|
Omisiunea
pronunţării instanţei de judecată asupra unei infracţiuni cu care a fost
învestită. Judecarea recursului. Casare. Consecinţe.
Art.
385/6 alineatul 3 din Codul de procedură penală
În cazul în
care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unei infracţiuni reţinute în
rechizitoriu ori a condamnat pe inculpat pentru o altă infracţiune pentru care
a fost învestită, trimiterea spre rejudecare a cauzei de către prima instanţă
ar contraveni flagrant prevederilor art. 385/6 alineatul 3 din Codul de
procedură penală. (Opinia
majoritară)
Instanţa
de recurs nu poate să analizeze, pentru
prima dată în această fază a procesului penal, temeinicia acuzaţiei pentru o
infracţiune, atâta timp cât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acesteia.
Condamnarea inculpatului în recurs, reprezintă o încălcare a dreptului său la
apărare, dar şi la un proces echitabil, în sensul Convenţiei. (Opinie separată)
(Decizia
penală nr.1133/R din 1 noiembrie
2011)
Prin sentinţa penală nr. 94 din 10 iunie
2011 pronunţată de Judecătoria Brezoi, în baza art. 180 alin. 2 cu aplic. art.
75 lit. a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. I., la 800 lei amendă.
În baza art.
192 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare, iar în
baza art. 195 Cod penal a fost condamnat acelaşi inculpat la 500 lei amendă.
În baza art.
33 şi 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea
de 3 ani închisoare.
În baza art.
180 alin. 2, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul
C.C , la 800 lei amendă.
În baza art.
192 alin.2 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani închisoare,
iar în baza art.193 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 500 lei amendă.
În baza art.
33 şi art. 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai
grea, de 3 ani închisoare.
În baza art.
180 alin. 2 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) din Codul penal, a
fost condamnat inculpatul C.Ş., la 1000 lei amendă.
În baza art.
192 lit. b) cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal, a mai fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare, iar în baza
art.193 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal, a fost condamnat
inculpatul C. Ş. la 500 lei amendă.
În baza art.33
şi 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul C.Ş. să execute pedeapsa cea mai
grea, de 3 ani închisoare în condiţiile art.86/1 Cod penal.
Pentru a
pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că partea
vătămată Ştefan Florica deţine o locuinţă proprietate personală, de care ţin
curtea şi grădina, într-un perimetru închis pe toate laturile cu gard, în care
se face accesul pe două părţi, situate în imediata apropiere a DN 7D din satul
Titeşti, comuna Titeşti.
În dimineaţa
zilei de 27.09.2008, în jurul orei 7,oo, partea vătămată Ş. F. şi martorii Ş.
C. şi B. F., conduceau un număr de 8 bovine, aparţinând celor trei inculpaţi,
din grădina casei, cu intenţia de a le duce la oborul de vite, pe care le-au
găsit păşunând în grădina părţii vătămate, împrejurare în care inculpatul C.Ş.
a sărit gardul, având în mână o bâtă şi însoţit de un câine, a lovit cu bâta pe
partea vătămată şi pe martori, i-a ameninţat cu acte de violenţă, a încercat să
rupă gardul pentru a scoate vitele.
Inculpaţii
C.I.şi C. C. au coborât dintr-o căruţă cu care se deplasau pe drumul comunal,
au pătruns în grădina părţii vătămate şi, împreună cu C. Ş., au lovit-o atât pe
ea, cât şi pe martori cu bâtele, i-au ameninţat cu acte de violenţă şi au scos
bovinele din grădină.
Partea
vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 10 - 12 zile îngrijiri medicale
pentru vindecare.
În ceea ce
priveşte latura civilă a cauzei, din conţinutul raportului de expertiză
instanţa a reţinut că valoarea prejudiciului cauzat părţii vătămate de vitele
inculpaţilor se ridică la suma de 3416 lei, reprezentând contravaloare fân,
pomi fructiferi şi legume distruse, sumă la plata căreia au fost obligaţi
inculpaţii, în solidar.
Împotriva acestei
sentinţe, au formulat recurs: Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi şi
inculpaţii C. I., C.C. şi C.Ş., care au criticat-o pentru nelegalitate şi
netemeinicie, solicitând casarea.
Prin decizia penală nr.1133/R din 1 noiembrie 2011, curtea, a
admis recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BREZOI şi de
inculpaţii C.I., C.C. şi C. Ş., a casat,
în parte, hotărârea atacată, în sensul că:
A schimbat
temeiul condamnării inculpatului C.I. pentru fapta de ameninţare din art. 195
Cod penal în art. 193 Cod penal.
A descontopit
pedepsele aplicate inculpatului C.Ş..
A înlăturat
condamnarea inculpatului C.Ş., pentru infracţiunea de ameninţare prev. de art.
193 Cod penal.
A schimbat
temeiul condamnării inculpatului pentru fapta de violare de domiciliu din art.
192 lit. b) Cod penal în art. 192 alin. 2 Cod penal.
A recontopit
pedepsele conexe şi dispune executarea pedepsei celei mai grele de 3 ani
închisoare.
În baza art.
71 alin. 1 Cod penal a interzis inculpaţilor C. I. şi C.C. dreptul prev. de art.
64 alin.1 lit. b) Cod penal şi a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal
pentru toţi inculpaţii.
A menţinut
restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a
pronunţa această decizie, curtea cu majoritatea voturilor membrilor completului
de judecată constată că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise ca
atare, în conformitate cu prevederile art. 385/15 pct. 2 lit. d) din Codul de
procedură penală, pentru considerentele care se vor expune în continuare.
Cum inculpaţii
au pătruns împreună în grădina părţii vătămate, a fost comisă infracţiunea în
forma agravată prevăzută de alineatul 2 al art. 192 Cod penal, iar împrejurarea
că în minuta şi în dispozitivul sentinţei a fost trecută lit. b) – care nu
există în text, în loc de art. 192 alin. 2, atunci când s-a pronunţat
condamnarea inculpatului C. Ş. constituie o eroare care poate fi îndreptată de
instanţa de control judiciar, mai ales că în considerentele sentinţei prima
instanţă se referă la art. 192 alin. 2 Cod penal, violarea de domiciliu.
În legătură cu
cea de-a doua critică formulată de procuror, vizând pronunţarea condamnării
inculpatului C. Ş. pentru o infracţiune în legătură cu care instanţa nu a fost
sesizată prin rechizitoriu, aceea de ameninţare, din verificarea dispoziţiilor
pe care le conţine rechizitoriul, curtea constată că aceasta este întemeiată,
urmând a se admite cele două recursuri, formulate de procuror şi de inculpatul
sus - numit, în vederea înlăturării aspectului de nelegalitate invocat.
Tot astfel,
deşi în considerentele sentinţei se face vorbire de comiterea de către
inculpaţii C. I. şi C.C. a faptelor de lovire şi de ameninţare, prevăzute ca
infracţiuni de art. 180 alin. 2 Cod penal şi de art. 193 din cod, totuşi în
dispozitiv din eroare s-a dispus condamnarea primului pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art. 195, care nu a făcut obiectul sesizării
instanţei.
Şi aceasta
reprezintă, în opinia completului majoritar, o eroare care poate fi îndreptată
în recurs, prin schimbarea temeiului condamnării inculpatului C. I. pentru
fapta de ameninţare, din art. 195 Cod penal în art. 193 Cod penal.
În fine, se
impunea a se interzice inculpaţilor C. I.şi C. C., ca pedeapsă accesorie,
dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. b) Cod penal şi a se face aplicarea
art. 71 alin. 5 Cod penal, pentru toţi inculpaţii.
O soluţie de
trimitere spre rejudecare a cauzei de către prima instanţă ar contraveni
flagrant prevederilor art. 385/6 alineatul 3 din Codul de procedură penală,
potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii,
nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la
art. 385/9, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi
cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate
aspectele. În aceste cauze, instanţa de recurs poate administra probe noi sau
readministra probele în situaţia în care consideră necesar pentru asigurarea
dreptului părţilor la un proces echitabil.
Opinia
separată
a deciziei a fost în sensul că hotărârea primei instanţe este nelegală, având
în vedere următoarele:
Deşi a fost
învestită cu judecarea inculpatului C. I., pentru infracţiunea prev. de art.193
Cod penal, instanţa de fond l-a condamnat pe acesta pentru săvârşirea
infracţiunii prev. de art.195 Cod penal.
Tot greşită a
fost infracţiunea pentru care inculpatul C. Ş. a fost condamnat, adică pentru
infracţiunea prevăzută de art.192 lit.b Cod penal, în loc de infracţiunea prev. de art.192 alin.2 Cod
penal.
De asemenea,
tot pe acest inculpat instanţa de fond l-a condamnat şi pentru infracţiunea
prevăzută de art.193 Cod penal, fără ca acest inculpat să fi fost trimis în
judecată.
Faptul că
ulterior întocmirii minutei, la motivarea sentinţei, prima instanţă a arătat
corect infracţiunile asupra cărora trebuia să delibereze, este lipsit de
relevanţă, pentru că, după cum se ştie, tot ceea ce se execută este numai
dispozitivul hotărârii.
In altă ordine
de idei, nu se poate susţine că este o eroare materială, în sensul
dispoziţiilor art.195 Cod penal.
De asemenea,
consider că instanţa de recurs nu are
cum să analizeze, pentru prima dată în această fază a procesului penal,
temeinicia acuzaţiei pentru infracţiunile prev. de art.192 alin.2 Cod penal şi
art.193 Cod penal, atâta timp cât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra
acesteia.
In argumentarea
opiniei mele, invoc practica CEDO, în care, în nenumărate decizii de speţă s-a
considerat condamnarea inculpatului pentru prima dată în recurs, o încălcare a
dreptului său la apărare, dar şi la un proces echitabil, în sensul Convenţiei.
Aşadar, în
baza celor ce preced, apreciez că singura soluţie care se impune este aceea de
reluarea judecării cauzei de către prima instanţă, care să se pronunţe asupra
tuturor acuzaţiilor aduse inculpaţilor.
Prin urmare, confirm
art.308 alin.4 Cod pr.penală, art.385/15 pct.2 lit.c rap. la art.385/9 pct.12
Cod pr.penală, opinez pentru admiterea recursurilor, casarea în totalitate a
sentinţei penale şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare. | 
