Acţiune în revendicare. Dovada dreptului de proprietate. Admitere
Curtea
de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 116 din 13.01.2012
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanţii G.DA.,
G.C.C., B.L., B.D. i-au chemat în judecată pe pârâţii G.S şi G.S..
Reclamanţii
au solicitat instanţei obligarea pârâţilor la desfiinţarea împrejmuirii
realizată la terenul înscris in CF144724 Cluj, sub A+l, nr. top 12854, teren
coproprietatea reclamanţilor, iar în sens contrar sa îi autorizeze la demolarea
împrejmuirii pe cheltuiala pârâţilor; obligarea paraţilor de a le lăsa această
suprafaţă de teren în deplină proprietate si folosinţă; evacuarea paraţilor din
acest imobil,cu toate obiectele de inventar agricol aflate pe acesta. În motivarea
cererii, reclamanţii au arătat că terenul în cauză a fost atribuit numitului
O.S prin Decizia civilă nr. 2913/2000 a Curţii de Apel Cluj, iar ulterior le- a
fost vândut reclamanţilor printr-un contract autentic, terenul fiind însă
împrejmuit fără drept de către pârâţi.
Prin
completarea depusă la termenul din 25.11.2005 pârâţii au invocat excepţia
prescripţiei dreptului de a pune în executare dec. civ. nr. 2913/2000 a Curţii
de Apel Cluj şi excepţia dobândirii de către pârâţi a dreptului de proprietate
asupra terenului prin uzucapiune de scurtă durată.
Prin
acţiunea reconvenţională formulată la data de 10.02.2006 pârâţii au formulat
acţiune reconvenţională şi au solicitat instanţei să constate că prin posesie
de bună- credinţă, prelungită de peste 20 de ani, au dobândit prin uzucapiune
dreptul de proprietate cu privire la terenul înscris în CF 144724 Cluj-Napoca,
în suprafaţă de 2000 mp. Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanţii au
solicitat respingerea acţiunii reconvenţionale. La data de 07.06.2010 s-a admis
excepţia insuficientei timbrări a cererii reconvenţionale.
Prin
Sentinţa civilă nr. 11845/20.09.2010, pronunţată în dosarul nr. 6050/211/2010
al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.DA,
G.C.C., B.L., B.D. în contradictoriu cu pârâţii G.S şi G.S..
Au
fost obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi folosinţă reclamanţilor
terenul identificat prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei (fila 170 de dosar), în suprafaţă reală de 2228 mp identificat sub nr.
topografic 12854/1/1/5 înscris în CF144724 Cluj ca având o suprafaţă de 2000 de
mp.
Au fost obligaţi pârâţii să ridice
împrejmuirea existentă pe acest teren, în caz contrar reclamanţii fiind
autorizaţi să o ridice pe cheltuiala acestora.
A fost respinsă ca insuficient
timbrată cererea reconvenţională formulată de pârâţii G.S şi G.S..
Au fost obligaţi pârâţii să
plătească reclamanţilor suma de 9.886,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut
următoarele:
Terenul în litigiu a fost identificat prin raportul de expertiză depus
la dosarul cauzei. Expertul a arătat că terenul în litigiu prev. cu nr. top.
12854/1/1/5 înscris în CF 144724 Cluj are suprafaţa de 2000 de mp.
Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv din copia şi extrasul CF
nr. 144724 Cluj, decizia civilă nr. 648/2002 a Tribunalului Cluj, acte care se
coroborează cu concluziile raportului de expertiză depus la dosarul cauzei,
rezultă că asupra imobilului în cauză sunt proprietari reclamanţii. Este
irelevant dacă aceştia au fost sau nu puşi în posesie, acest lucru neafectând
dreptul lor de proprietate.
Din raportul de expertiză întocmit depus la dosarul cauzei, rezultă că acest
teren este ocupat de către pârâţi, care nu au invocat nici un titlu de
proprietate asupra imobilului. Pe cale de consecinţă, rezultă că în speţă
reclamanţii sunt proprietari neposesori ai terenului în litigiu, iar pârâţii
sunt posesor neproprietari ai acestuia, fiind întrunite condiţiile pentru
admiterea acţiunii în revendicare a reclamanţilor.
În consecinţă, în baza art. 480 din Codul civil, instanţa a admis
acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi să le lase în deplină proprietate şi posesie
terenul reclamanţilor, aspect care implică şi evacuarea pârâţilor şi ridicarea
de către aceştia a obiectelor aflate în proprietatea lor de pe teren. De
asemenea, instanţa i-a obligat pe pârâţi să ridice împrejmuirea existentă pe
teren, identificată prin raportul de expertiză, reclamanţii fiind autorizaţi
ca, în caz contrar să o ridice pe cheltuiala pârâţilor.
Având în vedere că în privinţa acţiunii reconvenţionale a fost admisă
excepţia insuficientei timbrări, instanţa a respins acţiunea reconvenţională ca
insuficient timbrată.
În baza art. 274 din Codul de procedură civilă instanţa i-a obligat pe
pârâţi la plata către reclamanţi a sumei de 9.886,5 lei cu titlu de cheltuieli
de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru de lei şi partea din
onorariul experţilor achitată de reclamanţi. De asemenea, având în vedere că
pârâţii nu au achitat 80 de lei pe care erau obligaţi să îi achite expertei
V.M. şi 1200 de lei expertei V.F., instanţa a dispus obligarea pârâţilor prin
dispozitiv la achitarea acestor sume.
Prin decizia civilă nr. 273/A din
01.06.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins ca nefondat apelul
declarat de pârâţii G.S. şi G.S. împotriva Sentinţei civile nr.
11845/20.09.2010, a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o în întregime.
Au fost obligaţi apelanţii să
plătească intimaţilor G.DA. şi G.C.C. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată
în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut
următoarele:
Prima critică referitoare la greşita reţinere a lipsei titlului
pârâţilor apelanţi este nefondată , in condiţiile in care aceştia se prevalează
de două hotărâri judecătoreşti care au fost desfiinţate în recurs, astfel ca
acestea nu mai produc efecte juridice.
O.S, intervenient in Dos. 10669/1996 al Judecătoriei Cluj-Napoca in
care a fost pronunţata Sentinţa 4453/1999, si apelant in Dos. 5782/1999 in care
a fost pronunţata Decizia civila 1859/A/1999, a formulat recurs împotriva
Deciziei civile nr. 1859/A/1999 pronunţată de Tribunalul Cluj in Dos.
5782/I999. Prin Decizia Civila nr.2913/2000 pronunţată in Dos. 3106/2000,
Curtea de Apel Cluj a admis recursul acestuia, în sensul ca a respins acţiunea
formulata de G.S. si G.S., a admis cererea de intervenţie formulata de O.S,
reţinând in considerentele deciziei ca obiectul antecontractului de vânzare
cumpărare încheiat intre G.S., G.S. şi O.I. in anul 1980 l-a constituit doar
casa, nu si terenul care nici măcar nu a fost menţionat in convenţia părţilor.
De asemenea, Curtea de Apel a motivat ca paraţii recurenţi din dosarul de fata,
numiţii G.S. si Susana, au dobândit dreptul de proprietate doar asupra
terenului in suprafaţa de 1000 mp in temeiul art.23 alin 1 din Legea 18/1991.
Tot prin Decizia Civila a Curţii de Apel, moştenitorii def. O.I. au
fost obligaţi să încheie cu intervenientul O.S contract autentic de vânzare
cumpărare pentru suprafaţa de 2000 mp teren, având in vedere antecontractul de
vânzare cumpărare intervenit intre O.I. si O.S la data de 19 iulie 1996,
înscrierea acestei suprafeţe intr-un CF nou, in caz contrar hotărârea urmând să
ţină locul actului autentic.
Iniţial pârâţii apelanţi au invocat pe cale de excepţie prescripţia
achizitivă asupra terenului în litigiu, însă la termenul din 13 ianuarie 2006
au înţeles să invoce dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune in
cadrul unei cereri reconvenţionale.
Întrucât apelanţii, reclamanţi reconvenţionali, nu au achitat taxa de
timbru aferentă cererii reconvenţionale, aceasta a fost anulată ca netimbrată.
Cererea reconvenţională fiind soluţionată pe excepţia nelegalei
timbrări, potrivit disp. art. 137 alin Cod pr.civ instanţa nu mai avea
posibilitatea să administreze o probă legată de fondul cererii reconvenţionale.
După anularea cererii reconvenţionale ca netimbrată, nu s-a reactivat
automat excepţia prescripţiei achizitive invocată iniţial.
În plus, excepţia prescripţiei achizitive era nefondată raportat la
temeiul de drept al uzucapiunii invocat de apelanţi, respectiv dispoziţiile
Codului civil. Posesia apelanţilor asupra terenului in litigiu a început in
anul 1980, după intrarea in vigoare a Decretului Lege 115/1938, or prin Decizia
nr. 86/2007 dată în recurs in interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a statuat că prescripţiile achizitive începute după intrarea in
vigoare a Decretului Lege 115/1938 cad sub incidenţa acestui act normativ, nu a
Codului civil.
Limitele terenului in litigiu nu au fost contestate de către pârâţi,
nici faptul că ocupă acest teren. Ceea ce contestă pârâţii apelanţi este doar
îndreptăţirea reclamanţilor la acest teren. Oricum, limitele terenului au fost
dovedite fără echivoc prin raportul de expertiză topografică administrat in
cauză.
Câtă vreme reclamanţii şi-au dovedit calitatea de proprietari asupra
terenului in litigiu şi împrejurarea că pârâţii ocupă fără nici un titlu acest
teren, acţiunea lor in revendicare întemeiată pe disp. art. 480, 481 Cod civil
era pe deplin admisibilă şi întemeiată.
Acţiunea în revendicare a reclamanţilor nu era condiţionată de punerea
prealabilă în executare a Deciziei civile 2913/2000 pronunţată in Dos.
3106/2000 Curtea de Apel Cluj, căci de aceasta s-au prevalat apelanţii. De
altfel această hotărâre nu cuprinde dispoziţii susceptibile de a fi puse in
executare silită prin intermediul executorului judecătoresc.
Faţă de motivele arătate, în temeiul disp. art. 295 şi 296 Cod pr.civ.
apelul pârâţilor G.S. şi G.S. împotriva Sentinţei civile nr. 11845/20.09.2010,
a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respins ca nefondat, păstrând în întregime
sentinţa atacată.
În temeiul disp. art. 274 Cod pr.civ. apelanţii au fost obligaţi să
plătească intimaţilor G.D.A. şi G.C.C. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată
în recurs reprezentând onorariul avocaţial.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recurs pârâţii G.S. şi G.S. solicitând modificarea în sensul admiterii
apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 11845/2010 a Judecătoriei
Cluj-Napoca şi în consecinţă respingerea în totalitate a cererii formulate ca
neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că un prim motiv de nelegalitate constă în aceea
că instanţa de apel a refuzat fără temei legal să administreze proba cu martori
solicitată de recurenţi pentru a dovedi dobândirea dreptului de proprietate
prin uzucapiune asupra terenului în litigiu.
Împrejurarea că pârâţii recurenţi nu au fost în măsură să achite taxa
judiciară de timbru stabilită de către instanţă pentru cererea reconvenţională,
aceasta fiind anulată, nu era de natură să justifice refuzul instanţei de fond
şi a celei de apel de a analiza apărarea invocată pe cale de excepţie, apărare
esenţială pentru corecta soluţionare a acţiunii principale.
Au fost apoi detaliate motivele invocate în susţinerea excepţiei
prescripţiei achizitive, arătându-se că atât sentinţa pronunţată de
judecătorie, cât şi decizia pronunţată în apel sunt nemotivate din această
perspectivă fiind deci lovite de nulitate absolută.
Un alt motiv de recurs constă în aceea că cele două instanţe au
încălcat prevederile art. 129 alin. 4 şi 5 C.pr.civ., nediscutându-se în
contradictoriu excepţia de uzucapiune deşi era vorba despre o problemă
esenţială pentru corecta soluţionare a pricinii. Instanţa de apel nu numai că
nu a pus în discuţie necesitatea completării probaţiunii aşa cum stipulează
alin. 5 al art. 129 C.pr.civ., dar a respins solicitarea pârâţilor privind
audierea unor martori prin care să dovedească dobândirea dreptului de
proprietate prin uzucapiune.
A fost încălcat astfel dreptul pârâţilor la un proces echitabil, drept
consacrat de art. 6 din CEDO.
În mod greşit s-a apreciat de către instanţa de apel că reclamanţii au
dovedit calitatea de proprietari asupra terenului în litigiu, fiind vorba
despre o dovadă pur formală.
Este greşită aprecierea instanţei de apel în sensul că decizia nr.
2913/2010 a Curţii de Apel Cluj nu era susceptibilă de a fi pusă în executare
silită.
Prin decizia recurată se face confuzie în ceea ce priveşte parcela de
teren de 2000 m.p. cu referire la care s-a dispus prin decizia civilă nr.
2913/2000 a Curţii de Apel Cluj obligarea moştenitorilor defunctului O.I. să
încheie cu intervenientul O.S contract de vânzare- cumpărare. O.S nu putea
vinde reclamanţilor decât ceea ce i s-a atribuit prin decizie, respectiv
parcela cu nr. topografic 12854/1/8, iar nu parcela cu nr. topografic 12854/1/5
care a fost atribuită pârâţilor. Eroarea de întabulare în CF se datorează unei
erori de identificare topografică făcută de expertul V.F., care la rândul ei a
preluat această eroare din raportul de expertiză a lui M.D., ignorând cele
stabilite prin raportul de expertiză întocmit de P.I., raport care a stat la
baza pronunţării deciziei civile nr. 2913/2000 a Curţii de Apel Cluj.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.pr.civ.
În apărare, reclamanţii G.D.A.,
G.C.C., B.L. şi B.D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea
recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, cel referitor la
nesoluţionarea excepţiei uzucapiunii invocate în întâmpinarea formulată de
pârâţi, s-a arătat că acesta este nefondat.
Prin scriptul intitulat „Completare la poziţia procesuală" depus
în şedinţa publică din 25.11.2005 pârâţii au invocat excepţia dobândirii
dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanţi prin
uzucapiunea de scurtă durată. Excepţia a fost motivată prin omiterea
dispozitivului deciziei civile nr. 2193/2000 a Curţii de Apel Cluj prin care
s-a respins acţiunea formulată de G.S. şi G.S. şi s-a admis cererea de
intervenţie formulată de O.S, în considerente arătându-se că recurenţii Gall au
cumpărat de la O.I. doar casa nu şi terenul, aceştia dobândind dreptul de
proprietate asupra suprafeţei de 1000 m.p. teren în baza Legii nr. 18/1999.
Prin aceeaşi decizie moştenitorii defunctului O.I. au fost obligaţi să încheie
cu O.S contract autentic de vânzare pentru suprafaţa de 2000 m.p. teren, acesta
fiind înscris în CF nr. 144724, nr. top. 12854/1/1/5, fiind apoi înstrăinat
reclamanţilor.
Referitor la excepţia invocată prin întâmpinare s-a arătat că la
termenul de judecată din data de 13.01.2006 pârâţii prin avocat au precizat că
înţeleg să susţină excepţia ca pe o acţiune reconvenţională, acţiune depusă la
termenul din data de 10.02.2006, rezultând deci că excepţia invocată prin
scriptul intitulat „Completarea poziţiei procesuale" nu a mai fost susţinută
ca o apărare, ci ca un petit de sine stătător.
După anularea cererii reconvenţionale nu s-a reactivat automat excepţia
prescripţiei achizitive invocată iniţial, de altfel pârâţii nefăcând nici un
demers în faţa instanţei de fond în sensul susţinerii acestei excepţii.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 129 alin. 4 şi 5
C.pr.civ. s-a arătat că susţinerile pârâţilor în acest sens sunt neîntemeiate,
pârâţii nefăcând minime diligenţe pentru administrarea probaţiunii încuviinţate
în cauză.
În mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că limitele
terenului în litigiu, astfel cum au rezultat din expertiza efectuată în cauză,
nu au fost contestate de către pârâţi, aceştia contestând doar îndreptăţirea
reclamanţilor la teren. De asemenea, în mod corect a arătat instanţa că
acţiunea în revendicare nu este condiţionată de punerea prealabilă în executare
a deciziei civile nr. 2913/2000 a Curţii de Apel Cluj, aceasta necuprinzând
dispoziţii susceptibile de punere în executare prin intermediul executorului
judecătoresc.
La data de 12.01.2012 s-a depus la dosar de către recurenţi un script
intitulat „Răspuns la întâmpinare".
Analizând recursul declarat de
pârâţii G.S. şi G.S. împotriva deciziei civile nr. 273/A/2011 a Tribunalului
Cluj, Curtea reţine următoarele:
În ceea ce priveşte nesoluţionarea de către instanţa de fond a
excepţiei dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, excepţie
invocată prin scriptul intitulat „Completare la poziţia procesuală" depusă
la dosar la termenul de judecată din 25.11.2005, se constată că în mod corect a
reţinut atât judecătoria cât şi tribunalul că această excepţie nu a mai fost
susţinută de către pârâţi, instanţa de judecată cu respectarea principiului
disponibilităţii care guvernează procesul civil pronunţându-se în cauză în
limitele investirii sale.
Pârâţii, beneficiind de asistenţă juridică de specialitate au precizat
în şedinţa publică din 13.01.2006, la solicitarea instanţei, că înţeleg să
susţină dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune prin formularea
unei cereri reconvenţionale, cerere care de altfel a fost formulată pentru
termenul de judecată din 10.02.2006.
Faptul că pârâţii nu au fost în măsură să achite taxa judiciară de
timbru stabilită de către instanţa de judecată pentru cererea reconvenţională,
aceasta fiind anulată în mod corect de către instanţă ca insuficient timbrată
nu poate conduce la concluzia că în aceste condiţii instanţa avea obligaţia să
se pronunţe asupra excepţiei dobândirii dreptului de proprietate prin
uzucapiune, chestiunea modului în care această excepţie a fost susţinută în
cauză fiind lămurită în şedinţa publică din 13.01.2006, pârâţii neputând reveni
discreţionar asupra poziţiei lor exprimate prin avocatul ales, la solicitarea
expresă a instanţei de judecată.
În aceste condiţii nu mai au relevanţă şi nu vor fi analizate celelalte
critici invocate în cererea de recurs în ceea ce priveşte această chestiune,
referitor la probaţiunea care se impunea a fi administrată pe această excepţie
şi temeinicia sa.
Pentru aceleaşi motive se apreciază că nu se pune problema încălcării
prevederilor alin. 4 şi 5 ale art. 129 C.pr.civ. şi nici ale art. 6 din CEDO,
instanţa pronunţându-se în mod legal în limitele investirii sale prin cererile
formulate de către părţi.
Lipsită de orice relevanţă în cauză este problema punerii în executare
a deciziei civile nr.2913/2000 a Curţii de Apel Cluj, având în vedere obiectul
litigiului, revendicare, şi înscrierile din cartea funciară operate în baza
acesteia. Recurenţii au menţionat de altfel trunchiat considerentele din
decizia atacată referitor la această problemă, instanţa de apel precizând că
decizia nu era susceptibilă de punere în executare silită prin intermediul
executorului judecătoresc, iar nu că nu ar fi pur şi simplu susceptibilă de
punere în executare.
În ceea ce priveşte o eventuală confuzie a unor parcele menţionate în
decizia nr. 2913/2000 a Curţii de Apel Cluj se apreciază că nu se pune o astfel
de problemă în cauză.
Terenul în litigiu a fost identificat prin expertiza efectuată în
dosarul judecătoriei ca fiind înscris în C.F. nr.144.724 Cluj,
nr.top.12854/1/1/5, în suprafaţă de 2000 m.p., concluziile expertizei în acest
sens nefiind contestate de către pârâţi decât în faţa instanţei de recurs.
Prin decizia civilă nr.2913/2000 a Curţii de Apel Cluj s-a dezmembrat
parcela cu nr.top.12854/1 din C.f. nr.10430 Cluj în 8 parcele noi. Parcela cu
nr.top. nou 12854/1/1 a rămas înscrisă în C.F. în favoarea vechiului
proprietar, parcela cu nr.top.12854/1/5 compusă din teren în suprafaţă de 1000
m.p. şi casă de locuit s-a înscris în favoarea pârâţilor Gall iar parcela cu
nr.top.12854/1/8 în suprafaţă de 2000 m.p. s-a înscris în C.F. nouă în favoarea
intervenientului O.S.
Din C.F. nr.144724 Cluj rezultă că terenul în litigiu, identificat ca
având nr.top.12854/1/1/5, a fost înscris în cartea funciară în favoarea lui O.S
la data de 24.05.2002 în baza sentinţei civile nr.1620/2002 a Judecătoriei
Cluj-Napoca, cu titlu de cumpărare şi partaj, fiind apoi înstrăinat în favoarea
reclamanţilor prin contract autentic de vânzare cumpărare la data de
25.11.2002, dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în cartea funciară
la data de 26.11.2002.
În aceste condiţii este evident că nu există nici o eroare de identificare
a parcelei în cauză, nefiind vorba de parcela cu nr.top.12854/1/5 care apare în
decizia civilă nr.2913/2000 a Curţii de Apel Cluj ca fiind atribuită pârâţilor
Gall ci de o altă parcelă, având nr.top.12854/1/1/5.
Din cele reţinute mai sus rezultă că decizia pronunţată de tribunal a
fost dată cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile în
cauză, celelalte două situaţii apreciate de pârâţii recurenţi ca fiind
incidente, respectiv cele învederate la pct.7 şi 8 a art.304 C.pr.civ. neregăsindu-se
în dosarul de apel, decizia recurată necuprinzând motive contradictorii sau
străine de natura pricinii şi neexistând un act juridic dedus judecăţii a cărui
natură şi înţeles să fie schimbat prin interpretarea greşită a acestuia. Prin
urmare, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâţii G.S. şi G.S. împotriva deciziei civile nr.
273/A/2011 din 1 iunie 2011 a Tribunalului Cluj, pe care o va menţine ca
legală.
În
temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. instanţa va obliga recurenţii să plătească
intimaţilor G.D.A., G.C.C., B.L. şi B.D., suma de 2.000 lei, cheltuieli de
judecată în recurs reprezentând onorariu avocaţial. (Judecător Anamaria
Câmpean) |