Ajutor de stat
acordat sub forma scutirii de la plata impozitului pe teren „potrivit legii”. Condiţii
Rezumat:
În conformitate cu dispoziţiile art. 257 lit. l din Legea nr. 571/2003 – Codul
fiscal „impozitul pe teren nu se datorează pentru: (…) terenurile parcurilor
industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii”.
Dispoziţiile
pct. 77 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004 stabilesc că „Pentru
încadrarea terenurilor parcurilor industriale, prevăzute la art. 257 lit. l) din Codul fiscal, se vor avea în
vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001
privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002,
precum şi hotărârile Guvernului României de constituire a parcurilor
industriale.”
Dat fiind că
dispoziţiile Codului fiscal se referă la scutirea de la plata impozitului pe
terenurile parcurilor industriale potrivit
legii iar cele din Normele metodologice fac trimitere la dispoziţiile OG
nr. 65/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, rezultă că aceste
facilităţi nu sunt acordate automat prin efectul legii.
(Decizia
nr.3164/05.06.2012–Curtea de Apel Suceava
Secţia a II-a
Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal)
Hotărârea: Prin cererea
înregistrată sub nr.5174/40/2011 pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia a II-
a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 05.05.2011,
reclamanta S.C. „X” S.A. Botoşani a
solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Botoşani – prin primar,
Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Botoşani, anularea Dispoziţiei primarului
nr. 2570, a
Deciziei de impunere nr. 10060/28 din 03.03.2011 şi implicit anularea sumei totale de 32.064
lei din care 4.218 lei reprezentând impozit pe teren aflat în Parcul
industrial, iar 27.864 lei reprezentând impozit pe clădiri aflate în Parcul
Industrial.
În motivare, reclamanta a arătat că
Primăria Municipiului Botoşani a emis Decizia de impunere nr. 10060/28 din
03.03.2011, prin care a stabilit în
sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare în valoare de 32.064 lei, contestaţia
administrativ formulată împotriva deciziei de impunere fiind respinsă de către
Primăria Botoşani, cu motivarea că scutirile pentru terenurile şi clădirile aflate
în Parcul Industrial se acordă în baza Hotărârilor Consiliului Local conform
art. 7 din OG 65/2001 şi Ordinul 296/2007.
Mai arată reclamanta că, Parcul
Industrial Botoşani deţine titlul de Parc Industrial prin Ordinul MDP nr.
170/02.06.2003 emis în temeiul OG nr. 65/2001 şi Ordinul 264/2002 şi că prin
sintagma „potrivit legii”, utilizată de legiuitor în cele articole menţionate,
acesta a avut în vedere competenţa Consiliului local de a verifica
doar dacă, clădirile şi terenurile pentru care se solicită scutirea de la plata
impozitului se află sau nu în perimetrul Parcului Industrial. Totodată,
a arătat că în ceea ce priveşte competenţele privind autorizarea şi recuperarea
ajutorului de stat, până la finele anului 2006 acestea erau în sarcina
Consiliului Concurenţei, ulterior, începând cu data de 01.01.2007, fiind
transferate Comisiei Europene. În aceste condiţii, menţionează reclamanta,
Dispoziţia de impunere nr. 10060/28 din
03.03.2011 a fost emisă de organe
neabilitate de a dispune măsuri în legătură cu ajutoarele de stat.
Prin
întâmpinare, Primarul Municipiului Botoşani a solicitat respingerea acţiunii ca
nefondată, întrucât:
- disp. art. 7 lit. d din OG 65/2001 a
fost introdus prin pct.6 din Legea nr. 490/2002 pentru aprobarea OG nr. 65/2001,
potrivit căruia ,,pentru construirea şi dezvoltarea unui parc industrial se
acordă reduceri de impozit de către
administraţia publică locală pe bază de hotărâri ale consiliilor locale sau
judeţene în a căror rază administrativ teritorială se află parcul industrial
respectiv, pentru bunurile imobile şi terenurile transmise în folosinţa
parcului industrial”.
- disp.
art. 250 alin.1 pct.9 şi art. 257 lit. a din Legea nr. 571/2003 prevăd
scutirea pentru clădirile şi terenurile industriale, însă acestea se acordă
potrivit legii; aceste dispoziţii trebuie completate cu prev. pct.77 al. 5 din
HG nr. 44/2004,care fac referire la
OG nr. 65/2001, ordonanţă care prin art.7 prevede posibilitatea reducerii de impozite
doar în bază de hotărâri ale consiliilor locale – aceleaşi concluzii rezultă şi
din prevederile Ordinului nr. 296/2007;
De asemenea, prin întâmpinare s-a
solicitat a se avea în vedere dispoziţiile art. 3 alin. 3 din OUG nr. 117/2006,
din care rezultă că acordarea de măsuri de ajutor de stat impune autorităţilor
publice obligativitatea elaborării unor scheme care trebuie să prevadă, printre
altele, modalitatea de acordare a respectivului ajutor de stat, precum şi
cuantumul fondurilor, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
Prin
sentinţa nr.343/25.01.2012, Tribunalul Botoşani –
Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins acţiunea,
ca nefondată, reţinând ca temeinic dovedită următoarea situaţie de fapt:
În fapt, în sarcina S.C. „X” S.A.
Botoşani s-au stabilit creanţe fiscale
în cuantum de 32.064 lei, reprezentând
impozit pe teren (4.218 lei) şi impozit
pe clădiri (27.864 lei), creanţe fiscale stabilite prin Dispoziţia nr. 10060/28
din 03.03.2011 emisă de Primarul municipiului Botoşani în baza declaraţiilor de
impunere depuse de către reclamantă la organul fiscal.
Reclamanta a contestat respectivul act
administrativ arătând că, întrucât
deţine titlul de Parc industrial,
beneficiază, în baza Legii 571/2003, de scutiri de impozit atât pentru
clădirile cât şi pentru terenurile aflate în proprietatea sa, care fac parte
din parcurile industriale.
A reţinut prima instanţă că, potrivit
art. 250 alin. 1 pct. 9 din Legea 571/2003 nu se datorează impozit pentru
„clădirile din parcurile industriale ştiinţifice şi tehnologice, potrivit
legii” iar potrivit art. 257 lit. l) al aceluiaşi act normativ impozitul pe
teren nu se datorează pentru „terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi
tehnologice, potrivit legii” .
Tribunalul a considerat că, sintagma „potrivit legii”, prevăzută în cele două
articole, trebuie raportată la dispoziţiile OG 65/2001 privind constituirea şi
funcţionarea parcurilor industriale, în care se prevede că scutirile de la plata impozitului pe teren şi clădiri
prevăzute de art. 250 şi 257 Cod fiscal se acordă de către unităţile
administrativ-teritoriale în care este amplasat parcul industrial, în baza unor
Hotărâri ale Consiliului Local şi numai cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute
de Ordinul 296/2007.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut
că, dispoziţiile art. 18 din Ordinul nr. 296/2007, privind aprobarea schemei de
ajutor de stat regional acordat pentru investiţiile realizate în parcurile
industriale, stabilesc aceeaşi procedură de acordare a facilităţilor fiscale
constând în scutiri de plata impozitului pe teren de către unităţile
administrativ teritoriale, iar cele ale art. 22 prevăd că scutirea se acordă o
singură dată pe an, în fiecare an.
Având în vedere că în speţă nu există o
Hotărâre a Consiliului Local Botoşani
prin care să se fi acordat scutirea de plata impozitului pe clădirile şi
terenurile aparţinând reclamantei, care
fac parte din parcul industrial Botoşani,
tribunalul a reţinut că decizia de impunere nr. 10060/28 din 03.03.2011 - ce a fost menţinută
prin Dispoziţia 2570/2011 emisă de
primarul municipiului Botoşani - este legală, astfel încât a respins cererea,
ca nefondată.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. „X”S.A.,
arătând că, în conformitate cu art.250 al.1 pct.9 din Legea nr.571/2003 privind
codul fiscal actualizat, „clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin
efectul legii, sunt: - clădirile din Parcurile Industriale, ştiinţifice şi
tehnologice, potrivit legii”.
Recurenta susţine că, legiuitorul, folosind
sintagma „prin efectul legii”, a ţinut să dea o notă de obligativitate la
scutirea pe care o acordă clădirilor aflate în Parcul Industrial şi, în acelaşi
timp, o notă de irevocabilitate a acestei scutiri pe care statul a înţeles să o
acorde.
Susţine recurenta, de asemenea, că a
adresat pârâtului Municipiul Botoşani, prin primar, o cerere de scutire de la
plata impozitului, la care a primit un răspuns negativ, în sensul că scutirea
nu se acordă, fără nici o justificare.
Se mai arată în recurs că Ordinul
nr.296/2007 nu este aplicabil reclamantei, care se află sub incidenţa Ordinului
ministrului dezvoltării şi prognozei nr.264/2002; că art.7 lit.d) din O.G.
nr.65/2001 este abrogat implicit de Legea nr.571/2003; că din adresa transmisă
de Ministerul Administraţiei şi Internelor rezultă că „pentru investiţiile
realizate în Parcul Industrial Botoşani, operatorii economici pot beneficia de
ajutor de stat sub forma scutirii la plata impozitului pe teren şi clădiri, în
temeiul dispoziţiilor art.250 al.1 pct.9 şi art.257 lit. l) din Legea
nr.571/2003 (…). Pentru investiţiile realizate în Parcul Industrial, societatea
administrator S.C. „X” S.A. beneficiază de ajutor de stat regional până la
atingerea sumei de 2.000.000 lei, în conformitate cu prevederile Deciziei
Consiliului Concurenţei nr.225/2003.”; că în competenţa Consiliului local intră
doar verificarea existenţei sau nu a clădirilor în perimetrul parcului
industrial; că dispoziţiile art.12 al.2 din Ordinul MIRA nr.296/2007 prevăd în
mod expres că societăţile care au primit titlul de parc industrial până la
intrarea în vigoare a schemei de ajutor de stat regional nu sunt beneficiare
ale acesteia, ori Parcul Industrial Botoşani a fost înfiinţat în anul 2003 prin
ordinul MDP nr.170/02.06.2003; că unităţile administrativ-teritoriale pe raza
cărora sunt localizate parcurile industriale au calitate de furnizor şi, în
consecinţă, acordă ajutorul de stat sub forma facilităţilor prevăzute în codul
fiscal; că dispoziţia de impunere a fost emisă de organe neabilitate de a
dispune măsuri în legătură cu ajutoarele de stat. Astfel, orice decizii emise
de organismele din România, inclusiv cele emise de organele fiscale locale,
încalcă rolul exclusiv de control şi decizie al Comisiei Europene, urmând a fi
anulate ca fiind emise de organe fără calitate în a dispune măsuri privind
ajutoarele de stat autorizate sau ilegale (decizia nr.5731/10.12.2009 a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Prin decizia nr.3164/05.06.2012, Curtea
de Apel Suceava – Secţia a II-a
Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
a respins recursul, care, în drept, se încadrează conform art.304 pct.9
din Codul de procedură civilă, ca
nefondat, pentru următoarele considerente:
În
conformitate cu dispoziţiile art. 257 lit. l din Legea nr. 571/2003 – Codul
fiscal „impozitul pe teren nu se datorează pentru: (…) terenurile parcurilor
industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii”.
Dispoziţiile
pct. 77 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004 stabilesc că „Pentru încadrarea
terenurilor parcurilor industriale, prevăzute la art.
257 lit. l) din Codul fiscal, se vor avea în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind
constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 490/2002, precum şi
hotărârile Guvernului României de constituire a parcurilor industriale.”
Dat
fiind că dispoziţiile Codului fiscal se referă la scutirea de la plata impozitului
pe terenurile parcurilor industriale potrivit legii iar cele din Normele
metodologice fac trimitere la dispoziţiile OG nr. 65/2001 aprobată cu
modificări prin Legea nr. 490/2002, rezultă că aceste facilităţi nu sunt
acordate automat prin efectul legii.
Potrivit
dispoziţiilor art. 7 lit. „d” din OG nr. 65/2001 aprobată prin Legea nr.
490/2002 „pentru constituirea şi dezvoltarea unui parc industrial se acordă
următoarele facilităţi: (…) reduceri de impozite acordate de administraţia
publică locală pe bază de hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene în a
căror rază administrativ-teritorială se află parcul industrial respectiv,
pentru bunurile imobile şi terenurile transmise în folosinţa parcului
industrial.”
De
asemenea, dispoziţiile art. 18 din Ordinul nr. 296/2007 privind aprobarea
schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investiţiile realizate în
parcurile industriale stabilesc aceeaşi procedură de acordare a facilităţilor
fiscale constând în scutiri de la plata impozitului pe teren de către unităţile
administrativ teritoriale iar cele ale art. 22 alin. 1 prevăd că scutirea se
acordă o singură dată pe an, în fiecare an.
Curtea a considerat că nu pot fi reţinute
apărările reclamantei-recurente
referitoare la abrogarea implicită a dispoziţiilor art. 7 lit. d din OG
nr. 65/2001 întrucât prin art. 298 pct. 6 din Codul fiscal au fost abrogate
expres dispoziţiile art. 7 lit. b şi c din OG nr. 65/2001. Or, dacă intenţia
legiuitorului ar fi fost să abroge şi dispoziţiile literei d a acestui text normativ
ar fi făcut-o în mod expres. De altfel, aşa cum s-a arătat mai sus,
dispoziţiile art. 7 lit. d din OG nr. 65/2001 nu sunt contrare dispoziţiilor
Codului fiscal pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. 3 şi 4 din
Codul fiscal invocate de reclamanta-recurentă.
Cât
priveşte apărările referitoare la procedura de aprobare a ajutorului de stat
prevăzută de Legea nr. 143/1999 şi, ulterior, de OUG nr. 117/2006 acestea nu
fac decât să vină în sprijinul celor reţinute de Curte, şi anume faptul că facilitatea
fiscală nu a fost acordată reclamantei aşa încât nu ne aflăm în prezenţa unei
decizii de recuperare a ajutorului de stat nelegal acordat ci a unei simple
decizii de impunere pentru colectarea impozitelor şi taxelor locale.
Este de observat că reclamanta a
solicitat acordarea facilităţilor fiscale prevăzute de art.250 alin.1 pct.9 şi
art.257 lit.i) din Legea nr.571/2003, această solicitare fiind respinsă de
Consiliul Local Botoşani (filele 8-10 dosar fond), însă reclamanta avea
posibilitatea de a cenzura acest refuz la instanţa de contencios administrativ,
conform art.1, art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Referitor la trimiterile recurentei
vizând jurisprudenţa în materia analizată, Curtea a precizat că prezenta
soluţie este în acord cu Minuta întocmită la data de 30.11.2011 în cadrul
Secţiei de contencios administrativ a acestei instanţe, conform art.261
al.3 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti aprobat
prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005, minută
întocmită în scopul unificării practicii judiciare.
De altfel, în cauza Albu împotriva
României, CEDO a statuat că unificarea jurisprudenţei necesită o anumită
perioadă de timp, astfel încât un interval rezonabil în care există mai multe
soluţii jurisprudenţiale asupra unor situaţii similare, este compatibil cu
dreptul la un proces echitabil. Esenţială este existenţa şi funcţionarea unui
mecanism eficient de unificare într-un termen rezonabil a practicii judiciare.
Având în vedere acestea, Curtea, în baza
art.312 din Codul de procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat.