avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Ajutor de stat acordat sub forma scutirii de la plata impozitului pe teren „potrivit legii”. Condiţii
 
Rezumat: În conformitate cu dispoziţiile art. 257 lit. l din Legea nr. 571/2003 – Codul fiscal „impozitul pe teren nu se datorează pentru: (…) terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii”.
Dispoziţiile pct. 77 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004 stabilesc că „Pentru încadrarea terenurilor parcurilor industriale, prevăzute la art. 257 lit. l) din Codul fiscal, se vor avea în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, precum şi hotărârile Guvernului României de constituire a parcurilor industriale.”
Dat fiind că dispoziţiile Codului fiscal se referă la scutirea de la plata impozitului pe terenurile parcurilor industriale potrivit legii iar cele din Normele metodologice fac trimitere la dispoziţiile OG nr. 65/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, rezultă că aceste facilităţi nu sunt acordate automat prin efectul legii.

(Decizia nr.3164/05.06.2012–Curtea de Apel Suceava
Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal)
 
 
Hotărârea: Prin cererea înregistrată sub nr.5174/40/2011 pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia a II- a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 05.05.2011, reclamanta S.C. „X” S.A. Botoşani    a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Botoşani – prin primar, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Botoşani, anularea Dispoziţiei primarului nr. 2570, a Deciziei de impunere nr. 10060/28 din 03.03.2011  şi implicit anularea sumei totale de 32.064 lei din care 4.218 lei reprezentând impozit pe teren aflat în Parcul industrial, iar 27.864 lei reprezentând impozit pe clădiri aflate în Parcul Industrial.
În motivare, reclamanta a arătat că Primăria Municipiului Botoşani a emis Decizia de impunere nr. 10060/28 din 03.03.2011,  prin care a stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare în valoare de 32.064 lei, contestaţia administrativ formulată împotriva deciziei de impunere fiind respinsă de către Primăria Botoşani, cu motivarea că scutirile pentru terenurile şi clădirile aflate în Parcul Industrial se acordă în baza Hotărârilor Consiliului Local conform art. 7 din OG 65/2001 şi Ordinul 296/2007.
Mai arată reclamanta că, Parcul Industrial Botoşani deţine titlul de Parc Industrial prin Ordinul MDP nr. 170/02.06.2003 emis în temeiul OG nr. 65/2001 şi Ordinul 264/2002 şi că prin sintagma „potrivit legii”, utilizată de legiuitor în cele articole menţionate, acesta a avut în vedere competenţa Consiliului local de a verifica doar dacă, clădirile şi terenurile pentru care se solicită scutirea de la plata impozitului se află sau nu în perimetrul Parcului Industrial. Totodată, a arătat că în ceea ce priveşte competenţele privind autorizarea şi recuperarea ajutorului de stat, până la finele anului 2006 acestea erau în sarcina Consiliului Concurenţei, ulterior, începând cu data de 01.01.2007, fiind transferate Comisiei Europene. În aceste condiţii, menţionează reclamanta, Dispoziţia de impunere nr.  10060/28 din 03.03.2011  a fost emisă de organe neabilitate de a dispune măsuri în legătură cu ajutoarele de stat.
                      Prin întâmpinare, Primarul Municipiului Botoşani a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât:
- disp. art. 7 lit. d din OG 65/2001 a fost introdus prin pct.6 din Legea nr. 490/2002 pentru aprobarea OG nr. 65/2001, potrivit căruia ,,pentru construirea şi dezvoltarea unui parc industrial se acordă reduceri de impozit  de către administraţia publică locală pe bază de hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene în a căror rază administrativ teritorială se află parcul industrial respectiv, pentru bunurile imobile şi terenurile transmise în folosinţa parcului industrial”.
- disp.   art. 250 alin.1 pct.9 şi art. 257 lit. a din Legea nr. 571/2003 prevăd scutirea pentru clădirile şi terenurile industriale, însă acestea se acordă potrivit legii; aceste dispoziţii trebuie completate cu prev. pct.77 al. 5 din HG nr. 44/2004,care fac referire la OG nr. 65/2001, ordonanţă care prin art.7  prevede posibilitatea reducerii de impozite doar în bază de hotărâri ale consiliilor locale – aceleaşi concluzii rezultă şi din prevederile Ordinului nr. 296/2007;
De asemenea, prin întâmpinare s-a solicitat a se avea în vedere dispoziţiile art. 3 alin. 3 din OUG nr. 117/2006, din care rezultă că acordarea de măsuri de ajutor de stat impune autorităţilor publice obligativitatea elaborării unor scheme care trebuie să prevadă, printre altele, modalitatea de acordare a respectivului ajutor de stat, precum şi cuantumul fondurilor, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
Prin sentinţa nr.343/25.01.2012, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând ca temeinic dovedită următoarea situaţie  de fapt:
În fapt, în sarcina S.C. „X” S.A. Botoşani  s-au stabilit creanţe fiscale în cuantum  de 32.064 lei, reprezentând impozit pe teren (4.218  lei) şi impozit pe clădiri (27.864 lei), creanţe fiscale stabilite prin Dispoziţia nr. 10060/28 din 03.03.2011 emisă de Primarul municipiului Botoşani în baza declaraţiilor de impunere depuse de către reclamantă la organul fiscal.
Reclamanta a contestat respectivul act administrativ arătând că,  întrucât deţine titlul de Parc industrial, beneficiază, în baza Legii 571/2003, de scutiri de impozit atât pentru clădirile cât şi pentru terenurile aflate în proprietatea sa, care fac parte din parcurile industriale.
A reţinut prima instanţă că, potrivit art. 250 alin. 1 pct. 9 din Legea 571/2003 nu se datorează impozit pentru „clădirile din parcurile industriale ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii” iar potrivit art. 257 lit. l) al aceluiaşi act normativ impozitul pe teren nu se datorează pentru „terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii” .
Tribunalul a considerat că, sintagma „potrivit legii”, prevăzută în cele două articole, trebuie raportată la dispoziţiile OG 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, în care se prevede că scutirile de  la plata impozitului pe teren şi clădiri prevăzute de art. 250 şi 257 Cod fiscal se acordă de către unităţile administrativ-teritoriale în care este amplasat parcul industrial, în baza unor Hotărâri ale Consiliului Local şi numai cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Ordinul 296/2007.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, dispoziţiile art. 18 din Ordinul nr. 296/2007, privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, stabilesc aceeaşi procedură de acordare a facilităţilor fiscale constând în scutiri de plata impozitului pe teren de către unităţile administrativ teritoriale, iar cele ale art. 22 prevăd că scutirea se acordă o singură dată pe an, în fiecare an.
Având în vedere că în speţă nu există o Hotărâre a  Consiliului Local Botoşani prin care să se fi acordat scutirea de plata impozitului pe clădirile şi terenurile  aparţinând reclamantei, care fac parte din parcul industrial Botoşani,  tribunalul a reţinut că decizia de impunere nr.  10060/28 din 03.03.2011 - ce a fost menţinută prin Dispoziţia  2570/2011 emisă de primarul municipiului Botoşani - este legală, astfel încât a respins cererea, ca nefondată.
    Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. „X”S.A., arătând că, în conformitate cu art.250 al.1 pct.9 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal actualizat, „clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt: - clădirile din Parcurile Industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii”.
    Recurenta susţine că, legiuitorul, folosind sintagma „prin efectul legii”, a ţinut să dea o notă de obligativitate la scutirea pe care o acordă clădirilor aflate în Parcul Industrial şi, în acelaşi timp, o notă de irevocabilitate a acestei scutiri pe care statul a înţeles să o acorde.
Susţine recurenta, de asemenea, că a adresat pârâtului Municipiul Botoşani, prin primar, o cerere de scutire de la plata impozitului, la care a primit un răspuns negativ, în sensul că scutirea nu se acordă, fără nici o justificare.
Se mai arată în recurs că Ordinul nr.296/2007 nu este aplicabil reclamantei, care se află sub incidenţa Ordinului ministrului dezvoltării şi prognozei nr.264/2002; că art.7 lit.d) din O.G. nr.65/2001 este abrogat implicit de Legea nr.571/2003; că din adresa transmisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor rezultă că „pentru investiţiile realizate în Parcul Industrial Botoşani, operatorii economici pot beneficia de ajutor de stat sub forma scutirii la plata impozitului pe teren şi clădiri, în temeiul dispoziţiilor art.250 al.1 pct.9 şi art.257 lit. l) din Legea nr.571/2003 (…). Pentru investiţiile realizate în Parcul Industrial, societatea administrator S.C. „X” S.A. beneficiază de ajutor de stat regional până la atingerea sumei de 2.000.000 lei, în conformitate cu prevederile Deciziei Consiliului Concurenţei nr.225/2003.”; că în competenţa Consiliului local intră doar verificarea existenţei sau nu a clădirilor în perimetrul parcului industrial; că dispoziţiile art.12 al.2 din Ordinul MIRA nr.296/2007 prevăd în mod expres că societăţile care au primit titlul de parc industrial până la intrarea în vigoare a schemei de ajutor de stat regional nu sunt beneficiare ale acesteia, ori Parcul Industrial Botoşani a fost înfiinţat în anul 2003 prin ordinul MDP nr.170/02.06.2003; că unităţile administrativ-teritoriale pe raza cărora sunt localizate parcurile industriale au calitate de furnizor şi, în consecinţă, acordă ajutorul de stat sub forma facilităţilor prevăzute în codul fiscal; că dispoziţia de impunere a fost emisă de organe neabilitate de a dispune măsuri în legătură cu ajutoarele de stat. Astfel, orice decizii emise de organismele din România, inclusiv cele emise de organele fiscale locale, încalcă rolul exclusiv de control şi decizie al Comisiei Europene, urmând a fi anulate ca fiind emise de organe fără calitate în a dispune măsuri privind ajutoarele de stat autorizate sau ilegale (decizia nr.5731/10.12.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Prin decizia nr.3164/05.06.2012, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal  a respins recursul, care, în drept, se încadrează conform art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 257 lit. l din Legea nr. 571/2003 – Codul fiscal „impozitul pe teren nu se datorează pentru: (…) terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii”.
Dispoziţiile pct. 77 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004 stabilesc că „Pentru încadrarea terenurilor parcurilor industriale, prevăzute la art. 257 lit. l) din Codul fiscal, se vor avea în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, precum şi hotărârile Guvernului României de constituire a parcurilor industriale.”
Dat fiind că dispoziţiile Codului fiscal se referă la scutirea de la plata impozitului pe terenurile parcurilor industriale potrivit legii iar cele din Normele metodologice fac trimitere la dispoziţiile OG nr. 65/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, rezultă că aceste facilităţi nu sunt acordate automat prin efectul legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. „d” din OG nr. 65/2001 aprobată prin Legea nr. 490/2002 „pentru constituirea şi dezvoltarea unui parc industrial se acordă următoarele facilităţi: (…) reduceri de impozite acordate de administraţia publică locală pe bază de hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene în a căror rază administrativ-teritorială se află parcul industrial respectiv, pentru bunurile imobile şi terenurile transmise în folosinţa parcului industrial.”
De asemenea, dispoziţiile art. 18 din Ordinul nr. 296/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investiţiile realizate în parcurile industriale stabilesc aceeaşi procedură de acordare a facilităţilor fiscale constând în scutiri de la plata impozitului pe teren de către unităţile administrativ teritoriale iar cele ale art. 22 alin. 1 prevăd că scutirea se acordă o singură dată pe an, în fiecare an.
Curtea a considerat că nu pot fi reţinute apărările reclamantei-recurente  referitoare la abrogarea implicită a dispoziţiilor art. 7 lit. d din OG nr. 65/2001 întrucât prin art. 298 pct. 6 din Codul fiscal au fost abrogate expres dispoziţiile art. 7 lit. b şi c din OG nr. 65/2001. Or, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost să abroge şi dispoziţiile literei d a acestui text normativ ar fi făcut-o în mod expres. De altfel, aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 7 lit. d din OG nr. 65/2001 nu sunt contrare dispoziţiilor Codului fiscal pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. 3 şi 4 din Codul fiscal invocate de reclamanta-recurentă.
Cât priveşte apărările referitoare la procedura de aprobare a ajutorului de stat prevăzută de Legea nr. 143/1999 şi, ulterior, de OUG nr. 117/2006 acestea nu fac decât să vină în sprijinul celor reţinute de Curte, şi anume faptul că facilitatea fiscală nu a fost acordată reclamantei aşa încât nu ne aflăm în prezenţa unei decizii de recuperare a ajutorului de stat nelegal acordat ci a unei simple decizii de impunere pentru colectarea impozitelor şi taxelor locale.
Este de observat că reclamanta a solicitat acordarea facilităţilor fiscale prevăzute de art.250 alin.1 pct.9 şi art.257 lit.i) din Legea nr.571/2003, această solicitare fiind respinsă de Consiliul Local Botoşani (filele 8-10 dosar fond), însă reclamanta avea posibilitatea de a cenzura acest refuz la instanţa de contencios administrativ, conform art.1, art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Referitor la trimiterile recurentei vizând jurisprudenţa în materia analizată, Curtea a precizat că prezenta soluţie este în acord cu Minuta întocmită la data de 30.11.2011 în cadrul Secţiei de contencios administrativ a acestei instanţe, conform art.261 al.3 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005, minută întocmită în scopul unificării practicii judiciare.
De altfel, în cauza Albu împotriva României, CEDO a statuat că unificarea jurisprudenţei necesită o anumită perioadă de timp, astfel încât un interval rezonabil în care există mai multe soluţii jurisprudenţiale asupra unor situaţii similare, este compatibil cu dreptul la un proces echitabil. Esenţială este existenţa şi funcţionarea unui mecanism eficient de unificare într-un termen rezonabil a practicii judiciare.
Având în vedere acestea, Curtea, în baza art.312 din Codul de procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat.