avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Omisiunea pronunţării instanţei de judecată asupra unei infracţiuni cu care a fost învestită. Judecarea recursului. Casare. Consecinţe.
 
Art. 385/6 alineatul 3 din Codul de procedură penală
 
În cazul în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unei infracţiuni reţinute în rechizitoriu ori a condamnat pe inculpat pentru o altă infracţiune pentru care a fost învestită, trimiterea spre rejudecare a cauzei de către prima instanţă ar contraveni flagrant prevederilor art. 385/6 alineatul 3 din Codul de procedură penală. (Opinia majoritară)
Instanţa de  recurs nu poate să analizeze, pentru prima dată în această fază a procesului penal, temeinicia acuzaţiei pentru o infracţiune, atâta timp cât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acesteia. Condamnarea inculpatului în recurs, reprezintă o încălcare a dreptului său la apărare, dar şi la un proces echitabil, în sensul Convenţiei. (Opinie separată)
        
(Decizia penală nr.1133/R din 1 noiembrie 2011)
 
                   Prin sentinţa penală nr. 94 din 10 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Brezoi, în baza art. 180 alin. 2 cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. I., la 800 lei amendă.
În baza art. 192 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare, iar în baza art. 195 Cod penal a fost condamnat acelaşi inculpat la 500 lei amendă.
În baza art. 33 şi 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 180 alin. 2, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C.C  , la 800 lei amendă.
În baza art. 192 alin.2 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani închisoare, iar în baza art.193 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 500 lei amendă.
În baza art. 33 şi art. 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 180 alin. 2 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul C.Ş., la 1000 lei amendă.
În baza art. 192 lit. b) cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal, a mai fost condamnat  inculpatul la 3 ani închisoare, iar în baza art.193 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. Ş. la 500 lei amendă.
În baza art.33 şi 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul C.Ş. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare în condiţiile art.86/1 Cod penal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că partea vătămată Ştefan Florica deţine o locuinţă proprietate personală, de care ţin curtea şi grădina, într-un perimetru închis pe toate laturile cu gard, în care se face accesul pe două părţi, situate în imediata apropiere a DN 7D din satul Titeşti, comuna Titeşti.
În dimineaţa zilei de 27.09.2008, în jurul orei 7,oo, partea vătămată Ş. F. şi martorii Ş. C. şi B. F., conduceau un număr de 8 bovine, aparţinând celor trei inculpaţi, din grădina casei, cu intenţia de a le duce la oborul de vite, pe care le-au găsit păşunând în grădina părţii vătămate, împrejurare în care inculpatul C.Ş. a sărit gardul, având în mână o bâtă şi însoţit de un câine, a lovit cu bâta pe partea vătămată şi pe martori, i-a ameninţat cu acte de violenţă, a încercat să rupă gardul pentru a scoate vitele.
Inculpaţii C.I.şi C. C. au coborât dintr-o căruţă cu care se deplasau pe drumul comunal, au pătruns în grădina părţii vătămate şi, împreună cu C. Ş., au lovit-o atât pe ea, cât şi pe martori cu bâtele, i-au ameninţat cu acte de violenţă şi au scos bovinele din grădină.
Partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 10 - 12 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, din conţinutul raportului de expertiză instanţa a reţinut că valoarea prejudiciului cauzat părţii vătămate de vitele inculpaţilor se ridică la suma de 3416 lei, reprezentând contravaloare fân, pomi fructiferi şi legume distruse, sumă la plata căreia au fost obligaţi inculpaţii, în solidar.
Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs: Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi şi inculpaţii C. I., C.C. şi C.Ş., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea.
Prin decizia penală nr.1133/R din 1 noiembrie 2011, curtea, a admis recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BREZOI şi de inculpaţii C.I.,  C.C. şi C. Ş., a casat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că:
A schimbat temeiul condamnării inculpatului C.I. pentru fapta de ameninţare din art. 195 Cod penal în art. 193 Cod penal.
A descontopit pedepsele aplicate inculpatului C.Ş..
A înlăturat condamnarea inculpatului C.Ş., pentru infracţiunea de ameninţare prev. de art. 193 Cod penal.
A schimbat temeiul condamnării inculpatului pentru fapta de violare de domiciliu din art. 192 lit. b) Cod penal în art. 192 alin. 2 Cod penal.
A recontopit pedepsele conexe şi dispune executarea pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal a interzis inculpaţilor C. I. şi C.C. dreptul prev. de art. 64 alin.1 lit. b) Cod penal şi a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal pentru toţi inculpaţii.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea cu majoritatea voturilor membrilor completului de judecată constată că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise ca atare, în conformitate cu prevederile art. 385/15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, pentru considerentele care se vor expune în continuare.
Cum inculpaţii au pătruns împreună în grădina părţii vătămate, a fost comisă infracţiunea în forma agravată prevăzută de alineatul 2 al art. 192 Cod penal, iar împrejurarea că în minuta şi în dispozitivul sentinţei a fost trecută lit. b) – care nu există în text, în loc de art. 192 alin. 2, atunci când s-a pronunţat condamnarea inculpatului C. Ş. constituie o eroare care poate fi îndreptată de instanţa de control judiciar, mai ales că în considerentele sentinţei prima instanţă se referă la art. 192 alin. 2 Cod penal, violarea de domiciliu.
În legătură cu cea de-a doua critică formulată de procuror, vizând pronunţarea condamnării inculpatului C. Ş. pentru o infracţiune în legătură cu care instanţa nu a fost sesizată prin rechizitoriu, aceea de ameninţare, din verificarea dispoziţiilor pe care le conţine rechizitoriul, curtea constată că aceasta este întemeiată, urmând a se admite cele două recursuri, formulate de procuror şi de inculpatul sus - numit, în vederea înlăturării aspectului de nelegalitate invocat.
Tot astfel, deşi în considerentele sentinţei se face vorbire de comiterea de către inculpaţii C. I. şi C.C. a faptelor de lovire şi de ameninţare, prevăzute ca infracţiuni de art. 180 alin. 2 Cod penal şi de art. 193 din cod, totuşi în dispozitiv din eroare s-a dispus condamnarea primului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 195, care nu a făcut obiectul sesizării instanţei.
Şi aceasta reprezintă, în opinia completului majoritar, o eroare care poate fi îndreptată în recurs, prin schimbarea temeiului condamnării inculpatului C. I. pentru fapta de ameninţare, din art. 195 Cod penal în art. 193 Cod penal.
În fine, se impunea a se interzice inculpaţilor C. I.şi C. C., ca pedeapsă accesorie, dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. b) Cod penal şi a se face aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal, pentru toţi inculpaţii.
O soluţie de trimitere spre rejudecare a cauzei de către prima instanţă ar contraveni flagrant prevederilor art. 385/6 alineatul 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 385/9, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În aceste cauze, instanţa de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situaţia în care consideră necesar pentru asigurarea dreptului părţilor la un proces echitabil.
Opinia separată a deciziei a fost în sensul că hotărârea primei instanţe este nelegală, având în vedere următoarele:
Deşi a fost învestită cu judecarea inculpatului C. I., pentru infracţiunea prev. de art.193 Cod penal, instanţa de fond l-a condamnat pe acesta pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.195 Cod penal.
Tot greşită a fost infracţiunea pentru care inculpatul C. Ş. a fost condamnat, adică pentru infracţiunea prevăzută de art.192 lit.b Cod penal, în loc de  infracţiunea prev. de art.192 alin.2 Cod penal.
De asemenea, tot pe acest inculpat instanţa de fond l-a condamnat şi pentru infracţiunea prevăzută de art.193 Cod penal, fără ca acest inculpat să fi fost trimis în judecată.
Faptul că ulterior întocmirii minutei, la motivarea sentinţei, prima instanţă a arătat corect infracţiunile asupra cărora trebuia să delibereze, este lipsit de relevanţă, pentru că, după cum se ştie, tot ceea ce se execută este numai dispozitivul hotărârii.
In altă ordine de idei, nu se poate susţine că este o eroare materială, în sensul dispoziţiilor art.195 Cod penal.
De asemenea, consider că instanţa de  recurs nu are cum să analizeze, pentru prima dată în această fază a procesului penal, temeinicia acuzaţiei pentru infracţiunile prev. de art.192 alin.2 Cod penal şi art.193 Cod penal, atâta timp cât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acesteia.
In argumentarea opiniei mele, invoc practica CEDO, în care, în nenumărate decizii de speţă s-a considerat condamnarea inculpatului pentru prima dată în recurs, o încălcare a dreptului său la apărare, dar şi la un proces echitabil, în sensul Convenţiei.
Aşadar, în baza celor ce preced, apreciez că singura soluţie care se impune este aceea de reluarea judecării cauzei de către prima instanţă, care să se pronunţe asupra tuturor acuzaţiilor aduse inculpaţilor.
Prin urmare, confirm art.308 alin.4 Cod pr.penală, art.385/15 pct.2 lit.c rap. la art.385/9 pct.12 Cod pr.penală, opinez pentru admiterea recursurilor, casarea în totalitate a sentinţei penale şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare.