pe pârâta CNADNR SA
pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să plătească
salariaţilor indicaţi expres în acţiune drepturile salariale neacordate pentru
salariul aferent lunii mai 2011, conform
majorării salariului de bază al fiecărui salariat, stabilită prin Hotărârea
nr. 1/28.04.2011
cu aplicare de la 01.05.2011,
determinate pentru fiecare salariat ca fiind suma ce reprezintă diferenţa
dintre salariul brut recalculat conform majorării salariului de bază, prin
indexarea cu 12,5 % la care se adaugă o majorare în cuantum fix de 105 lei, în
această ordine şi salariul brut acordat şi plătit efectiv pentru luna mai 2011
pe baza salariului de bază al fiecărui salariat stabilit anterior intrării în
vigoare a CCM nr.78/28.04.2011;
plata de daune interese conform art.101 din CCM nr.78/28.04.2011, respectiv
plata de penalităţi conform art.120 din Codul de procedură fiscale aplicate la
valoarea drepturilor salariale neacordate, precum şi obligarea la plata
cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
În motivarea
cererii, s-a arătat că în data de 28.04.2011 a fost încheiat contractul colectiv
de muncă nr.78/28.04.2011,
iar prin hotărârea nr.1/28.05.2011 s-a stabilit majorarea salariului de bază al
fiecărui salariat într-un cuantum unitar aplicabil la salariul de bază al tuturor
salariaţilor din cadrul CNADR SA, că prin anexa nr.2 s-au stabilit şi limitele
minime şi maxime ale salariilor de încadrare pentru fiecare funcţie, astfel
încât cu data de 1.05.2011
toţi salariaţii trebuiau să aibă calculat salariul brut pe baza unui salariu de
bază stabilit în limita grilei de salarizare, însă pârâta nu şi-a respectat
obligaţia cu privire la termenul de aplicabilitate, plătind drepturile
salariale aferente majorării salariului de bază pentru fiecare salariat
începând cu 1.06.2011
şi nu cu 1.05.2011.
Prin întâmpinare pârâta a invocat atât excepţia
inexistenţei coparticipării procesuale active şi respingerea ca neîntemeiată a
cererii în raport de prevederile art.47 Cod pr. civilă întrucât reclamanţii nu
pot forma o singură parte procesuală având cauze (temeiuri) diferite ale
acţiunii, respectiv propriul contract de muncă, precum şi excepţia lipsei
dovezii cu privire la calitatea de sindicalişti, în condiţiile în care
calitatea de reprezentant al sindicatului se poate exercita exclusiv cu privire
la salariaţii care se află în raporturi sindicale cu entitatea în cauză la data
formulării cererii introductive de instanţă.
Pe fondul cauzei s-a invocat inaplicabilitatea
hotărârii pe care a fost întemeiată
cererea reclamantul, aceasta fiind menită doar să traseze modul unitar în care
vor fi tratate contractele individuale de muncă cu ocazia negocierilor
individuale, fără a putea să creeze direct drepturi individuale conform legii,
că hotărârea nr.1 nu modifică în mod explicit contractul colectiv de muncă,
deoarece este încheiat în aceeaşi zi cu data CCM 2011, hotărârea nefiind
înregistrată la
Inspectoratul Teritorial de Muncă, aşa cum obligă art.31 al.2
din Legea nr.130/1996 şi art.150 al.2 din Legea nr.62/2011 aplicabilă în
prezent în materia modificării contractelor colective de muncă.
S-a mai arătat că hotărârea în discuţie este un
înscris fără efecte juridice în raporturile de muncă, iar însuşi textul
hotărârii invocate stabileşte că se va concretiza prin întocmirea şi încheierea
actelor adiţionale în acest sens în teren de maximum 30 de zile lucrătoare de
la data intrării în vigoare a CCM pe 2011.
După analizarea probatoriilor administrate, tribunalul
a pronunţat sentinţa civilă nr.2276/08.11.2011 prin care a respins atât excepţia
inexistenţei coparticipării procesuale active, excepţia lipsei dovezii de
membri de sindicat cât şi acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că
reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la acordarea unor diferenţe de
drepturi salariale aferente lunii mai 2011, invocând Hotărârea nr.1/28.04.2011 prin
care a susţinut că s-au majorat salariile de bază prin indexarea cu 12,5 % la
care s-a adăugat o majorare în cuantum fix de 105 lei, precum şi obligarea la
daune interese şi penalităţi aplicate la valoarea drepturilor salariale
neacordate.
Cu privire la excepţia inexistenţei coparticipării
procesuale active, tribunalul a reţinut că este neîntemeiată şi a respins-o
întrucât potrivit art.47 Cod pr. civilă,
mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii
este un drept sau o obligaţiune comune, ori dacă drepturile sau obligaţiile lor
au aceeaşi cauză, în speţă salariaţii reprezentaţi de reclamant au invocat
Hotărârea nr.1/28.04.2011,
iar obiectul cauzei este reprezentat de un drept ce izvorăşte din aceasta,
fiind îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, chiar dacă
raporturile acestora cu pârâta au la bază contracte individuale de muncă.
In legătură cu excepţia lipsei dovezii calităţii de
membrii de sindicat, tribunalul a constatat că este neîntemeiată întrucât la
fila 60 dosar există dovada calităţii acestora de membrii de sindicat.
Referitor la pretenţiile reclamantului privind plata
unor diferenţe de drepturi salariale pentru luna mai 2011, tribunalul a
constatat că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul societăţii
pârâte înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti sub
nr.78/28.04.2011,
s-a prevăzut că modificarea acestuia se poate face prin act adiţional în
condiţiile legii ori de câte ori părţile convin aceasta, iar modificările se
comunică pentru înregistrate, în scris, la Inspectoratul Teritorial de
Muncă Bucureşti şi devin aplicabile de
la data înregistrării.
Prin Hotărârea nr.1/28.04.2011 s-a convenit de către
reprezentanţii CNADR SA şi reprezentanţii sindicatelor ca începând cu data
intrării în vigoare a contractului colectiv de muncă pentru anul 2011, salariul
de bază al fiecărui salariat să fie indexat cu 12,5 % şi majorat cu suma fixă
de 105 lei în această ordine, urmând a fi întocmite şi încheiate actele
adiţionale în acest sens în termen de maxim 30 de zile de la data intrării în
vigoare a CCM 2011.
Această hotărâre reprezintă o modificare a clauzelor
contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, iar potrivit prevederilor
acestuia menţionate mai sus, produce efecte de la data înregistrării la Inspectoratul Teritorial
de Muncă al municipiului Bucureşti.
Totodată, a fost avut în vedere art.150 din Legea
nr.62/2011 potrivit cu care modificările aduse contractului colectiv de muncă
se consemnează într-un act adiţional semnat de toate părţile care au încheiat
contractul, se transmite în scris organului la care a fost înregistrat
contractul colectiv de muncă şi produce efecte de la data înregistrării acestuia
sau de la o dată ulterioară potrivit convenţiei părţilor.
În speţă, s-a constatat că actul adiţional la
contractul colectiv de muncă nu a fost înregistrat, astfel încât acesta nu
poate să producă efecte de la data de 28.04.2011, nefigurând în anexa la contractul
colectiv de muncă care a fost prezentat pentru înregistrare la Inspectoratul
Teritorial de Muncă Bucureşti, astfel că s-a apreciat de
tribunal că nu se poate spune că a fost înregistrat odată cu contractul
colectiv de muncă.
Au fost considerate întemeiate susţinerile pârâtei din
întâmpinare în sensul că angajatorul şi-a rezervat un drept de punere în
aplicare a obligaţiei de a acorda această majorare, menţionându-se că se va
concretiza prin întocmirea şi încheierea actelor adiţionale, în acest sens, în
termen de maximum 30 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a CCM 2011
- termen care a fost respectat deoarece au fost încheiate acte adiţionale la
contractele individuale de muncă ce urmau să producă efecte începând cu data de
01.06.2011.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen
legal reclamanta, considerând-o nelegală şi netemeinică în raport de prev. art.
304 pct.8 şi 9 Cod pr.civilă susţinând în esenţă că în mod nelegal instanţa de
fond a apreciat că prin hotărârea nr. 1/28 aprilie 2011
se aduc modificări contractului colectiv de muncă nr. 78/28 aprilie 2011 şi
aplicarea acesteia este condiţionată de înregistrarea la ITM Bucureşti,
calificând hotărârea ca un act adiţional la contractul colectiv de muncă
nr.78/2011, că în fapt hotărârea a fost emisă pentru majorarea în mod unitar a
salariilor de încadrare pentru toţi salariaţii, majorare determinată de
aplicarea corespunzătoare a majorării limitelor minime ale salariilor de încadrare conform noii
grile d salarizare prevăzute în Anexa 2 la CCM 78/2011 cu respectarea prevederilor legale,
că majorarea limitelor salariale necesita a fi puse imediat în aplicare pentru
respectarea prev. art. 8 alin.3 din Legea 130/1996 în vigoare la momentul
încheierii şi înregistrării Contractului colectiv de muncă (corespondent al
prevederilor art. 132 alin.4 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social în
vigoare din data de 15
mai 2011).
Mai susţine recurenta că termenul de 30 de zile pentru
încheierea actelor adiţionale la contractele individuale de muncă ale
salariaţilor era o obligaţie legală din punct de vedere formal, care nu deroga
de la termenul de aplicare a majorării salariilor de încadrare stabilit conform
hotărârii nr.1/28
aprilie 2011 ca fiind de la data intrării în vigoare a CCM 78/28 aprilie 2011,
instanţa interpretând greşit faptul că angajatorul şi-a „rezervat un drept”
pentru punerea în aplicare, obligaţia fiind asumată fără echivoc cu privire la
termenul cu care se acordă majorarea unitară a salariilor de încadrare,
susţinând că încheierea actelor adiţionale ulterior cu menţiunea că se aplică
de la 1 iunie 2011 nu echivalează cu o renunţare la dreptul salarial acordat.
Aceeaşi recurentă a arătat prin motivele de recurs că
instanţa a dat caracter de legalitate măsurii angajatorului care în mod
unilateral şi prin arbitrariu a aplicat hotărârea nr. 1/28 aprilie 2011 cu
nerespectarea termenului de acordare a majorării unitare a salariilor de
încadrare, angajatorul aplicând hotărârea cu începere de la 1 iunie 2011 şi nu
de la 1 mai 2011.
În dovedirea susţinerilor sale recurenta a depus la
dosar copie de pe decizia nr. 1762/20.12.2011 prin care pârâta intimată a decis
să se acorde salariaţilor CNADR-SA doar în luna decembrie 2011 o indexare de
12,5% şi o compensare de 105 lei aferentă unei luni aplicate la salariul de
bază valabil la data de 1 mai 2011 la care să se aplice indemnizaţia de conducere
şi sporurile permanente.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile
formulate, de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicate
în cauză, Curtea reţine că recursul este
nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică formulată de recurentă şi care se referă
la greşita apreciere a caracterului hotărârii nr. 1/28 aprilie 2011 este
neîntemeiată.
Din actele dosarului rezultă că potrivit contractului
colectiv de muncă la nivelul societăţii înregistrat la ITM Bucureşti sub
nr.78/28 aprilie
2011, acesta putea fi modificat, ori de câte ori părţile conveneau
acest lucru, printr-un act adiţional încheiat în condiţiile legii, modificări
care de asemenea trebuiau comunicate pentru înregistrare Inspectoratului
Teritorial de Muncă Bucureşti, ele având aplicabilitate de la data
înregistrării lor.
La data de 28 aprilie 2011reprezentaţii CNADR –SA şi
reprezentanţii sindicatelor au convenit, prin hotărârea nr.1, ca începând cu
data intrării în vigoare a contractului colectiv de muncă pentru anul 2011
salariul de bază al fiecărui salariat să fie indexat cu 12,5% şi majorat cu o sumă fixă de 105 lei în
această ordine, care se va concretiza prin întocmirea şi încheierea actelor
adiţionale în acest sens în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare
a contractului colectiv de muncă.
Atâta vreme cât această hotărâre a adus modificare la
clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în mod corect
instanţa de fond a apreciat că aceasta este în fapt un act adiţional la
contractul de muncă, astfel că şi ea urma să-şi producă efectele de la momentul
înregistrării la
Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti.
Această hotărâre, care în fapt este act adiţional la CCM, nu a fost înregistrat la ITM Bucureşti,
astfel încât să poată produce efecte de la data de 28 aprilie 2011 şi în
aceste condiţii nu s-au respectat disp. art. 150 din Legea 62/2011 a Dialogului
social în conformitate cu care modificările aduse contractului colectiv de
muncă de consemnează într-un act adiţional (în speţă hotărârea nr. 1) semnat de
părţile care au încheiat contractul şi se transmite în scris organului la care
a fost înregistrat şi CCM, el urmând a produce efecte de la data înregistrării
acestuia sau de la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor.
Cea de-a doua critică referitoare la faptul că
instanţa a reţinut greşit că angajatorul „şi-a rezerva un drept” pentru punerea
în aplicare a hotărârii nr.1/28 aprilie 2011 şi că încheierea actelor adiţionale
ulterior, cu menţiunea că se aplică de la 1 iunie 2011, nu echivalează cu o
renunţare a dreptului salarial acordat, este neîntemeiată deoarece prin
hotărârea nr.1/28
aprilie 2011 s-a prevăzut că această indexare şi majorare de
salariu se va concretiza prin întocmirea şi încheierea actelor adiţionale în
acest sens în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data intrării în
vigoare a CCM pe anul 2011.
De vreme ce s-a făcut această menţiune prin hotărârea
nr. 1, în mod corect a reţinut instanţa că angajatorul şi-a rezervat dreptul de
punere în aplicare a obligaţiei de majorare salarială în termenul respectiv,
termen care de altfel a şi fort respectat întrucât s-a făcut dovada că s-au încheiat acte adiţionale
la contractele individuale de muncă care urmau să-şi producă efectele de la 1
iunie 2011.
Părţile, semnând această hotărâre, au fost de acord cu
toate clauzele prevăzute în cuprinsul ei, astfel că şi sub acest aspect
recursul este nefondat,m neputându-se susţine că instanţa a dat doar o aparenţă
de legalitate hotărârii nr.1 şi atitudinii arbitrare şi unilaterale a angajatorului.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea constată
că în cauză nu sunt întrunite disp. art. 304 pct.8, 9 Cod pr.civilă, astfel că
faţă de disp. art.312 pct.1 Cod pr.civilă, a respins recursul ca nefondat.
