|
Caracterul real şi serios
al concedierii dispuse în baza art. 65 din Codul muncii.
Potrivit
art. 65 Codul muncii - „Concedierea pentru motive
care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului
individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de
salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Desfiinţarea
locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”
Art. 65
din Codul muncii
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 7331/118/2011,
reclamantul V.A.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta S.C. C.T. S.R.L.
să se dispună anularea deciziei de concediere, obligarea angajatorului la plata
unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu
celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea in situaţia anterioară
in sensul reintegrării pe postul şi în funcţia deţinută, obligarea pârâtei la
cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii reclamantul arată
că ce s-a reţinut in decizia de concediere nu se oglindeşte in realitate şi ulterior
concedierii sale s-au făcut angajări pe posturi care ar fi putut fi oferite
lui. Susţine reclamantul că desfiinţarea postului de director comercial nu a
urmărit nevoile organizatorice ale societăţii ci ocupantul postului pentru
management defectuos, lipsa unui control adecvat si existenta unor pierderi
financiare ţin de persoana care avea in atributul postului aceste coordonate,
tinzând la indepărtarea sa din societate. Reclamantul precizează că atribuţiile
postului sau au fost trecute atât in sarcina postului de director executiv cit
si a directorului general. Mai arată reclamantul că, chiar dacă măsura
desfiinţării locului său de muncă ar fi fost una obiectivă, oferirea altui loc
de muncă care să corespundă calificării ori pregătirii sale profesionale
trebuia indeplinită. Reclamantul arată că inainte de concedierea sa pârâta a
iniţiat procedura de angajare a unui consilier juridic pe un post vacant, fără
a-i oferi posibilitatea de a opta pentru ocuparea lui. Reclamantul susţine că măsura concedierii nu
este legală intrucât nu este reală şi serioasă. Precizează reclamantul ca noul
departament înfiinţat, Departamentul Marketing Administrativ are aceleaşi
responsabilităţi ca şi cele ale departamentului desfiinţat. Mai arată
reclamantul că nu au avut loc discuţii cu sindicatul. Reclamantul precizează că
măsura dispusă nu este reală deoarece pe de-o parte activitatea de vânzări
continuă să existe şi pe de altă parte pentru că activitatea desfăşurată de el
este in prezent realizată de alt angajat.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea
acţiunii ca nefondată.
Pârâta arată că având in vedere
performanţa foarte slabă a societăţii in anul 2010, managementul defectuos in
domeniul tehnic operaţional, financiar si comercial, lipsa unui control
adecvat, la inceputul anului 2010 a fost demarat un proces de restructurare a
societăţii precum si un proces de reducere drastică a cheltuielilor in vederea
evitării intrării in incapacitate de plăţi. In acest sens, susţine pârâta, s-a
dispus modificarea organigramei in sensul reorganizării departamentului
Comercial care a fost desfiinţat, atribuţiile acestuia fiind preluate de către
departamentul Marketing-Administrativ, coordonat in mod direct de către
directorul general, fiind desfiinţată poziţia de director al acestui
departament precum şi alte funcţii de conducere şi de execuţie. Pârâta arată că
desfiinţarea postului reclamantului este efectivă şi reală. Arata pârâta că
atât postul deţinut de reclamant cât şi posturile de şoferi şi gestionar
depozit au fost desfiinţate efectiv in urma reorganizării.
Soluţionând cauza, Tribunalul Constanţa
a pronunţat sentinţa civilă nr. 5870/14.11.2011 prin care a respins acţiunea
formulată de reclamantul V.A.V. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.T. S.R.L.,
ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de
fond a avut în vedere următoarele:
Prin decizia nr. 51/8.04.2011 s-a
dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului înregistrat sub nr.
198/2006. Reclamantul ocupa, la data concedierii, funcţia de Director comercial.
Măsura concedierii a fost dispusă in
baza dispoziţiilor şi art. 65 alin 1 coroborat cu art. 55 lit. c raportat la
art. 74 alin 1 Codul muncii. S-a motivat această măsură a concedierii prin
decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administraţie, avându-se în vedere
managementul defectuos în domeniul tehnic-operaţional şi comercial, lipsa unui
control adecvat al operaţiunilor şi pierderile financiare la nivelul societăţii.
Din decizia nr. 1/2011 a Consiliului de
Administraţie rezultă că s-a aprobat modificarea organigramei din cauza performantelor financiare foarte
slabe ale societăţii în anul 2010, managementul defectuos în domeniul
tehnic-operaţional, financiar şi comercial, lipsa unui control adecvat al
operaţiunilor, in special in aprovizionarea cu combustibili, monitorizarea
consumurilor de combustibili şi eficientei energetice şi s-a aprobat
modificarea salarizării departamentului de management.
Potrivit art. 65 Codul muncii „Concedierea pentru motive care nu ţin de
persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă
determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau
mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Desfiinţarea locului de
muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”
In cauză este
vorba despre o concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana
salariatului.
In această situaţie,
instanţa trebuie să verifice dacă s-au respectat cele doua condiţii expres
prevăzute de lege, anume, să fie vorba despre o desfiinţare efectivă a locului
de muncă şi să existe o cauză reală şi serioasă.
Din înscrisurile
depuse de către pârâtă şi necontestate de către reclamant, bilanţul pe anul
2010, decizia Consiliul de administraţie 1/2011 coroborate cu organigrama din
28.03.2011 şi cea din 1.12.2010 - dinainte de concediere, rezultă fără dubiu că
desfiinţarea posturilor celor concediaţi a fost reală şi efectivă, fiind
obiectivă, impusă de dificultăţile economice şi necesară pentru a nu prejudicia
societatea.
Astfel, prin
desfiinţarea departamentului Comercial (ce avea 8 angajati dintre care un
director-reclamantul), atribuţiile avute de personalul acestui departament au
trecut la departamentul nou infiintat Marketing-Administrativ (cu 4 angajaţi
dintre care un şef departament). Atribuţiile de director ale noului departament
Marketing-Administrativ au fost preluate direct de către Directorul general.
Prin urmare, prin reorganizarea societăţii s-a redus cu 5 numărul de persoane
angajate, s-au restructurat departamentele, deci reorganizarea este reală.
Din bilanţul pe anul
2010 coroborat cu declaraţia martorului audiat, M.B., care arată „ Cunosc ca in 2009 societatea a avut
profit.In 2010 a avut pierderi ce au fost acoperite din anul 2009” rezultă
că la data de 31.12.2010 pârâta a înregistrat pierderi importante, deci cauza
reorganizării sale este una serioasă, pentru eficientizarea societăţii.
In cauză este vorba
despre o concediere determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de
salariat ca urmare a dificultăţilor economice şi a schimbărilor introduse în
organizare.
In acest caz, de
concediere individuală, angajatorul nu este obligat să mai parcurgă etapa de
selecţie a personalului în vederea concedierii după ce a decis desfiinţarea
postului, ci se concediază direct persoana care îl ocupă.
Astfel, argumentele
reclamantului referitoare la conduita sa profesională nu au nici o relevanţă in
cauză, atât timp cât concedierea este făcută din motive ce nu ţin de persoana
angajatului.
Instanţa nu va
retine susţinerea reclamantului potrivit căreia pârâta nu i-a oferit un alt
post corespunzător pregătirii sale, aceasta nefiind întemeiată.
Aşa cum a arătat şi Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie în decizia dată în interesul legii nr. 6/2011, decizia de
concediere trebuie să conţină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în
unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc
de muncă vacant numai în situaţia în care concedierea se dispune pentru motive
care ţin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizică si/sau psihică a
salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile
corespunzătoare locului de muncă ocupat, pentru necorespundere profesională,
precum şi in cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, ca
urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care a ocupat
anterior acel post.
S-a dispus astfel ca dispoziţiile legale înscrise
in art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse şi la situaţiile
in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru
motive care nu ţin de persoana salariatului.
Totodată, susţinerea reclamantului potrivit căreia
pârâta a angajat un consilier juridic în timp ce se desfăşura procedura de
concediere nu este reală. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că după data
concedierii reclamantului, 08.04.2011, consilierului juridic N.S.A. i-a încetat
contractul de muncă începând cu data de 20.04.2011.
Faţă de cele expuse
mai sus instanţa a apreciat acţiunea reclamantului ca nefondată, astfel că a respins-o.
Având în vedere faptul că în urma
demersului judiciar al reclamantului, acesta a căzut în pretenţii fiind în
culpă procesuală faţă de pârâtă, instanţa, în baza art. 274 Cod pr. Civilă, a
obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli
de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva
acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul V.A.V., invocând următoarele
motive:
Instanţa de fond nu reţine aspectele ce
au precedat data emiterii deciziei de concediere nr. 51/08.04.2011, fapt ce a
dus la imposibilitatea tragerii unei concluzii pertinente a situaţiei de fapt.
Pentru a putea face o analiză
pertinentă a cauzei, în raport de susţinerile intimatei şi critica deciziei de
concediere ca şi măsură, instanţa de fond nu a avut în vedere evenimentele ce,
consideră recurentul, au stat la baza declarării sale drept „persona non grata”
în cadrul societăţii de după momentul preluării acesteia de către noul acţionar
majoritar.
Astfel, având în vedere atribuţiile
funcţiei de Director comercial deţinută de recurent în cadrul S.C. C.T. S.A.)
continuatoarea relaţiilor juridice ale S.C. R.T. S.A.), societate ce are ca
obiect principal de activitate „producţia, distribuirea şi furnizarea energiei
termice pentru locuitorii municipiului Mangalia”, acesta a intrat deseori în
conflicte comerciale cu autorităţile publice ale municipiului, respectiv cu
primarul M.C.T.
Motivele conflictuale au fost legate
strict de buna derulare a contractului de delegare a gestiunii şi de neonorarea
obligaţiilor autorităţilor locale care le reveneau atât din contract cât şi din
normele legale în vigoare.
Fără a avea o analiză proprie, instanţa
de fond reţine în mod eronat existenţa unei cauze reale şi serioase a
concedierii.
Atât din înscrisurile depuse la dosar
cât şi din dezbateri, reiese clar şi fără dubiu că la data luării măsurii de
concediere societatea nu avea probleme financiare, mai mult decât atât,
înregistra un profit mai mare decât cel admis de lege.
În răspunsul la interogatoriu depus de
către pârâtă, la întrebarea nr. 1, se afirmă că managementul defectuos este
unul din motivele ce au dus la luarea deciziei de reorganizare a societăţii dar
că nu este singurul motiv ce a dus la luarea deciziei contestate.
Aşa cum se arată prin adresa Ministerului
Administraţiei şi Internelor cu nr. 3419542/23.05.2010 depusă la dosarul
cauzei, profitul realizat în anul 2009 acoperea pierderile înregistrate în anul
2010, rămânând totodată şi un profit substanţial care, raportat la cei doi ani,
respectă şi chiar depăşeşte principiul rentabilităţii şi eficienţei economice
conferit de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice ce maxim 5% cota
de profit. Or, pierderea financiară înregistrată în anul 2010 se datorează
exclusiv neavizării de către A.N.R.S.C. a solicitărilor de majorare a tarifului
de producţie introduse în cursul anului 2010, având ca singur motiv profitul
obţinut în anul 2009.
În răspunsul la interogatoriul la
întrebarea nr. 2 pârâta recunoaşte că într-adevăr în anul 2009, potrivit
situaţiilor financiare, societatea a înregistrat un profit net din total
activitate de 4.183.740 lei şi că într-adevăr acesta nu a fost distribuit către
acţionarii societăţii, rămânând la dispoziţia societăţii prin hotărâre A.G.A.
Afirmaţia pârâtei cu trimitere la
obligaţia contractuală de a realiza investiţii din profitul realizat pe anul
2009 nu are susţinere, cu atât mai mult cu cât nimic nu o împiedică pe pârâtă
să facă noi investiţii, dar acestea nu mai pot avea caracter obligatoriu aşa
cum aceasta afirmă.
Prin răspunsul la întrebarea nr. 3 din
interogatoriu, se menţionează faptul că, pe rolul Tribunalului Constanţa, este
înregistrat dosarul cu nr. 9718/118/2011 având ca obiect obligarea S.C. C.T.
S.A. la restituirea către Municipiul Mangalia a sumei de 4.254.162,8 lei din
încasările anului 2009, fără ca însă a se menţiona ceva despre dosarul nr.
16366/118/2010 iniţiat de către reclamant şi care are ca obiect tocmai obligarea
pârâtei Primăria Mangalia la plata sumei restante din anul 2009, respectiv
subvenţie la energia termică livrată locuitorilor municipiului Mangalia şi
neachitată de către primărie S.C. C.T. S.A. şi în care soluţia pronunţată de
instanţă la data de 28.06.2011 a fost aceea de admitere a acţiunii.
Instanţa de fond reţine în mod eronat
că desfiinţarea postului este efectivă, având la bază o cauză reală şi
serioasă.
Prin măsura dispusă, a fost desfiinţat
departamentul comercial, implicit postul de director comercial şi în schimb a
fost înfiinţat un nou departament Marketing Administrativ, înfiinţându-se
totodată în cadrul noului departament şi un nou post de conducere şi
coordonare, cu majoritatea atribuţiilor aflate anterior în portofoliul
directorului comercial.
Această măsură de natură organizatorică
nu a făcut în fapt decât să favorizeze aparenţa necesităţii de concediere a
reclamantului pentru falsul motiv al desfiinţării postului, aspect care de fapt
dovedeşte că postul acestuia a fost reînfiinţat dar sub o altă denumire.
Totodată, se recunoaşte că atribuţiile
postului deţinut de către reclamant se regăsesc în continuare, numai că sunt
executate de către alte persoane, respectiv atribuţia de monitorizare şi
control trece în sarcina Directorului general.
Din aceste susţineri contradictorii
rezultă fără echivoc faptul că postul de şef serviciu Marketing Administrativ a
fost înfiinţat ulterior desfiinţării postului de director comercial, tocmai
pentru a putea prelua atribuţiunile aferente postului deţinut de reclamant de
la Directorul general ale cărei atribuţiuni se supradimensionaseră.
Instanţa de fond reţine în mod eronat
că obligaţia de acordare a posibilităţii de ocupare a altui post existent sau
înfiinţat ulterior este neîntemeiată.
Pârâta a nesocotit cu rea voinţă
prevederile art.14 alin.1 lit.d din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, cât
şi art. 74 alin.1 din Codul muncii, neexistând nici un document emis în baza prevederilor acestor
articole.
Totodată, invocarea Deciziei nr. 6 din
09.05.2011 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în
soluţionarea recursului în interesul legii privind aplicabilitatea
dispoziţiilor art. 74 alin.1 din Codul muncii se race cu rea credinţă, deoarece
la data concedierii reclamantului 08.04.2011 această decizie nu era pronunţată.
Nerespectarea de către pârâtă a
prevederilor articolelor incidente în cauză, au făcut ca reclamantul să fie
privat de un drept elementar, dreptul la muncă în respectiva societate în
condiţii concurenţiale.
Chiar dacă nu face obiectul prezentei
contestaţii, recurentul reclamant consideră necesar să se aibă în vedere că
pedepsirea d-sale pentru motivele de la pct. A, descrierea situaţiei de
dinaintea concedierii d-sale, continuă şi în acest moment prin neachitarea nici
până la această dată în totalitate a obligaţiilor salariale pe care pârâta le
are faţă de persoana d-sale.
Analizând
sentinţa recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca
nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 51/08.04.2011 s-a dispus încetarea
contractului individual de muncă al contestatorului din funcţia de director comercial în temeiul art. 65 alin.1
din Codul muncii.
La baza emiterii acestei decizii a stat
decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administraţie prin care a fost aprobată desfiinţarea
postului de director comercial.
Potrivit art. 65 alin.1 din Codul
muncii: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului
reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea
locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără
legătură cu persoana acestuia.”.
- alin.(2) : „Desfiinţarea locului de
muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”.
Desfiinţarea locului de muncă este
efectivă atunci când el este suprimat din statul de funcţii sau organigrama
societăţii.
Din analiza organigramelor societăţii
pârâte, depuse la instanţa de fond, rezultă că postul ocupat de reclamant a
fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul
caracterului efectiv al desfiinţării, decizia de concediere este legală.
Concedierea contestatorului a avut o
cauză reală şi serioasă impusă de pierderile financiare la nivelul societăţii
în cursul anului 2010.
Astfel, din decizia nr. 1/23.02.2011 a
Consiliului de Administraţie al societăţii, rezultă că desfiinţarea
postului şi modificarea organigramei a
fost determinată de necesitatea unor măsuri drastice de reducere a
cheltuielilor şi restructurare a societăţii.
De asemenea, din bilanţul contabil pe
anul 2010 depus la dosarul de fond rezultă că societatea a înregistrat pierderi
pe anul 2010.
Faptul că societatea a încasat profit
în anul anterior, respectiv în 2009, nu înseamnă că societatea nu a întâmpinat
dificultăţi financiare în anul 2010, care să stea la baza adoptării unor măsuri
de reorganizare în vederea eficientizării activităţii pe viitor.
Decizia de restructurare şi
oportunitatea măsurii reducerii cheltuielilor de personal prin desfiinţarea
unor posturi, structura noii organigrame în selectarea posturilor care au fost
desfiinţate, este atributul exclusiv al Consiliului de Administraţie şi al
A.G.A. care poartă responsabilitatea asigurării viabilităţii şi eficienţei economice a societăţii, acestea
neputând fi cenzurate de către instanţă, aceasta putând doar verifica dacă
punerea în aplicare a acestor măsuri este efectuată cu respectarea
dispoziţiilor legale.
Pe postul contestatorului nu au fost
angajate ulterior alte persoane, atribuţiile acestuia fiind preluate de
directorul general al societăţii prin schimbarea raporturilor de subordonare a
personalului, astfel încât să fie asigurată o mai bună gestionare a
activităţii.
Din probatoriul administrat în cauză
rezultă că încetarea contractului individual de muncă al contestatorului a avut
loc ca urmare a desfiinţării postului ocupat de acesta, pentru motive
neimputabile şi nu ca urmare a managementului defectuos sau ca urmare a unei
stări conflictuale cum susţine recurentul.
Măsura desfiinţării postului ocupat de
recurent a fost impusă de necesitatea eficientizării activităţii societăţii ca
urmare a dificultăţilor financiare în care se afla societatea.
Faptul că societatea este implicată
într-o serie de litigii prin care urmăreşte recuperarea unor creanţe scadente
şi neîncasate nu are nicio relevanţă asupra faptului că în anul 2010 societatea
înregistra pierderi şi nu atrage caracterul neserios al concedierii.
În fine, în mod corect instanţa de fond
a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 74 lit.d) din Codul muncii.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate
mai sus:”decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu lista
tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care
salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în
condiţiile art. 64”.
Dispoziţiile art. 64 din Codul muncii,
la care fac trimitere dispoziţiile art. 74 alin.(1) lit.d) din Codul muncii
prevăd la alin.(1) că, „în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele
prevăzute la art. 61 lit.c) şi d), precum şi pentru motivul prevăzut la art. 56
lit.f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de
muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz,
cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii”.
Dispoziţiile art. 64 din Codul muncii
au în vedere numai situaţiile în care concedierea se întemeiază pe motivele
prevăzute la art. 61 lit.c) şi d) şi la art. 56 lit.f) din Codul muncii,
respectiv concedierea pentru inaptitudine fizică şi/sau psihică a salariatului,
pentru necorespundere profesională, precum şi în cazul încetării de drept a
contractului individual de muncă, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare
în muncă a persoanei care a ocupat
anterior acel post.
În acest sens, în mod corect prima
instanţă a avut în vedere Decizia nr. 6/2011 pronunţată de către Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii privind
aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 alin.(1) lit.d) din Codul muncii, având
în vedere că la data soluţionării cauzei această decizie era deja pronunţată.
Dispoziţiile art. 64 alin.1 din Codul
muncii au caracter de excepţie, sunt de strictă interpretare, astfel că nu pot
fi extinse şi la situaţiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65
din Codul muncii.
Nu are nicio relevanţă nici faptul că
prin art. 14 din Contractul Colectiv de Muncă se reiau prevederile art. 74,
întrucât art. 14 lit.d) face trimitere la acelaşi art. 64 din Codul muncii,
rămânând valabile consideraţiile expuse anterior.
Pentru considerentele expuse mai sus,
potrivit art. 312 alin.1 Cod pr. civilă Curtea a respins recursul ca nefondat.
Decizia
civilă nr. 277/CM/03.04.2012
Dosar
nr. 7331/118/2011
Judecător redactor Jelena Zalman
| 
