Art.48 alin.3, art.67, 148, art.91-93, art.95 alin.1 şi 2, art.148,152 şi 153
din Legea nr.141/1997 din Codul
vamal al României.
Art.155 din H.G.nr.1114/2001
Art.1.2. din Ordinul M.F.P.
nr.84/2007
Regulamentul CEE nr.2913/1992
Prin acţiunea înregistrată la
data de 25.02.2011, reclamanta SC DAS SRL a chemat în judecată pe pârâtele DIRECTIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ
şi DIRECTIA JUDEŢEANĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE ARGEŞ, solicitând anularea deciziei nr.140/2010
emisă de prima pârâtă şi a deciziei de regularizare a situaţiei privind
obligaţiile suplimentare stabilite de
control vamal.
În motivarea acţiunii, reclamanta
a arătat că prin cele două acte administrativ fiscale contestate au fost
stabilite în mod greşit în sarcina sa
obligaţii fiscale în sumă totală de 274.313 lei.
Astfel, utilajele ce fac obiectul
contractelor de leasing nr.1, 2, 3, 4 şi 5 din 01.03.2004, încheiate cu o firmă
din Germania nu au dat productivitatea scontată, ceea ce a condus la încetarea
plăţilor de leasing şi predarea utilajelor către proprietar, conform convenţiei
de reziliere a contractelor de leasing nr.1/01.03.2007.
Ca urmare, nu se mai punea
problema unei noi plasări în circulaţie deoarece utilajele, fie aveau origine
comunitară, fie fuseseră indigenizate, întrucât la data restituirii bunurilor
România intrase în Comunitatea Europeană.
Prin sentinţa nr. 924/ la 30
Septembrie 2011 Tribunalul Argeş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC DAS SRL în
contradictoriu cu pârâţii AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA -
DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE ARGES,
AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA JUDETEANA PENTRU
ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE ARGES, AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILOR
BUCUREŞTI şi a anulat decizia nr.
140/2010 emisă de DGFP Argeş şi decizia de regularizarea situaţiei privind
obligaţiile suplimentare stabilite de control vamal .
Pentru a pronunţa această soluţie
tribunalul a reţinut că prin actele administrativ fiscale contestate au fost
stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale în sumă totală de 274.313
lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată, taxe vamale şi accesorii.
La data de 22.04.2004, în baza
unor contracte de leasing extern, reclamanta a iniţiat o operaţiune vamală de
admitere temporară cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente
drepturilor de import în condiţiile prevăzute de art.27(1) din OG 51/1997
privind operaţiunile de leasing şi societăţi de leasing.
Prin declaraţia vamală nr. 15919 din
22.04.2004, a fost acordat conform autorizaţiei de admitere temporară
nr.7665/16.04.2004, ca termen de încheiere a operaţiunii de import data de
15.03.2007.
Utilajele ce au făcut obiectul
contractelor de leasing nr.1, 2, 3, 4, 5 din 01.03.2004, încheiate cu firma din
Germania nu au dat productivitatea scontată, ceea ce a dus la încetarea
plăţilor de leasing şi predarea utilajelor către proprietar , conform
convenţiei de reziliere a contractelor de leasing nr.1/01.03.2007.
S-a reţinut că potrivit art.122
din legea 141/1997 privind Codul vamal, dispoziţii legale avute în vedere la
stabilirea obligaţiilor fiscale „în cazul în care mărfurile aflate în regim de
admitere temporară cu exonerare totală de drepturi de import sunt importate,
elementele de taxare sunt cele în vigoare la data înregistrării declaraţiei
vamale de import”.
Textul de lege menţionat se
aplică doar în situaţia în care mărfurile
aflate în regim de admitere
temporară cu exonerare totală de drepturi de import sunt importate dar în cauză nu sunt aplicabile
aceste dispoziţii legale întrucât mărfurile
nu au mai făcut obiectul unui import, deoarece în urma convenţiei de
reziliere a contractelor de leasing, proprietatea asupra utilajelor nu a mai
fost strămutată de la persoana juridică străină la persoana juridică română şi
drept urmare nu a fost finalizată operaţiunea de import.
S-a reţinut că numai în ipoteza
în care contractele de leasing se finalizau prin preluarea utilajelor de către
reclamantă, cu plata valorii reziduale,
ar fi avut loc o operaţiune de import şi reclamanta ar fi datorat obligaţii
fiscale reţinute în sarcina sa.
Împotriva acestei sentinţe a
declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi Direcţia
Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova.
În recursul D.G.F.P. Argeş se
solicită admiterea acestuia, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca
nefondată, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a deciziei
nr.140/26.08.2010, emisă de Biroul de Contestaţii din cadrul D.G.F.P. Argeş.
În motivare, se arată că
hotărârea pronunţată este nelegală, instanţa de fond neţinând seama de
dispoziţiile art.2 7 din O.G. nr.51/1997, coroborat cu art.48 alin.3 şi art.95
alin.1 şi 2 din Legea nr.141/1997 – Codul vamal al României.
Se arată că în speţă sunt
incidente prevederile art.67 şi 148 din
Codul vamal, potrivit cu care taxele vamale aplicabile sunt cele prevăzute la
data înregistrării declaraţiei vamale de import, cuantumul drepturilor fiind
stabilit pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale,
coroborat cu prevederile H.G.nr.1114/2001-art.155. Acest din urmă text,
consacră posibilitatea organelor vamale de a încasa din oficiu drepturile de
import datorate dacă regimul vamal suspensiv nu încetează în condiţiile art.155
alin.1. Taxele vamale şi alte drepturi de import se determină pe baza
elementelor de taxare, în vigoare la data înregistrării declaraţiei vamale
pentru acordarea regimului vamal suspensiv.
Declaraţia vamală din 22.04.2004,
coroborat cu neîncheierea în regimul suspensiv de către reclamantă, a
determinat calcularea de către organele vamale a sumei de 132.023 lei, taxe
vamale, TVA, dobânzi compensatorii şi comision vamal cu respectarea art.136
alin.2, art.139 alin.1 şi 2 din Codul fiscal, ţinând seama de valoarea în vamă
a bunurilor stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare.
De asemenea, se invocă faptul că
procedurile care reglementează admiterea temporară stabilită prin art.84-90 şi
art.137-144 din R.C.E.E. nr.2913/1992 şi în art.496-523 şi 553-584 din R.C.E.E.
nr.2454/93 se aplică noilor state membre cu respectarea dispoziţiei în care
arată că în cazul în care încheierea dă naştere unei datorii vamale pentru a
păstra echitatea între titularii autorizaţilor stabiliţi în actualele state
membri şi cei stabiliţi în noile state membre, se plătesc dobânzi compensatorii
la drepturile de import, datorate în condiţiile legislaţiei comunitare de la
data aderării.
De altfel, se arată că societatea
nu a contestat modul de calcul a majorărilor de întârziere la formularea
contestaţiei administrative.
În recursul D.R.A.O.V. Craiova se
solicită admiterea acestuia, modificarea sentinţei, în sensul respingerii
contestaţiei depusă împotriva deciziei D.G.F.P. Argeş şi a deciziei de
regularizare a situaţiei emisă de D.J.A.O.V. Argeş.
În motivare, se arată că sentinţa
este nelegală, în primul rând deoarece judecătorul fondului a realizat o
cercetare superficială a situaţiei de fapt şi de drept existente în cauză,
reţinând că doar în ipoteza în care contractele de leasing se finalizau prin
preluarea utilajelor de către reclamantă, cu plata valorii reziduale, ar fi avut
loc o operaţiune de import, cu consecinţa că reclamanta ar fi datorat
obligaţiile fiscale reţinute în sarcina sa.
Se arată că reclamanta a iniţiat
cu declaraţia vamală de admitere temporară din 22.04.2004 o operaţiune
suspensivă având ca obiect maşini şi utilaje achiziţionate în leasing, cu
exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de
import în temeiul O.G. nr.51/1997.
În declaraţia vamală la rubrica J
- Controlat la vama de destinaţie, sunt inserate rezultatele controlului, numărul
şi seria sigiliilor, respectiv termenul limită al operaţiunii: 15.03.2007.
Datele au fost certificate prin aplicarea ştampilei individuale şi a semnăturii
agentului vamal, care a efectuat controlul, având semnificaţia liberului de
vamă.
Aplicabile sunt dispoziţiile H.G.
nr.1114/2001 şi Legea nr.141/1997, coroborat cu O.G. nr.51/1997, faţă de data
întocmirii declaraţiei vamale.
Se susţine că potrivit art.152
din Legea nr.141/1997 printre regimurile vamale suspensive se încadra admiterea
temporară a mărfurilor, iar potrivit art.153, regimul vamal suspensiv se acorda
de autoritatea vamală prin emiterea unei autorizaţii prin care se fixează
condiţiile de derulare a regimului vamal.
Art.155 prevedea că regimul vamal
suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim sau, după caz,
produsele compensatoare ori transformate obţinute primesc, în mod legal, o altă
destinaţie vamală sau un alt regim vamal. Dacă regimul vamal suspensiv nu
încetează în condiţiile alin. (1), taxele vamale şi alte drepturi de import
datorate se încasează din oficiu de birourile vamale în baza unui act
constatator, iar operaţiunea se scoate din evidenţa biroului vamal. Taxele
vamale şi alte drepturi de import datorate se determină pe baza elementelor de
taxare în vigoare la data înregistrării declaraţiei vamale pentru acordarea
regimului vamal suspensiv.
Art.156 din acelaşi act normativ,
în cazul modificării scopului avut în vedere la acordarea regimului vamal
suspensiv titularul acestui regim este obligat să solicite biroului vamal în
evidenţa căruia se află operaţiunea, dacă este cazul, acordarea unui alt regim
vamal sau unei alte destinaţii vamale.
Art.157 arată
că autoritatea vamală şi titularii regimurilor vamale suspensive sunt obligaţi
să ţină evidenţa operaţiunilor până la încheierea acestora şi să păstreze
documentele o perioadă de 5 ani de la data acordării regimului vamal suspensiv.
Art.158
prevede că pentru încheierea regimurilor
vamale suspensive titularul este obligat să prezinte la biroul vamal, direct
sau prin reprezentantul său, declaraţia vamală pe baza căreia s-a acordat acest
regim, împreună cu documentele necesare în vederea identificării mărfurilor. În
cazul în care regimul vamal suspensiv se încheie prin alt birou vamal, acesta
este obligat să transmită o copie de pe declaraţia vamală biroului vamal care a
acordat acest regim, în termen de 15 zile.
Sunt redate prevederile art.91-93
ale Legii nr.141/1997 şi art.95, privind regimurile vamale suspensive, care
sunt operaţiuni cu titlu temporar şi au drept efect suspendarea plăţii taxelor
vamale. Regimul vamal suspensiv se solicită în scris de
către titularul operaţiunii comerciale. Autoritatea vamală aprobă cererea numai
în cazul în care poate asigura supravegherea şi controlul regimului vamal
suspensiv. Cheltuielile suplimentare ocazionate de acordarea regimului vamal
suspensiv vor fi suportate de titularul operaţiunii. Prin aprobarea emisă se
fixează termenul pentru încheierea regimului vamal suspensiv. Prelungirea
termenului pentru încheierea regimului vamal suspensiv se face la cererea
expresă şi justificată a titularului operaţiunii, cu aprobarea autorităţii
vamale.
Titularul
aprobării este obligat să informeze de îndată autoritatea vamală asupra
oricăror modificări care influenţează derularea operaţiunii sub regimul vamal
aprobat.
Regimul vamal suspensiv aprobat se încheie atunci când
mărfurile primesc un alt regim vamal iar autoritatea vamală poate dispune, din
oficiu, încheierea regimului vamal suspensiv atunci când titularul nu
finalizează operaţiunile acestui regim în termenul aprobat.
Controlul a fost efectuat cu
respectarea Ordinului Vicepreşedintelui A.N.A.F. nr.7521/2006 în baza ordinului
de misiune din 28.04.2010, ocazie cu care s-a constatat că societatea nu a
încheiat operaţiunea vamală suspensivă prin efectuarea operaţiunilor de vămuire
în regim de punere în circulaţie sau export ori prin solicitarea prelungirii
termenului acordat iniţial pentru încheierea regimurilor suspensive.
Reclamanta nu şi-a exercitat
dreptul de opţiune pentru una din modalităţile de încheiere a contractului de
leasing şi nu a procedat la încheierea regimului vamal prin importul/exportul
bunurilor sau prin prelungirea termenului limită prin prezentarea titularului
operaţiunii vamale la biroul vamal şi întocmirea unei declaraţii
corespunzătoare regimului definitiv ales pentru încheierea regimului vamal
suspensiv, prezentarea bunului şi achitarea drepturilor vamale, cu consecinţa
acordării liberului de vamă. Aceste operaţiuni trebuie realizate în cadrul
termenului limită acordat de autoritatea vamală, ceea ce în speţă nu s-a
efectuat. Ca atare, reclamanta s-a făcut vinovată de nerespectarea art.158 din
Regulamentul vamal, în vigoare la data iniţierii regimului suspensiv,
determinând incidenţa art.155 alin.2 din acelaşi act normativ.
Până la încheierea operaţiunilor
de admitere temporară care ar fi intervenit la momentul prezentării
reprezentantului societăţii la biroul vamal şi îndeplinirii formalităţilor de
vămuire, bunurile se aflau sub supraveghere vamală, vânzarea, donarea, înstrăinarea
acestora fiind interzisă.
Judecătorul fondului a reţinut
greşit că autoritatea vamală nu a aplicat corect legea, deoarece bunurile au
fost returnate firmei de leasing, fără a ţine seama de faptul că reclamanta
avea obligaţia de a comunica autorităţii vamale orice eveniment care ar fi
intervenit pe parcursul derulării operaţiunii suspensive.
Şi dacă s-ar trece peste acest
aspect, se susţine că evenimentele invocate de parte, care ar fi împiedicat
derularea contractului în mod normal, puteau constitui motive care să determine
societatea să notifice acest fapt autorităţii vamale şi să solicite, în acelaşi
timp, prelungirea termenului de încheiere a operaţiunilor suspensive iniţiate.
Ca atare, constatările
autorităţii vamale şi măsurile dispuse de aceasta sunt legale şi temeinice,
astfel că recursul este fondat.
S.C. DAS S.R.L. a formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului, invocând excepţia prescripţiei extinctive
faţă de dreptul de creanţă pretins în raport de prevederile art.221 alin.3 din
R.C.E.E. nr.2913/91 ţinând seama de data aderării României la U.E. şi ţinând seama că
datoria a fost născută la data de 15.03.2007.
În subsidiar, solicită
respingerea recursurilor având în vedere faptul că stabilirea obligaţiilor de
plată au ca ipoteză existenţa unui import, care nu s-a realizat, faţă de
operaţiunile juridice derulate şi de soarta contractului de leasing încheiat.
În ce priveşte majorările de
întârziere, se arată că acestea au fost calculate cu încălcarea art.120 din
Codul de procedură fiscală începând cu 16.03.2007 pentru o bază de calcul
stabilită la 21.05.2010.
În recurs, a fost depusă la dosar
notă explicativă din 19.05.2010, anexa 5 în completarea înscrisului depus la
filele 84-85 dosar fond.
Analizând sentinţa atacată, prin
prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză şi de
dispoziţiile legale aplicabile, potrivit art.257 Cod procedură civilă, Curtea
constată, cu majoritate, că recursurile sunt nefondate pentru considerentele
comune ce se vor expune faţă de ambele recursuri:
Pentru o corectă aplicare a
dispoziţiilor legale incidente, este necesară analizarea situaţiei de fapt
petrecută în derularea contractului de leasing financiar întocmit de reclamantă
cu ofertantul de leasing.
Astfel, prin contractele de
leasing încheiate la 1.03.2004, reclamanta în calitate de beneficiar de leasing
a convenit cu ofertantul de leasing să preia bunurile menţionate în contracte
în vederea folosirii pe o perioadă de 36 de luni cu termen limită la 15.03.2007
(filele 72-81 dosar fond).
Urmare a încheierii acestor
contracte, au fost întocmite declaraţiile vamale din 22.04.2004 (filele 64-65),
prin care a fost iniţiată operaţiunea suspensivă având ca obiect maşinile şi
utilajele achiziţionate în leasing, cu exonerarea totală de la obligaţia de
plată a sumelor reprezentând drepturi de import, în temeiul O.G. nr.51/1997
privind operaţiunile de leasing.
Termenul limită al operaţiunii a
fost stabilit cu ocazia îndeplinirii acestor formalităţi la 15.03.2007, dată
reţinută şi în autorizaţia de admitere temporară din 15.04.2004, înregistrată la Biroul Vamal Piteşti
sub nr.7665/16.04.2004 (fila 66).
La 1.03.2007, ofertantul de
leasing şi reclamanta au reziliat contractele de leasing, bunurile fiind
predate în custodie ofertantului de leasing Rainer Togel (fila 83 dosar fond).
În procesul verbal menţionat, sunt descrise toate cele cinci bunuri, care au
făcut obiectul contractelor de leasing: tractor marca Case IH typ
7220JJA0067289 an de fabricaţie 1996 (fila 72 dosar fond), maşină de erbicidat
Tecnoma typ Electra/1991 (fila 74 dosar fond), tractor cu accesorii JI Case
(D), typ 11T65AV/94 (fila 69 dosar fond), grapă marca Lemken typ Smaragt/1996
(fila 76 dosar fond), tractor marca Case IH typ 7120JJA0041365 an de fabricaţie
1992 (fila 71 dosar fond).
Nu a fost anunţată autoritatea
vamală asupra rezilierii contractelor de leasing la data limită în care trebuia
lămurit regimul suspensiv, respectiv 15.03.2007, aşa cum rezultă şi din
susţinerile reclamantei.
La 1.06.2010, organele de control
vamal au întocmit decizia privind regularizarea situaţiei asupra obligaţiilor
suplimentare în baza procesului verbal de control din aceeaşi dată, stabilind
în sarcina reclamantei suma de 274.313 lei, reprezentând TVA, taxe vamale,
dobânzi compensatorii, comision vamal şi majorări de întârziere aferente.
Împotriva deciziei de
regularizare a situaţiei, s-a formulat contestaţie, soluţionată de Direcţia
Generală a Finanţelor Publice Argeş prin decizia nr.140/26.08.2010, atacată în
prezenta plângere.
În decizia susmenţionată s-a
reţinut că termenul de încheiere a operaţiunii vamale derulată la 22.04.2004,
expirase la 15.03.2007, fără ca reclamanta să ceară autorităţii vamale
încheierea regimului vamal suspensiv. Prin urmare, organele vamale au aplicat
dispoziţiile art.155 alin.2 din H.G. nr.1114/2001, constatând că societatea
datorează sumele susmenţionate, ţinând seama de Ordinul M.F.P. nr.84/2007
pentru aprobarea măsurilor unitare de aplicare a reglementărilor în domeniul
taxelor vamale, taxei pe valoarea adăugată şi accizelor datorate în vamă în
cazul operaţiunilor de leasing aflate în derulare la data aderării.
Faţă de această situaţie, Curtea
constată că excepţia de prescripţie întemeiată pe dispoziţiile art.221 alin.3
din Regulamentul CEE nr.2913/1992 nu poate fi primită.
Într-adevăr textul prevede că înştiinţarea
debitorului nu poate avea loc după expirarea perioadei de trei ani de la data
la care a fost contractată datoria vamală.
Însă, în primul rând, în
preambulul regulamentului menţionat se arată că regulamentul vamal trebuie să
conţină reglementările şi procedurile generale care asigură aplicarea tarifului
şi a altor măsuri introduse la nivel comunitar în legătură cu comerţul de
mărfuri dintre Comunitate şi ţări terţe.
În acest context, respectiv
pentru operaţiunile derulate între statele din comunitate şi ţări terţe, art.4
pct.10 defineşte drepturile de import ca fiind taxele vamale şi taxele cu efect
echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.
La data efectuării operaţiunii
vamale, respectiv 22.04.2004, România era stat terţ faţă de comunitate, iar la
data la care trebuia să se încheie regimul vamal suspensiv, 21.03.2007, România
devenise stat membru.
Prin urmare faţă de data
derulării operaţiunii vamale, regulamentul vamal menţionat, deşi aplicabil,
putea fi invocat, inclusiv dispoziţia art.221, de importatorii sau exportatorii
din statele membre, iar nu în favoarea importatorului din statul terţ, în speţă
România, astfel că regulamentul nu poate fi reţinut ca aplicabil.
Raportat la data la care s-ar fi
impus finalizarea regimului vamal suspensiv, la care România devenise membru,
dispoziţia menţionată nu putea fi aplicată, prin invocare de către importatorul
din România, în condiţiile în care, şi dacă s-ar ţine seama de acest moment considerându-l
ca dată a efectuării operaţiunii vamale, regulamentul nu era aplicabil,
deoarece dispoziţiile sale reglementează operaţiunile vamale derulate de orice
stat din comunicate cu state terţe. Între statele membre (ambele implicate în
operaţiunea de leasing, în speţă), nu s-ar putea admite aplicarea taxelor
vamale după data aderării şi a celui de-al doilea stat, în temeiul art.25 şi
urm. TCE, prin urmare dacă raportarea s-ar fi făcut la acest moment, ar fi fost
imposibilă perceperea taxelor vamale, ceea ce evidenţiază în mod cert
inaplicabilitatea regulamentului.
Ca atare, în speţă, termenul de
prescripţie se determină în raport de dispoziţiile O.G. nr.92/2003, care în
art.91 alin.2 raportat la art.1 alin.2, consacră un termen de 5 ani, de la 1
ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere creanţa fiscală.
Potrivit art.155 alin.1 din
Regulamentul vamal H.G. nr.1114/2001, în forma în vigoare la data întocmirii
declaraţiilor vamale, regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate
sub acest regim sau, după caz, produsele compensatoare ori transformate
obţinute primesc, în mod legal, o altă destinaţie vamală sau un alt regim
vamal.
La data întocmirii declaraţiei
vamale mărfurile au intrat într-un regim suspensiv astfel că până la împlinirea
termenului în care trebuia încheiat acest regim vamal, nu putea curge termenul
de prescripţie susmenţionat.
Ca atare, faţă de 15.03.2007,
data efectuării controlului vamal, 1.06.2010, nu a depăşit termenul de
prescripţie aplicabile, astfel că excepţia nu va fi reţinută.
Asupra fondului, Curtea reţine că
în cauză, în ipoteza în care s-ar fi putut reţine existenţa importului, taxa nu
s-ar fi raportat la valoarea bunului, însă faţă de situaţia de fapt reţinută
mai sus, nu sunt aplicabile prevederile invocate de autoritatea vamală în
decizia de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite
de controlul vamal, în întâmpinarea formulată şi dispoziţiile art.27 din O.G.
nr.51/1997, care reglementează operaţiunile de leasing, raportat la prevederile
Ordinului M.F.P. nr.84/2007, pentru aprobarea Măsurilor unitare de aplicare a
reglementărilor în domeniul taxelor vamale, taxei pe valoarea adăugată şi
accizelor datorate în vamă în cazul operaţiunilor de leasing aflate în derulare
la data aderării, în cauză nefiind vorba despre un import.
Curtea reţine că potrivit art.91
din Regulamentul vamal aplicabil în cauză, regimurile vamale suspensive sunt
operaţiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea plăţii taxelor
vamale, potrivit art.92 alin.2 din acelaşi act normativ, autoritatea vamală, în
temeiul cererii persoanei interesate aprobând regimul vamal suspensiv şi
stabilind totodată termenul pentru încheierea acestuia.
Totodată, potrivit art.155 alin.1
şi 2 din H.G. nr.1114/2001 regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile
plasate sub acest regim sau, după caz, produsele compensatoare ori transformate
obţinute primesc, în mod legal, o altă destinaţie vamală sau un alt regim
vamal. Dacă regimul vamal suspensiv nu încetează în condiţiile alin.1, taxele
vamale şi alte drepturi de import datorate se încasează din oficiu de birourile
vamale în baza unui act constatator, iar operaţiunea se scoate din evidenţa
biroului vamal. Taxele vamale şi alte drepturi de import datorate se determină
pe baza elementelor de taxare în vigoare la data înregistrării declaraţiei
vamale pentru acordarea regimului vamal suspensiv.
Prin urmare, legea prevede
încetarea regimului suspensiv din oficiu şi stabilirea taxelor vamale de către
autorităţile vamale, însă textul art.155 alin.2 teza a II-a se referă la taxele
vamale şi alte drepturi de import datorate, astfel că în completarea
dispoziţiei art.155 din Regulamentul vamal se vor aplica dispoziţiile legale
care reglementează cuantumul taxei datorate.
Norma menţionată permite numai
organelor vamale să încheie un regim suspensiv din oficiu sau să stabilească în
această manieră taxele vamale, însă ţinând seama de normele care stabilesc
aceste drepturi.
Autoritatea vamală încearcă să
acrediteze ideea că nerespectarea termenului de încetare a regimului vamal
suspensiv atrage de plano plata taxelor vamale raportat la valoarea bunurilor,
independent de cum a operat sau nu un import efectiv şi fără a ţine seama de
regimul juridic aplicabil în respectivul caz.
În speţă, autoritatea vamală a
reţinut că potrivit art.27 alin.1 din O.U.G. nr.51/1997, în forma în vigoare la
22.04.2004, bunurile mobile care sunt introduse în ţară de către utilizatori,
persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing
încheiate cu societăţi de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în
regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing,
cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de
import, inclusiv a garanţiilor vamale.
Textul era reglementat în aceeaşi
formă la 15.03.2007 la care trebuia încheiat regimul suspensiv, abrogarea sa
până la data efectuării controlului (1.06.2010), neavând relevanţă pentru
aplicarea în timp a legii menţionate. Astfel, prin Legea nr.241/2007, pentru
abrogarea unor reglementări prin care sunt acordate scutiri sau exonerări de la
plata taxelor vamale ale unor bunuri, art.27 alin.1 şi 2 din O.G. nr.51/1997 a
fost abrogat, însă operaţiunile în derulare la data aderării intrau sub
incidenţa scutirii de taxe, rămânând în vigoare prevederile art.27 alin.3 şi 4
din O.G. nr.51/1997, potrivit cu care în cazul în care utilizatorul, din vina
societăţii de leasing sau a furnizorului, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune
prevăzut în contract, privind prelungirea termenului de leasing sau achiziţia
bunului, iar bunul nu a fost restituit, utilizatorul este obligat să plătească
taxele vamale la valoarea reziduală a bunului, care nu poate fi mai mică de 20%
din valoarea de intrare a bunului. De asemenea, în cazul achiziţionării
bunurilor introduse în ţară în condiţiile alin.1 şi (2), utilizatorul este
obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din
momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care nu poate fi mai
mică de 20% din valoarea de intrare a bunului.
Ca atare, în situaţia în care
operaţiunea vamală ar fi fost finalizată prin rezilierea contractului din vina
utilizatorului, fără însă ca bunul să fi fost restituit, în temeiul art.27
alin.3 din O.G. nr.51/1997, operaţiunea ar fi echivalat cu o operaţiune vamală
pentru care taxa se raporta la valoarea reziduală a bunului, iar nu la valoarea
integrală a acestuia.
De asemenea, dacă operaţiunea de
leasing s-ar fi finalizat prin exercitarea dreptului de opţiune al utilizatorului
în sensul achiziţionării bunurilor, acesta ar fi datorat taxa vamală, calculată
la valoarea reziduală din momentul încheierii contractului cu respectarea
limitei de 20% din valoarea bunului prevăzută de art.27 alin.4 din actul
normativ menţionat.
Aşadar, în niciuna din situaţii
nu era posibil să se considere că taxele vamale se datorează în raport de
valoarea integrală de intrare a bunurilor introduse în ţară în temeiul
contractului de leasing.
În speţă, însă, se constată că
operaţiunea de import nu a fost finalizată, în termenul prevăzut pentru
încheierea regimului suspensiv, bunurile fiind restituite ofertantului de
leasing şi returnate, aşa cum se afirmă şi în contestaţia administrativ fiscală
(fila 31 verso), aspect necontestat.
Autoritatea vamală susţine că
taxa percepută este consecinţa neîncheierii regimului vamal suspensiv cu
respectarea dispoziţiilor legale, fără însă a se ţine seama de faptul că nici o
dispoziţie din Codul vamal aplicabil cazului de faţă, nu declară scadente
obligaţii vamale pentru operaţiuni care nu intră sub incidenţa Codului şi cu
atât mai mult, nu declară scadente obligaţii de plată mai mari decât cele
prevăzute de lege, mai ales faţă de situaţia în care potrivit O.M.F.P.
nr.84/2007, operaţiunile în derulare la
data aderării erau scutite de taxa vamale.
Astfel, potrivit art.1.2. din
Ordinul M.F.P. nr.84/2007, pentru aprobarea măsurilor unitare de aplicare a
reglementărilor în domeniul taxelor vamale, taxei pe valoarea adăugată şi
accizelor datorate în vamă în cazul operaţiunilor de leasing aflate în derulare
la data aderării, la punerea în liberă circulaţie nu se datorează taxe vamale
şi nici dobânzi compensatorii, cu condiţia prezentării unei dovezi privind
statutul comunitar al mărfurilor.
Textul se referă la situaţia
în care se încheie regimul vamal
suspensiv, cu consecinţa efectuării unei operaţiuni de import, pe care o
declară scutită de taxă vamală.
Cu atât mai mult nu se pot
percepe taxe vamale dacă nu s-a realizat un import, aşa cum este acesta
reglementat de Codul vamal aplicabil în cauză, care se referă la introducerea
mărfurilor în circuitul economic, potrivit art. 48 alin. 2 lit. a) din
L.nr.141/1997.
Or, aşa cum s-a reţinut mai sus
şi în cazul în care operaţiunea de leasing nu se finalizează prin
achiziţionarea bunurilor, acestea rămânând însă în România, situaţia echivalată
cu o operaţiune de import, taxa se calculează la valoarea reziduală, potrivit
art.27 alin.3 din O.G. nr.51/1997 iar nu la valoarea bunului iar în cazul în
care operaţiunea se finalizează, pentru operaţiunile în curs la data aderării
României la Uniunea Europeană,
potrivit Ordinului M.F.P. nr.84/2007, nu se datorează taxe vamale pentru
mărfurile cu statut comunitar, acestea intrând sub regimul definitiv fără taxe
(art.1 alin.2).
Cu atât mai mult, în cazul în
care bunurile au fost restituite, nu se poate ridica problema datoriei vamale,
deoarece potrivit art.135 din Codul fiscal, trebuie să fie incident un import
de bunuri pentru a vorbi despre exigibilitatea TVA, situaţie la care se
raportează şi art.139 din acelaşi act normativ. În acelaşi sens, este şi art.67
din Codul vamal aplicabil declaraţiei în cauză, potrivit cu care taxele vamale
aplicabile sunt cele prevăzute la data înregistrării declaraţiei vamale de
import precum şi art.122 şi art.148 din H.G. nr.1114/2001, care raportează
cuantumul drepturilor de import la elementele de taxare din momentul naşterii
datoriei vamale, dacă evident se poate vorbi despre import.
Prin urmare, taxele stabilite
prin decizia de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare nu au
fost determinate ţinând seama de reglementările menţionate, astfel că şi
drepturile accesorii nu pot fi percepute.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ. au fost
respinse recursurile ca nefondate.
