avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Caracterul real şi serios al concedierii dispuse în baza art. 65 din Codul muncii.
 
Potrivit art. 65 Codul muncii - „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
            Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”
 
Art. 65 din Codul muncii
 
         Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 7331/118/2011, reclamantul V.A.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta S.C. C.T. S.R.L. să se dispună anularea deciziei de concediere, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea in situaţia anterioară in sensul reintegrării pe postul şi în funcţia deţinută, obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
         In motivarea acţiunii reclamantul arată că ce s-a reţinut in decizia de concediere nu se oglindeşte in realitate şi ulterior concedierii sale s-au făcut angajări pe posturi care ar fi putut fi oferite lui. Susţine reclamantul că desfiinţarea postului de director comercial nu a urmărit nevoile organizatorice ale societăţii ci ocupantul postului pentru management defectuos, lipsa unui control adecvat si existenta unor pierderi financiare ţin de persoana care avea in atributul postului aceste coordonate, tinzând la indepărtarea sa din societate. Reclamantul precizează că atribuţiile postului sau au fost trecute atât in sarcina postului de director executiv cit si a directorului general. Mai arată reclamantul că, chiar dacă măsura desfiinţării locului său de muncă ar fi fost una obiectivă, oferirea altui loc de muncă care să corespundă calificării ori pregătirii sale profesionale trebuia indeplinită. Reclamantul arată că inainte de concedierea sa pârâta a iniţiat procedura de angajare a unui consilier juridic pe un post vacant, fără a-i oferi posibilitatea de a opta pentru ocuparea lui.  Reclamantul susţine că măsura concedierii nu este legală intrucât nu este reală şi serioasă. Precizează reclamantul ca noul departament înfiinţat, Departamentul Marketing Administrativ are aceleaşi responsabilităţi ca şi cele ale departamentului desfiinţat. Mai arată reclamantul că nu au avut loc discuţii cu sindicatul. Reclamantul precizează că măsura dispusă nu este reală deoarece pe de-o parte activitatea de vânzări continuă să existe şi pe de altă parte pentru că activitatea desfăşurată de el este in prezent realizată de alt angajat.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
         Pârâta arată că având in vedere performanţa foarte slabă a societăţii in anul 2010, managementul defectuos in domeniul tehnic operaţional, financiar si comercial, lipsa unui control adecvat, la inceputul anului 2010 a fost demarat un proces de restructurare a societăţii precum si un proces de reducere drastică a cheltuielilor in vederea evitării intrării in incapacitate de plăţi. In acest sens, susţine pârâta, s-a dispus modificarea organigramei in sensul reorganizării departamentului Comercial care a fost desfiinţat, atribuţiile acestuia fiind preluate de către departamentul Marketing-Administrativ, coordonat in mod direct de către directorul general, fiind desfiinţată poziţia de director al acestui departament precum şi alte funcţii de conducere şi de execuţie. Pârâta arată că desfiinţarea postului reclamantului este efectivă şi reală. Arata pârâta că atât postul deţinut de reclamant cât şi posturile de şoferi şi gestionar depozit au fost desfiinţate efectiv in urma reorganizării.
         Soluţionând cauza, Tribunalul Constanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 5870/14.11.2011 prin care a respins acţiunea formulată de reclamantul V.A.V. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.T. S.R.L., ca nefondată.
         Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
         Prin decizia nr. 51/8.04.2011 s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului înregistrat sub nr. 198/2006. Reclamantul ocupa, la data concedierii, funcţia de Director comercial.
         Măsura concedierii a fost dispusă in baza dispoziţiilor şi art. 65 alin 1 coroborat cu art. 55 lit. c raportat la art. 74 alin 1 Codul muncii. S-a motivat această măsură a concedierii prin decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administraţie, avându-se în vedere managementul defectuos în domeniul tehnic-operaţional şi comercial, lipsa unui control adecvat al operaţiunilor şi pierderile financiare la nivelul societăţii.
         Din decizia nr. 1/2011 a Consiliului de Administraţie rezultă că s-a aprobat modificarea organigramei  din cauza performantelor financiare foarte slabe ale societăţii în anul 2010, managementul defectuos în domeniul tehnic-operaţional, financiar şi comercial, lipsa unui control adecvat al operaţiunilor, in special in aprovizionarea cu combustibili, monitorizarea consumurilor de combustibili şi eficientei energetice şi s-a aprobat modificarea salarizării departamentului de management.
Potrivit art. 65 Codul muncii „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
         Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”
         In cauză este vorba despre o concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului.
         In această situaţie, instanţa trebuie să verifice dacă s-au respectat cele doua condiţii expres prevăzute de lege, anume, să fie vorba despre o desfiinţare efectivă a locului de muncă şi să existe o cauză reală şi serioasă.
         Din înscrisurile depuse de către pârâtă şi necontestate de către reclamant, bilanţul pe anul 2010, decizia Consiliul de administraţie 1/2011 coroborate cu organigrama din 28.03.2011 şi cea din 1.12.2010 - dinainte de concediere, rezultă fără dubiu că desfiinţarea posturilor celor concediaţi a fost reală şi efectivă, fiind obiectivă, impusă de dificultăţile economice şi necesară pentru a nu prejudicia societatea.
         Astfel, prin desfiinţarea departamentului Comercial (ce avea 8 angajati dintre care un director-reclamantul), atribuţiile avute de personalul acestui departament au trecut la departamentul nou infiintat Marketing-Administrativ (cu 4 angajaţi dintre care un şef departament). Atribuţiile de director ale noului departament Marketing-Administrativ au fost preluate direct de către Directorul general. Prin urmare, prin reorganizarea societăţii s-a redus cu 5 numărul de persoane angajate, s-au restructurat departamentele, deci reorganizarea este reală.
         Din bilanţul pe anul 2010 coroborat cu declaraţia martorului audiat, M.B., care arată „ Cunosc ca in 2009 societatea a avut profit.In 2010 a avut pierderi ce au fost acoperite din anul 2009” rezultă că la data de 31.12.2010 pârâta a înregistrat pierderi importante, deci cauza reorganizării sale este una serioasă, pentru eficientizarea societăţii.
         In cauză este vorba despre o concediere determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice şi a schimbărilor introduse în organizare.
         In acest caz, de concediere individuală, angajatorul nu este obligat să mai parcurgă etapa de selecţie a personalului în vederea concedierii după ce a decis desfiinţarea postului, ci se concediază direct persoana care îl ocupă.
         Astfel, argumentele reclamantului referitoare la conduita sa profesională nu au nici o relevanţă in cauză, atât timp cât concedierea este făcută din motive ce nu ţin de persoana angajatului.
         Instanţa nu va retine susţinerea reclamantului potrivit căreia pârâta nu i-a oferit un alt post corespunzător pregătirii sale, aceasta nefiind întemeiată.
         Aşa cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia dată în interesul legii nr. 6/2011, decizia de concediere trebuie să conţină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant numai în situaţia în care concedierea se dispune pentru motive care ţin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizică si/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat, pentru necorespundere profesională, precum şi in cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care a ocupat anterior acel post.
         S-a dispus astfel ca dispoziţiile legale înscrise in art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse şi la situaţiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.
Totodată, susţinerea reclamantului potrivit căreia pârâta a angajat un consilier juridic în timp ce se desfăşura procedura de concediere nu este reală. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că după data concedierii reclamantului, 08.04.2011, consilierului juridic N.S.A. i-a încetat contractul de muncă începând cu data de 20.04.2011.
         Faţă de cele expuse mai sus instanţa a apreciat acţiunea reclamantului ca nefondată,  astfel că a respins-o.
Având în vedere faptul că în urma demersului judiciar al reclamantului, acesta a căzut în pretenţii fiind în culpă procesuală faţă de pârâtă, instanţa, în baza art. 274 Cod pr. Civilă, a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
         Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul V.A.V., invocând următoarele motive:
         Instanţa de fond nu reţine aspectele ce au precedat data emiterii deciziei de concediere nr. 51/08.04.2011, fapt ce a dus la imposibilitatea tragerii unei concluzii pertinente a situaţiei de fapt.
         Pentru a putea face o analiză pertinentă a cauzei, în raport de susţinerile intimatei şi critica deciziei de concediere ca şi măsură, instanţa de fond nu a avut în vedere evenimentele ce, consideră recurentul, au stat la baza declarării sale drept „persona non grata” în cadrul societăţii de după momentul preluării acesteia de către noul acţionar majoritar.
         Astfel, având în vedere atribuţiile funcţiei de Director comercial deţinută de recurent în cadrul S.C. C.T. S.A.) continuatoarea relaţiilor juridice ale S.C. R.T. S.A.), societate ce are ca obiect principal de activitate „producţia, distribuirea şi furnizarea energiei termice pentru locuitorii municipiului Mangalia”, acesta a intrat deseori în conflicte comerciale cu autorităţile publice ale municipiului, respectiv cu primarul M.C.T.
         Motivele conflictuale au fost legate strict de buna derulare a contractului de delegare a gestiunii şi de neonorarea obligaţiilor autorităţilor locale care le reveneau atât din contract cât şi din normele legale în vigoare.
         Fără a avea o analiză proprie, instanţa de fond reţine în mod eronat existenţa unei cauze reale şi serioase a concedierii.
         Atât din înscrisurile depuse la dosar cât şi din dezbateri, reiese clar şi fără dubiu că la data luării măsurii de concediere societatea nu avea probleme financiare, mai mult decât atât, înregistra un profit mai mare decât cel admis de lege.
         În răspunsul la interogatoriu depus de către pârâtă, la întrebarea nr. 1, se afirmă că managementul defectuos este unul din motivele ce au dus la luarea deciziei de reorganizare a societăţii dar că nu este singurul motiv ce a dus la luarea deciziei contestate.
          Aşa cum se arată prin adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor cu nr. 3419542/23.05.2010 depusă la dosarul cauzei, profitul realizat în anul 2009 acoperea pierderile înregistrate în anul 2010, rămânând totodată şi un profit substanţial care, raportat la cei doi ani, respectă şi chiar depăşeşte principiul rentabilităţii şi eficienţei economice conferit de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice ce maxim 5% cota de profit. Or, pierderea financiară înregistrată în anul 2010 se datorează exclusiv neavizării de către A.N.R.S.C. a solicitărilor de majorare a tarifului de producţie introduse în cursul anului 2010, având ca singur motiv profitul obţinut în anul 2009.
         În răspunsul la interogatoriul la întrebarea nr. 2 pârâta recunoaşte că într-adevăr în anul 2009, potrivit situaţiilor financiare, societatea a înregistrat un profit net din total activitate de 4.183.740 lei şi că într-adevăr acesta nu a fost distribuit către acţionarii societăţii, rămânând la dispoziţia societăţii prin hotărâre A.G.A.
         Afirmaţia pârâtei cu trimitere la obligaţia contractuală de a realiza investiţii din profitul realizat pe anul 2009 nu are susţinere, cu atât mai mult cu cât nimic nu o împiedică pe pârâtă să facă noi investiţii, dar acestea nu mai pot avea caracter obligatoriu aşa cum aceasta afirmă.
         Prin răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, se menţionează faptul că, pe rolul Tribunalului Constanţa, este înregistrat dosarul cu nr. 9718/118/2011 având ca obiect obligarea S.C. C.T. S.A. la restituirea către Municipiul Mangalia a sumei de 4.254.162,8 lei din încasările anului 2009, fără ca însă a se menţiona ceva despre dosarul nr. 16366/118/2010 iniţiat de către reclamant şi care are ca obiect tocmai obligarea pârâtei Primăria Mangalia la plata sumei restante din anul 2009, respectiv subvenţie la energia termică livrată locuitorilor municipiului Mangalia şi neachitată de către primărie S.C. C.T. S.A. şi în care soluţia pronunţată de instanţă la data de 28.06.2011 a fost aceea de admitere a acţiunii.
         Instanţa de fond reţine în mod eronat că desfiinţarea postului este efectivă, având la bază o cauză reală şi serioasă.
         Prin măsura dispusă, a fost desfiinţat departamentul comercial, implicit postul de director comercial şi în schimb a fost înfiinţat un nou departament Marketing Administrativ, înfiinţându-se totodată în cadrul noului departament şi un nou post de conducere şi coordonare, cu majoritatea atribuţiilor aflate anterior în portofoliul directorului comercial.
         Această măsură de natură organizatorică nu a făcut în fapt decât să favorizeze aparenţa necesităţii de concediere a reclamantului pentru falsul motiv al desfiinţării postului, aspect care de fapt dovedeşte că postul acestuia a fost reînfiinţat dar sub o altă denumire.
         Totodată, se recunoaşte că atribuţiile postului deţinut de către reclamant se regăsesc în continuare, numai că sunt executate de către alte persoane, respectiv atribuţia de monitorizare şi control trece în sarcina Directorului general.
         Din aceste susţineri contradictorii rezultă fără echivoc faptul că postul de şef serviciu Marketing Administrativ a fost înfiinţat ulterior desfiinţării postului de director comercial, tocmai pentru a putea prelua atribuţiunile aferente postului deţinut de reclamant de la Directorul general ale cărei atribuţiuni se supradimensionaseră.
         Instanţa de fond reţine în mod eronat că obligaţia de acordare a posibilităţii de ocupare a altui post existent sau înfiinţat ulterior este neîntemeiată.
         Pârâta a nesocotit cu rea voinţă prevederile art.14 alin.1 lit.d din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, cât şi art. 74 alin.1 din Codul muncii, neexistând nici un  document emis în baza prevederilor acestor articole.
         Totodată, invocarea Deciziei nr. 6 din 09.05.2011 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 alin.1 din Codul muncii se race cu rea credinţă, deoarece la data concedierii reclamantului 08.04.2011 această decizie nu era pronunţată.
         Nerespectarea de către pârâtă a prevederilor articolelor incidente în cauză, au făcut ca reclamantul să fie privat de un drept elementar, dreptul la muncă în respectiva societate în condiţii concurenţiale.
         Chiar dacă nu face obiectul prezentei contestaţii, recurentul reclamant consideră necesar să se aibă în vedere că pedepsirea d-sale pentru motivele de la pct. A, descrierea situaţiei de dinaintea concedierii d-sale, continuă şi în acest moment prin neachitarea nici până la această dată în totalitate a obligaţiilor salariale pe care pârâta le are faţă de persoana d-sale.
         Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
         Prin decizia nr. 51/08.04.2011 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului din funcţia de  director comercial în temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii.
         La baza emiterii acestei decizii a stat decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administraţie  prin care a fost aprobată desfiinţarea postului de director comercial.
         Potrivit art. 65 alin.1 din Codul muncii: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.”.
         - alin.(2) : „Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”.
         Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din statul de funcţii sau organigrama societăţii.
         Din analiza organigramelor societăţii pârâte, depuse la instanţa de fond, rezultă că postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desfiinţării, decizia de concediere este legală.
         Concedierea contestatorului a avut o cauză reală şi serioasă impusă de pierderile financiare la nivelul societăţii în cursul anului 2010.
         Astfel, din decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administraţie al societăţii, rezultă că desfiinţarea postului  şi modificarea organigramei a fost determinată de necesitatea unor măsuri drastice de reducere a cheltuielilor şi restructurare a societăţii.
         De asemenea, din bilanţul contabil pe anul 2010 depus la dosarul de fond rezultă că societatea a înregistrat pierderi pe anul 2010.
         Faptul că societatea a încasat profit în anul anterior, respectiv în 2009, nu înseamnă că societatea nu a întâmpinat dificultăţi financiare în anul 2010, care să stea la baza adoptării unor măsuri de reorganizare în vederea eficientizării activităţii pe viitor.
         Decizia de restructurare şi oportunitatea măsurii reducerii cheltuielilor de personal prin desfiinţarea unor posturi, structura noii organigrame în selectarea posturilor care au fost desfiinţate, este atributul exclusiv al Consiliului de Administraţie şi al A.G.A. care poartă responsabilitatea asigurării viabilităţii şi  eficienţei economice a societăţii, acestea neputând fi cenzurate de către instanţă, aceasta putând doar verifica dacă punerea în aplicare a acestor măsuri este efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale.
         Pe postul contestatorului nu au fost angajate ulterior alte persoane, atribuţiile acestuia fiind preluate de directorul general al societăţii prin schimbarea raporturilor de subordonare a personalului, astfel încât să fie asigurată o mai bună gestionare a activităţii.
         Din probatoriul administrat în cauză rezultă că încetarea contractului individual de muncă al contestatorului a avut loc ca urmare a desfiinţării postului ocupat de acesta, pentru motive neimputabile şi nu ca urmare a managementului defectuos sau ca urmare a unei stări conflictuale cum susţine recurentul.
         Măsura desfiinţării postului ocupat de recurent a fost impusă de necesitatea eficientizării activităţii societăţii ca urmare a dificultăţilor financiare în care se afla societatea.
         Faptul că societatea este implicată într-o serie de litigii prin care urmăreşte recuperarea unor creanţe scadente şi neîncasate nu are nicio relevanţă asupra faptului că în anul 2010 societatea înregistra pierderi şi nu atrage caracterul neserios al concedierii.
         În fine, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 74 lit.d) din Codul muncii.
         Potrivit dispoziţiilor legale invocate mai sus:”decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condiţiile art. 64”.
         Dispoziţiile art. 64 din Codul muncii, la care fac trimitere dispoziţiile art. 74 alin.(1) lit.d) din Codul muncii prevăd la alin.(1) că, „în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit.c) şi d), precum şi pentru motivul prevăzut la art. 56 lit.f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii”.
         Dispoziţiile art. 64 din Codul muncii au în vedere numai situaţiile în care concedierea se întemeiază pe motivele prevăzute la art. 61 lit.c) şi d) şi la art. 56 lit.f) din Codul muncii, respectiv concedierea pentru inaptitudine fizică şi/sau psihică a salariatului, pentru necorespundere profesională, precum şi în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care  a ocupat anterior acel post.
         În acest sens, în mod corect prima instanţă a avut în vedere Decizia nr. 6/2011 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 alin.(1) lit.d) din Codul muncii, având în vedere că la data soluţionării cauzei această decizie era deja pronunţată.
         Dispoziţiile art. 64 alin.1 din Codul muncii au caracter de excepţie, sunt de strictă interpretare, astfel că nu pot fi extinse şi la situaţiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din Codul muncii.
         Nu are nicio relevanţă nici faptul că prin art. 14 din Contractul Colectiv de Muncă se reiau prevederile art. 74, întrucât art. 14 lit.d) face trimitere la acelaşi art. 64 din Codul muncii, rămânând valabile consideraţiile expuse anterior.
         Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 312 alin.1 Cod pr. civilă Curtea a respins recursul ca nefondat.
Decizia civilă nr. 277/CM/03.04.2012
Dosar nr. 7331/118/2011
Judecător redactor Jelena Zalman