avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Act administrativ fiscal. Act de executare. Calificarea naturii juridice. Excepţie de inadmisibilitate
 
Art.41, art.172 din Codul de procedură fiscală
 
Potrivit art.41 din Codul de procedură fiscală „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.” şi el nu se confundă cu actele de executare, categorie în care intră titlul executoriu, înştiinţările de plată şi somaţiile de executare, diferenţa rezultând şi din dispoziţiile art.141 alin.2 din acelaşi act normativ.         
Titlul executoriu este primul act de executare şi el se contestă în condiţiile Capitolului XI din Codul de procedură fiscală, cel care reglementează contestaţia la executare (art.172).
Din aceste dispoziţii legale rezultă că toate actele contestate în cauză, respectiv titlul executoriu, somaţie de plată şi înştiinţări de plată, sunt acte de executare care se contestă în procedura la care se referă textul de lege precitat şi dispoziţiile art.399 şi urm. Cod procedură civilă.
  În raport de această calificare a actelor legea nu prevede realizarea unei proceduri prealabile şi, sub acest aspect, excepţia de inadmisibilitate se apreciază că este neincidentă în cauză.
 
(Decizia nr. 1217/R-CONT /16 mai 2012)
 
                    Constată că prin acţiunea înregistrată la 1 iunie 2011, reclamanta Asociaţia „F.C.” a C. de O. şi U. de P. şi P. C. din comuna Corbi a chemat în judecată pe pârâţii: Comuna Nucşoara, Primăria Comunei Nucşoara, Consiliul Local al Comunei Nucşoara, Comuna Corbi, Primăria Comunei Corbi, Consiliul Local al Comunei Corbi pentru a se dispune desfiinţarea în totalitate a actelor administrativ fiscale reprezentate de înştiinţările de plată nr.877/10.03.2011 şi nr.1752/16.05.2011, stabilirea competenţei de administrare a creanţelor fiscale pentru terenul ce face obiectul contractului de închiriere nr.1185/30.04.2008, stabilirea sumelor de bani încasate fără temei în perioada 2008-2011 de cele două primării, cu titlu de impozit pe teren, şi obligarea acestora la virarea una către cealaltă a sumelor de bani reprezentând aceeaşi taxă.
           În motivare s-a arătat că, prin contractul de închiriere nr.1185/30.04.2008, reclamanta a convenit cu pârâtul Consiliul Local al Comunei Corbi închirierea unei suprafeţe de 743,4 ha. şi a achitat impozitul datorat către Primăria Corbi.
           În anul 2011, Primăria Comunei Nucşoara i-a transmis printr-o adresă şi două înştiinţări de plată că îi datorează suma de 49.064 lei (comunicare iniţială), respectiv suma de 42.165 lei (ultima înştiinţare de plată).
           Se impune, aşadar, în raport de buna-credinţă a reclamantei să se stabilească cine este adevăratul creditor, nefiind firesc să se plătească de două ori acelaşi impozit fiscal, mai mult, să i se pretindă şi achitarea de accesorii şi restanţe.
           La 28 octombrie 2011 reclamanta şi-a precizat şi restrâns acţiunea solicitând desfiinţarea în totalitate a celor două înştiinţări de plată, a titlului executoriu nr.2146/08.06.2011 şi a somaţiei nr.2145/08.06.2011, precum şi constatarea competenţei de administrare a creanţelor fiscale în raport de terenul obiect al contractului de locaţiune.
Autorităţile locale din Corbi şi din Nucşoara au formulat întâmpinare, prima dintre acestea susţinând lipsa calităţii procesuale pasive a primăriei şi prematuritatea formulării acţiunii în raport de absenţa procedurii prealabile la care se referă dispoziţiile art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004.
           Comuna Nucşoara, Primăria Nucşoara şi Consiliul Local al Comunei Nucşoara, prin întâmpinarea depusă la acelaşi termen din 30 septembrie 2011, au susţinut că actele a căror desfiinţare o solicită reclamanta nu sunt acte administrativ fiscale, nu sunt executorie, ele având valoarea unor notificări şi înştiinţări de plată în vederea soluţionării amiabile a litigiului. Pârâta a mai solicitat şi obligarea Comunei Corbi şi a Consiliului Local Corbi la restituirea sumelor încasate în anii 2008-2010, respectiv 13.600 lei, 13.381 şi 17.699 lei, cu penalităţile aferente pentru ultimii 3 ani.
           Prin sentinţa civilă nr.1273/2011 Tribunalul Argeş a respins acţiunea, reţinând că este inadmisibil capătul de cerere privind stabilirea competenţei de a administra creanţele fiscale, întrucât un astfel de conflict se soluţionează de o comisie specializată din cadrul Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar celelalte capete de cerere au fost apreciate ca neîntemeiate. S-a reţinut astfel că, din totalul suprafeţei închiriate de 728,4 ha., suprafaţa de 479 ha se află pe raza comunei Corbi, iar cea de 249 ha. pe raza comunei Nucşoara, aşa încât locatarul trebuie să achite impozitul stabilit prin înştiinţările de plată.
           Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta pentru motive încadrabile în dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă următoarele:
           - deşi instanţa a reţinut că reclamanta a achitat impozitele pe teren celor două unităţi administrativ teritoriale a menţinut obligarea acesteia în continuare, astfel că va fi pusă în situaţia de a face o plată dublă;
           - greşit reţine instanţa că obligaţia rezultă din art.7 al contractului de locaţiune când, în realitate, izvorul ei se află în disp.art.256(3) din Codul fiscal;
           - instanţa nu a dat o dezlegare referitoare la natura juridică a înştiinţărilor de plată, în raport de susţinerea intimaţilor în sensul că ele nu sunt acte administrative, dar şi de decizia nr.2557/R-Com/2011 a Curţii de Apel Piteşti, de unde rezultă caracterul administrativ al actelor;
           - instanţa nu face aprecieri cu privire la legalitatea înştiinţărilor de plată în raport de prevederile Codului de procedură fiscală, respectiv prevederile art.85 şi 43 din acest act normativ;
           - este nelegală solicitarea retroactivă a taxei pe teren, ea fiind lipsită de suport legal, câtă vreme nu era deschis un rol nominal unic, care are valoarea unei fişe unice a contribuabilului;
           - în condiţiile în care nici una din cele două categorii de autorităţi locale nu au înţeles să rezolve conflictul privind competenţa administrativ fiscală, o astfel de legitimare trebuie recunoscută reclamantei, în condiţiile în care solicitarea este accesorie cererii principale;
           - instanţa nu a dat dovadă de rol activ, nu a stăruit prin toate mijloacele în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi de drept, chiar dacă acestea nu erau menţionate în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare. Nu a dispus ataşarea dosarului nr.2766/109/2011 şi a respins proba cu interogatoriu, care putea să clarifice elemente importante în soluţionarea pricinii.
                     Prin sentinţa nr.1217/R-CONT din 16 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în opinia majoritară, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Asociaţia „F.C.” a C. de O. şi U. de P. şi P. C. din comuna Corbi şi a obligat pe recurentă la 1.500 lei, cheltuieli de judecată către pârâţii Primăria Nucşoara, Comuna Nucşoara şi Consiliul Local al Comunei Nucşoara.
           Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, în condiţiile art.137 din Codul de procedură civilă, instanţa este datoare să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiilor a căror eventuală incidenţă în cauză poate face inutilă cercetarea fondului.
           Soluţionarea excepţiei de prematuritate, respectiv a inadmisibilităţii acţiunii pentru neurmarea procedurii prealabile, este însă dependentă de aprecierea ce urmează a se face asupra naturii juridice a actelor a căror cenzură se solicită instanţei de contencios administrativ.
           În raport de aceste acte autorităţile locale din comuna Nucşoara au susţinut că ele nu sunt acte administrativ-fiscale şi au numai valoarea notificări pentru plata unor sume pretins datorate.
           Această susţinere este întemeiată, iar aprecierea determină menţinerea hotărârii pronunţate de tribunal, cu modificarea însă a raţiunilor ce au impus soluţia.
           Potrivit art.41 din Codul de procedură fiscală „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.” şi el nu se confundă cu actele de executare, categorie în care intră titlul executoriu, înştiinţările de plată şi somaţiile de executare, diferenţa rezultând şi din dispoziţiile art.141 alin.2 din acelaşi act normativ, potrivit cărora: „Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. (3) Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător. (4) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.”
           Ca o concluzie se impune să se reţină că titlul de creanţă devine titlu executoriu în condiţiile prevăzute de alin.2, iar acesta din urmă se emite  de către organul  de executare, aşa cum dispune alin.(4) al aceluiaşi text.
           Titlul executoriu este, aşadar, primul act de executare şi el se contestă în condiţiile Capitolului XI din Codul de procedură fiscală, cel care reglementează contestaţia la executare şi unde  se arată că „(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art.403 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile. (3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.” (art.172).
           Din aceste dispoziţii legale rezultă că toate actele contestate în cauză, respectiv titlul executoriu, somaţie de plată şi înştiinţări de plată, sunt acte de executare care se contestă în procedura la care se referă textul de lege precitat şi dispoziţiile art.399 şi urm. Cod procedură civilă.
           În raport de această calificare a actelor legea nu prevede realizarea unei proceduri prealabile şi, sub acest aspect, excepţia de inadmisibilitate se apreciază că este neincidentă în cauză.
           Este real că, în măsura în care actele ar fi primit calificarea unor acte administrative, contestarea lor urma să se facă în condiţiile art.205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, demers ce se constituie într-o procedură administrativă obligatorie pentru titlurile de creanţă.
           Este, de asemenea, real că, într-o judecată anterioară, ce a făcut obiectul dosarului nr.2766/109/2011, finalizat prin decizia nr.2557/R-Cont/2011, s-a soluţionat cererea de suspendare a executării celor două înştiinţări de plată, solicitare admisă de către instanţă.
           O primă observaţie care se impune este aceea că, în procedura prevăzută de art.14 din Legea nr.554/2004, instanţa nu face o verificare de fond a raportului juridic dintre părţi, observând numai îndeplinirea cerinţelor impuse în mod imperativ de text.
           Cu această ocazie s-a pus în discuţie natura de acte administrative a celor două înştiinţări de plată, iar instanţa de control judiciar a apreciat că se impune suspendarea efectelor lor, întrucât ele nu sunt consecinţa unor decizii de impunere.
           O astfel de decizie nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, când se face o verificare a fondului pretenţiilor deduse judecăţii şi nu doar a aparenţei de nelegalitate.
           Concluzionând în raport de cele de mai sus că actele contestate în cauză nu sunt acte administrativ fiscale şi că ele nu pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ, se apreciază că acţiunea este nefondată şi se impune a fi respinsă.
           În raport de această statuare apare inutilă verificarea aspectelor ce ţin de raportul fundamental dintre părţi, legalitatea actelor de executare, atât din punctul de vedere al fondului cât şi al formei, dubla plată, plata retroactivă şi lipsa de rol activ a instanţei de judecată în lămurirea acestor aspecte.
           În ceea ce priveşte conflictul de competenţă administrativ-fiscală, aşa cum a reţinut şi tribunalul, art.37 din Codul de procedură fiscală reglementează modalitatea de rezolvare a unui astfel de conflict, observând cu prioritate dacă acesta există în mod real.
           Posibilitatea persoanei de a se adresa instanţei de judecată, drept recunoscut în Legea fundamentală, nu poate duce la încălcarea procedurilor speciale stabilite de lege, la nerespectarea normelor imperative, care sunt tocmai o garanţie a aplicării unor principii.
           Pentru toate aceste considerente s-a apreciază că recursul este nefondat şi, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a fost respins, cu aplicarea dispoziţiilor art.274 din acelaşi act normativ.