Actiune posesorie. Constatare nulitate act. Evacuare. Necompetenta materială a instantei. Trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea desăvârşirii fondului.

Actiune posesorie. Constatare nulitate act. Evacuare. Necompetenta materială a instantei. Trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea desăvârşirii fondului.

Art.223 din Legea nr.71/03.06.2011 Art.674, 675 şi 676 Cod procedură civilă

Potrivit art.223 din Legea nr.71/03.06.2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil: „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de solutionare la data intrării în vigoare a Codului civil se solutionează de către instantele legal învestite, în conformitate cu dispozitiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite”.

Cererea reconventională trebuia să fie solutionată în conformitate cu dispozitiile legale aplicabile la data sesizării pentru prima dată a instantelor de judecată, respectiv 08.03.2011,

când în vigoare erau dispozitiile cuprinse în Cap.8 Cod pr.civilă, denumit „Cererile privitoare la posesiune” care, în continutul art.674 prevedea că: „Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă: nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare; reclamantul dovedeşte că, înainte de această dată, el a posedat cel putin un an; posesiunea lui întruneşte conditiile cerute de art. 1846 şi 1847 din Codul civil.

În cazul când deposedarea sau tulburarea sa făcut prin violentă, reclamantul este scutit de a face dovada cerută la punctele 2 şi 3 din acest articol. Cererile posesorii se judecă de urgentă şi cu precădere. Întâmpinarea nu este obligatorie”,

pentru ca, în art.675 să prevadă că: „Asemenea cereri se pot face şi pentru ocrotirea servitutilor continue şi aparente”, iar în art.676, să fi prevăzut că:

„Cererile posesorii pot fi făcute şi de cel care detine lucrul în interesul său propriu, în temeiul unui contract încheiat cu posesorul, afară numai dacă tulburătorul nu este cel pentru care el detine”.

Numai după intrarea în vigoare a Legii nr.71/2011, dispozitiile art.675 alin.2 Cod pr.civilă au suferit modificări, prevăzând că: „Alin.1 Cererile posesorii se judecă de urgentă şi cu precădere. Alin.2 Sunt inadmisibile cererea reconventională şi orice alte cereri prin care se solicită protectia unui drept în legătură cu bunul în litigiu. Alin.3 Întâmpinarea nu este obligatorie”.

Decizia civilă nr. 321/21.03.2013 Dosar nr. 5864/212/2011

Prin actiunea adresată Judecătoriei Constanta şi înregistrată sub nr. 5864/212/08.03.2011, reclamanta SC M. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele M.L. IFN R. SA şi SC T.T. SRL, prin administrator judiciar L.M., ca acestea să îi lase în liniştită folosintă imobilul situat în Statiunea M., denumit B.M., pe care îl are în locatiune.

Motivând actiunea, reclamanta învederează în esentă că exercită asupra imobilului o detentie sub nume precar, în baza contractului de închiriere încheiat cu pârâta S.C. T.T. S.R.L. la data de 20.04.2007 şi că, ulterior acestui moment, pârâta a vândut imobilul către S.C. M.L. IFN R. S.A, cu care a încheiat şi un contract de leasing financiar, rămânând astfel în continuare în posesia imobilului pe care ea la închiriat.

Deoarece pârâta S.C. M.L. IFN R. S.A. a învestit cu formulă executorie contractul de leasing financiar şi a încercat evacuarea reclamantei, a formulat prezenta actiune posesorie, apreciind că titlul executoriu nu îi este opozabil, având un drept de folosintă, anterior contractului de leasing.

La termenul de judecată din data de 14.09.2011, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a S.C. T.T. S.R.L., care şia păstrat dreptul de administrare pe perioada insolventei, la acelaşi termen de judecată, pârâta S.C. M.L. IFN ROMANIA S.A. invocând exceptia necompetentei materiale a instantei, cu motivatia în esentă că este vorba de un litigiu de natură comercială, şi că se solicită a se respecta o obligatie comercială, întrun contract comercial, competent în solutionarea cauzei fiind Tribunalul Constanta.

Prin Sentinta civilă nr.18020/12.10.2011, Judecătoria Constanta admite exceptia necompetentei materiale a instantei în solutionarea cauzei, declinând competenta de solutionare a acesteia în favoarea Tribunalului Constanta, cu consecinta înaintării cauzei către această instantă, retinânduse în esentă că, dând prioritate art. 137 Cod pr.civilă, obiectul cauzei este unul comercial şi priveşte posesiunea asupra unui imobil, asupra căruia S.C. M. S.R.L. invocă existenta unui drept de folosintă, întemeinduşi actiunea pe prevederile art. 676 Cod pr.civilă.

Potrivit art.3 lit.j din Legea nr.146/1997, actiunile posesorii sunt considerate ca fiind neevaluabile în bani, iar faptul că acestea se taxează în functie de valoarea bunului a cărui posesie se solicită nu schimbă caracterul neevaluabil în bani al actiunii, evaluarea bunului fiind făcută doar pentru stabilirea timbrajului, însă în ceea ce priveşte determinarea instantei competente, se are în vedere caracterul neevaluabil al actiunii.

Potrivit art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civilă, „procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani sunt de competenta în primă instantă a tribunalului”, astfel că instanta a apreciat în sensul admiterii exceptiei necompetentei materiale a Judecătoriei Constanta şi a declinat solutionarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanta.

Pentru a dispune de această manieră, instanta de fond arată că, chiar dacă prin art.219 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, începând cu 01.10.2011, a fost abrogată lit.a a pct.1 din art.2 Cod pr.civilă, competenta de solutionare a cauzei apartine tot tribunalului, căci, potrivit art.223 din aceeaşi lege de aplicare: „procesele în curs de solutionare se solutionează de instantele legal învestite în vigoare la data când acestea au fost pornite”, iar în cauză, actiunea a fost introdusă la data de 08.03.2011, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.71/2011, la 01.10.2011, competenta determinânduse astfel, raportat la momentul introducerii actiunii, moment la care judecătoria nu era competentă material şi, astfel, nu era legal sesizată.

Primind cauza spre competentă solutionare, Tribunalul Constanta – Sectia a IIa Civilă, procedează la înregistrarea sa sub acelaşi număr, la data de 07.12.2011, pentru ca, la termenul de judecată din data de 11.01.2012, reclamanta să fi formulat cerere de renuntare la judecata actiunii, solicitând instantei a lua act de aceasta, conform dispozitiilor art.246 Cod pr.civilă.

La acelaşi termen de judecată, pârâta SC M.L. IFN R. SA a înteles a formula cerere reconventională, solicitând:

în principal, a se constata pe cale judiciară, nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.1/20.04.2007 şi a actelor aditionale încheiate între SC T.T. SRL şi reclamantă, iar,

în subsidiar, constatarea inopozabilitătii contractului şi a actelor aditionale din 21.11.2007 şi 15.10.2009 şi a se dispune evacuarea reclamantei din imobilul B.M., situat în M., judet Constanta, cu acordarea tuturor cheltuielilor de judecată, efectuate în proces.

Prin Sentinta civilă nr.36/11.01.2012, Tribunalul Constanta, în baza art.246 Cod pr.civilă, ia act de renuntarea reclamantei la judecarea cererii principale, dispunând, în temeiul art.120 alin.2 Cod pr.civilă, disjungerea cererii reconventionale formulate de către pârâta SC M.L. IFN R. SA, fixând termen pentru solutionarea acesteia la 08.02.2012, pentru când sau citat părtile, reclamanta cu copia cererii reconventionale, iar pârâta reconvenientă cu mentiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, pentru ca, în baza art.2 alin.1 lit.c şi alin.11 din Legea 146/1997, să stabilească în sarcina pârâtei reconveniente obligatia de plată a unei taxe judiciare de timbru de 115 lei – aferente cererii privind constatarea nulitătii absolute a contractului de închiriere nr.1/20.04.2007, în baza art.13 din lege, obligatia de plată a taxei de 8 lei – pentru cererea în constatarea inopozabilitătii contractului, iar în baza art. 3 lit. b din acelaşi act normativ, în sarcina pârâtei reconveniente, obligatia de plată a unei taxe de 10 lei – pentru cererea de evacuare, retinând în esentă că:

Fată de dispozitiile art.246 Cod pr.civilă, potrivit cărora: „reclamantul poate să renunte oricând la judecată, fie verbal în şedintă, fie prin cerere scrisă”, instanta de fond a luat act de renuntarea reclamantei SC M. S.R.L la judecata actiunii, iar în ce priveşte cererea reconventională, prin valorificarea dispozitiile art.120 alin.2 Cod pr.civilă, sa apreciat a se impune – pentru buna administrare a justitiei – disjungerea acesteia, cu citarea pârâtei cu mentiunea de a achita taxele judiciare de timbru datorate, în conformitate cu dispozitiile art.2, art.3 şi art.13 din Legea 146/1997 .

Prin întâmpinarea la cererea reconventională, formulată la data de 06.03.2012, SC M. SRL a înteles a invoca – pe cale de exceptie – necompetenta materială a Tribunalului Constanta în solutionarea litigiului şi inadmisibilitatea cererii, atât în raport de dispozitiile art.675 alin.2 Cod pr.civilă, cât şi ale art.7201 Cod pr.civilă, formulând, totodată, o cerere reconventională proprie, solicitând obligarea societătii M.L. IFN SA, la plata de despăgubiri egale cu valoarea lucrărilor de renovare a imobilului (evaluate provizoriu la suma de 100.000 de lei) şi instituirea unui drept de retentie asupra imobilului, până la plata acestor despăgubiri.

Prin Sentinta civilă nr.3888/12.12.2012, Tribunalul Constanta respinge, ca neîntemeiată, exceptia necompetentei materiale a instantei, admitând exceptia inadmisibilitătii cererii reconventionale, întemeiate pe dispozitiile art. 675 alin. 2 Cod pr.civilă şi respingând ca inadmisibilă cererea reconventională, iar în baza art.120 alin. 1 Cod pr. civilă, dispune disjungerea cererii reconventionale formulate de către reclamanta SC M. SRL – în contradictoriu cu

pârâta reconvenientă M.L. IFN SA şi cu pârâta SC T.T. SRL, fixând termen pentru solutionarea acesteia, la 30.01.2013, pentru când, sa dispus citarea părtilor, retinând în esentă, următoarele:

Fiind o cerere neevaluabilă patrimonial în materie comercială, tribunalul era competent în solutionarea cererii, în conditiile art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civilă, în egală măsură, aceleiaşi instante îi revenea, prin efectul prorogării legale de competentă, reglementate prin art.17 Cod pr.civilă, prerogativa solutionării oricărei cereri incidentale, inclusiv a cererii reconventionale, formulate de către M.L. IFN SA, astfel că exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta a fost respinsă ca nefondată.

În ce priveşte inadmisibilitatea cererii reconventionale, retine instanta de fond că pârâta reconvenientă a promovat acest demers judiciar, în cadrul unui proces deja început, legat de solutionarea unei actiuni posesorii .

Potrivit art. 675 Cod pr.civilă, „cererile posesorii se judecă de urgentă şi cu precădere; sunt inadmisibile cererea reconventională şi orice alte cereri prin care se solicită protectia unui drept în legătură cu bunul în litigiu ; întâmpinarea nu este obligatorie”, textul citat fiind modificat prin punctul 18 din Legea nr.71/2011, intrând în vigoare – sub această formă – la 01.10.2011, anterior acestei date, art.675 Cod pr.civilă, neinstituind un caz de inadmisibilitate a cererii reconventionale, în cadrul actiunii posesorii .

Este de principiu, arată instanta de fond, că legea se aplică pe durata cuprinsă între data intrării sale în vigoare şi data abrogării sale, neretroactivitatea legii reprezentând un principiu constitutional, instituit prin art. 15 alin. 2 din legea fundamentală.

În acord cu acest principiu, actele de procedură efectuate sub imperiul legii vechi, rămân valabile dacă au respectat cerintele imperative ale acesteia şi nu vor trebui refăcute, după intrarea în vigoare a legii noi , actele de procedură urmând a fi realizate numai potrivit legii noi, în cadrul unui proces putând coexista acte de procedură îndeplinite, atât după legea veche, cât şi după cea nouă.

Conditiile restrictive ale legii noi urmează – aşadar – a fi pe deplin aplicabile actelor de procedură efectuate ulterior intrării sale în vigoare, concluzie întemeiată pe interpretarea logică a prevederilor art. 725 alin. 4 Cod Procedură Civilă, care stipulează explicit că „actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozitiilor vechii legi”.

Odată statuată împrejurarea că cererea reconventională – ca act de procedură

– este supusă acelei legi, sub imperiul căreia a fost formulată, constată instanta incidenta noilor dispozitii ale art. 675 alin. 2 Cod pr.civilă, în măsura în care cererea reconventională a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii 71/2011, respectiv la 11.01.2012, astfel că cererea reconventională promovată în cadrul unei actiuni posesorii este inadmisibilă, fiind respinsă ca atare.

Valorificând dispozitiile art.120 alin.2 Cod pr.civilă, sa dispus disjungerea cererii reconventionale formulate de către SC M. SRL .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. M.L. IFN S.A, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de dispozitiile art. 304 pct. 9, 3041, art. 675 alin. 1 si alin.2 Cod pr.civilă, art. 223 din Legea nr. 71/2011, cu următoarea motivatie, în esentă:

„Instanta de fond a pronuntat hotărârea, cu aplicarea greşita a legii, judecătorul fondului înlăturând (la modul implicit) fără temei apărările recurentei pârâte”, în spetă, punânduse problema stabilirii legii aplicabile unui act de procedură, îndeplinit sub imperiul legii noi şi, întradevăr, la o analiză superficială, cererea reconventională formulata de recurentă pare a fi inadmisibilă, însă se va observa că rationamentul instantei de fond este profund greşit, deoarece:

Potrivit art. 725 alin. 1 Cod pr.civilă, dispozitiile legii noi de procedură, se aplică, din momentul intrării ei in vigoare, şi proceselor in curs de judecată, începute sub legea veche, aceasta regulă, însă, cunoscând şi exceptii, speta de fată fiind una dintre acestea.

Art. 675 Cod pr.civilă a fost modificat de Legea nr. 71/2011, de punere in aplicare a noului Cod civil care, sub forma unor dispozitii tranzitorii, prevede in mod expres, la art. 223, ca si exceptie de la situatia avută in vedere de art. 725 alin. 1 Cod pr.civilă, ca procesele şi cererile în materie civilă, sau comercială, in curs de solutionare la data intrării în vigoare a noului Cod civil, se solutionează de către instantele legal investite, în conformitate cu dispozitiile legale, materiale şi procedurale, in vigoare la data când acestea au fost pornite.

Prin urmare, apreciază recurenta că cererea reconventionala formulată în cadrul dosarului nr.5864/212/2011 trebuia să fie solutionată în conformitate cu dispozitiile legale aplicabile la data sesizării pentru prima oară, a instantelor de judecată, respectiv 08.03.2011, ori, în forma existentă la acea dată, art. 675 nu prevedea inadmisibilitatea cererii reconventionale, în legătura cu bunul care face obiectul unei actiuni posesorii.

Daca se va considera, totuşi, că argumentele recurentei pârâte sunt lipsite de temei legal, solicită recurenta a se observa pe de altă parte, că „judecătorul fondului a interpretat greşit dispozitiile art. 675 in forma actuală”.

Dispozitiile art.675 alin.2 Cod pr.civilă trebuie interpretate în coroborare cu alin.1 al aceluiaşi articol, potrivit căruia cererile posesorii se judeca de urgenta si cu precădere, dispozitii care relevă ratiunea pentru care a fost adoptată de către legiuitor, norma cuprinsă in alin. 2.

Atât timp cât, în cazul de fată, nu se mai regăsea această ratiune, retinând că

S.C. M. S.R.L. renuntase la judecata cererii sale, nu se mai putea pune problema aplicabilitătii alin. 2, aceasta sustinere a recurentei bazânduse pe o veche şi consacrata regulă de interpretare a normelor juridice, „cessante rationae legis, cessat eius dispositio” (unde încetează ratiunea legii, încetează şi aplicarea ei). Nu în ultimul rând, arată recurenta că, pentru a solutiona exceptia inadmisibilitătii cererii reconventionale, judecătorul fondului era obligat să procedeze, cu prioritate, la calificarea cererii de chemare în judecată, formulata de

S.C. M. S.R.L., chiar dacă această cerere nu mai putea fi analizată în fond, dat fiind renuntarea la judecata sa.

Textul de lege invocat, totuşi, prevede inadmisibilitatea unei cereri reconventionale, formulate fată de o actiune posesorie şi, prin urmare, instanta de fond trebuia să stabilească dacă cererea formulata de S.C. M. S.R.L. este, întradevăr, posesorie.

Ori, din acest punct de vedere, se solicită a se observa că, reclamanta S.C. M.

S.R.L. detine acest imobil în calitate de detentor precar, pentru altul, deci, nu in nume propriu, prin urmare, cererea formulată de către aceasta, nu poate fi calificata ca fiind una posesorie (nu tinde la apărarea posesiei, ci a detentiei).

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinare intimata reclamantă, SC M. SRL, solicită respingerea recursului declarat de SC M.L. IFN SA, ca nefondat, apreciind că, în mod corect, Tribunalul Constanta a admis exceptia inadmisibilitătii cererii reconventionale, in cadrul unei actiuni posesorii, fată de dispozitiile art.675, alin.2 Cod pr.civilă, cererea reconventională fiind introdusă după intrarea în vigoare a Legii 71/2011, respectiv la data de 11.01.2012.

În acest sens, se arată că, la termenul de judecată din 11.01.2012, reclamanta a renuntat la judecata cererii principale, în aceeaşi şedintă, pârâta SC M.L. IFN R. formulând o actiune intitulată cerere reconventională, care ar fi fost inadmisibilă întro actiune posesorie.

Prin renuntarea reclamantei la judecata cererii principale, a căpătat caracter de actiune principală, a cărei solutionare sa disjuns şi pentru că are caracter de actiune principală, se impune verificarea competentei instantei sesizate, precum şi verificarea îndeplinirii procedurii concilierii prealabile.

Fată de momentul introducerii actiunii, se constata că Judecătoria este instanta competenta in solutionarea cererilor având ca obiect litigiile intre profesionişti, ca urmare a abrogării art.2 pct. 1 lit.a Cod pr.civilă, prin art. 219 Legea 71/201 1.

Sa mai invocat de către reclamantă, exceptia inadmisibilitătii actiunii fată de lipsa procedurii concilierii prealabile, prevăzută de art.7201 Cod procedura civila, iar fată de aspectele mentionate in sustinerea exceptiei anterioare, apreciază că nu sunt incidente in cauza dispozitiile art. 7205 Cod pr.civilă.

Prin Sentinta civilă nr.3888/2012 a Tribunalului Constanta, atacată cu recurs, instanta de fond a respins exceptia necompetentei materiale a Tribunalului si a admis exceptia inadmisibilitătii cererii reconventionale în cadrul unei actiuni posesorii, fată de dispozitiile art. 675 Cod pr.civilă, in forma actuală, modificat prin art. 219 pct. 18 din Legea nr.71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.

Prin art. 675 modificat, se stipulează inadmisibilitatea formulării unei cereri reconventionale, prin care se solicită protectia unui drept, in legătura cu bunul in litigiu, fată de existenta unei actiuni posesorii.

Dacă instanta de fond ar fi respins exceptia inadmisibilitătii, raportat la faptul că, prin renuntarea la judecată în actiunea posesorie, reconventionala a căpătat caracter de actiune principală, ar fi trebuit să admită exceptia necompetentei materiale a tribunalului şi să decline cauza spre competentă solutionare la Judecătoria Constanta.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma sustinerilor părtilor şi a probatoriului administrat, în conformitate cu dispozitiile art.1169 Cod civil, văzând şi dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea admite recursul, pentru următoarele considerente, în esentă:

Instanta a fost investită la data de 08.03.2011, de reclamanta SC M. SRL cu actiune având ca obiect obligatia de a face, prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâtele M.L. IFN SA şi SC T.T. SRL, prin administrator judiciar L.M., ca acestea să îi lase în liniştită folosintă imobilul situat în Statiunea M., denumit B.M., pe care îl are în locatiune.

Prin Sentinta civilă nr.18020/12.10.2011, Judecătoria Constanta admite exceptia necompetentei materiale a instantei în solutionarea cauzei, declinând competenta în favoarea Tribunalului Constanta.

Ulterior, prin Sentinta civilă nr.36/11.01.2012, Tribunalul Constanta, în baza art.246 Cod pr.civilă, să ia act de renuntarea reclamantei la judecarea cererii principale, fapt pentru care, în temeiul art.120 alin.2 Cod pr.civilă, instanta dispune disjungerea cererii reconventionale formulate de pârâta SC M.L. IFN SA, fixând termen pentru solutionarea acesteia la 08.02.2012, pentru când se citează părtile, dispunânduse totodată obligarea reconvenientei la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Functie de întâmpinarea la cererea reconventională formulată de SC M. SRL la data de 06.03.2012, prin care sa invocat, pe cale de exceptie:

necompetenta materială a Tribunalului Constanta în solutionarea litigiului şi,

inadmisibilitatea cererii, prin raportare la dispozitiile art.675 alin.2 Cod pr.civilă şi ale art.7201 Cod pr.civilă, formulânduse, totodată şi cerere reconventională proprie de către SC M. SRL, prin care sa solicitat obligarea SC M.L. IFN SA la plata de despăgubiri egale cu valoarea lucrărilor de renovare a imobilului litigios – evaluate provizoriu la

100.000 lei, şi instituirea unui drept de retentie asupra imobilului până la plata despăgubirilor, instanta pronuntă Sentinta civilă nr.3888/12.12.2012.

Prin susmentionata sentintă civilă, Tribunalul Constanta respinge, ca neîntemeiată, exceptia necompetentei sale materiale, admitând exceptia inadmisibilitătii cererii reconventionale, întemeiate pe dispozitiile art.675 alin.2 Cod pr.civilă, respingând cererea reconventională, ca inadmisibilă, iar în baza art.120 alin.1 Cod pr. civilă, a dispus disjungerea cererii reconventionale formulate de reclamanta SC M. SRL, fixând termen pentru solutionarea acesteia la 30.01.2013, cu motivatia susexpusă.

Acestea sunt conditiile în care recurenta pârâtă SC M.L. IFN SA formulează prezentul recurs, criticând solutia pronuntată de instanta de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate, Curtea aflânduse în situatia de a examina motivele de recurs, astfel:

În referire la motivele de recurs potrivit cărora: „Instanta de fond a pronuntat hotărârea, cu aplicarea greşita a legii, judecătorul fondului înlăturând (la modul implicit) fără temei apărările recurentei pârâte”, precum şi „judecătorul fondului a interpretat greşit dispozitiile art. 675 in forma actuală”, Curtea apreciază în sensul admiterii acestora, pentru următoarele considerente, în esentă:

Aşa fiind, constată Curtea că cererea reconventională formulată de SC

M.L. IFN SA, în dosar nr.5864/212/2011, trebuia a fi solutionată, în conformitate cu dispozitiile legale aplicabile la data sesizării pentru prima dată a instantelor de judecată, respectiv 08.03.2011, când în vigoare erau dispozitiile cuprinse în Cap.8 Cod pr.civilă, denumit „Cererile privitoare la posesiune” care, în continutul art.674 prevedea că: „Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă:

Alin.1 nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;

Alin.2 reclamantul dovedeşte că, înainte de această dată, el a posedat cel putin un an;

Alin.3 posesiunea lui întruneşte conditiile cerute de art. 1846 şi 1847 din Codul civil.

În cazul când deposedarea sau tulburarea sa făcut prin violentă,

reclamantul este scutit de a face dovada cerută la punctele 2 şi 3 din acest articol. Cererile posesorii se judecă de urgentă şi cu precădere. Întâmpinarea nu este obligatorie”,

pentru ca, în art.675 să prevadă că:

„Asemenea cereri se pot face şi pentru ocrotirea servitutilor continue şi aparente”,

iar în art.676, să fi prevăzut că:

Fată de continutul dispozitiilor legale suscitate, retine Curtea că, atât timp cât cererea reconventională formulată de SC M.L. IFN SA, în dosar nr.5864/212/2011, a fost dedusă judecătii la data de 08.03.2011, iar textele de lege cuprinse în Codul de procedură civilă au suferit modificări după aparitia Legii nr.71/03.06.2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil – publicată în M.O nr.409/10.06.2011, deci ulterior intrării în vigoare a acestei legi, care, de altfel, prevedea în continutul art.223, solutionarea de către instantele legal investite, în conformitate cu dispozitiile legale, materiale şi procedurale „în vigoare la data când acestea au fost pornite” , Curtea apreciază că, în mod greşit instanta de fond a dispus, în sensul admiterii exceptiei inadmisibilitătii cererii reconventionale şi astfel, a respins ca inadmisibilă această cerere, în considerarea dispozitiilor art.675 alin.2 Cod pr.civilă.

Totodată, retine Curtea că, numai după intrarea în vigoare a Legii nr.71/2011, dispozitiile art.675 alin.2 Cod pr.civilă, au suferit modificări, prevăzând că:

„Alin.1 Cererile posesorii se judecă de urgentă şi cu precădere.

Alin.2 Sunt inadmisibile cererea reconventională şi orice alte cereri prin care se solicită protectia unui drept în legătură cu bunul în litigiu.

Alin.3 Întâmpinarea nu este obligatorie”.

Pentru toate considerentele susexpuse, văzând şi dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea admitând recursul, dispune casarea hotărârii recurate, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instante, în vederea desăvârşirii fondului, respingând exceptia inadmisibilitătii cererii reconventionale, formulate de SC M.L. IFN SA, ca nefondată.