Principiul restituirii în natură şi principiul reparării integrale a prejudiciului suferit. În cazul în care nu mai este posibilă restabilirea situaţiei anterioare prin predarea bunurilor în natură, întoarcerea executării se va realiza prin echivalent, de

Principiul restituirii în natură şi principiul reparării integrale a prejudiciului suferit. În cazul în care nu mai este posibilă restabilirea situaţiei anterioare prin predarea bunurilor în natură, întoarcerea executării se va realiza prin echivalent, debitorul fiind obligat să restituie, ceea ce a dus la mărirea patrimoniului său pentru a nu se realiza o îmbogăţire fără justă cauză.

Art.291 din Codul muncii

Art.4041 alin.2 şi 3 Cod procedură civilă

Este de principiu că, restituirea urmează să se facă în natură (art.4041 alin.2 Cod procedură civilă) şi doar atunci când aceasta nu mai este cu putinţă urmează a se face prin echivalent (art.4041 alin.3 Cod procedură civilă).

În toate împrejurările în care nu mai este posibilă restabilirea situaţiei anterioare prin predarea bunurilor în natură, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii, întoarcerea executării se va realiza prin echivalent, debitorul fiind obligat să restituie, ceea ce a dus la mărirea patrimoniului său.

Cum prin trecerea timpului, în condiţiile actuale în care valoarea banilor are o valoare fluctuantă, existând un indice mare al ratei de inflaţie, şi pentru a nu se realiza o îmbogăţire fără justă cauză, se va proceda la actualizarea preţului în funcţie de rata inflaţiei şi a dobânzii legale.

Natura juridică a dobânzii este total diferită de natura juridică a actualizării sumei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune şi anume daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar cea de-a doua reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii, ceea ce conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora şi deci nu se ajunge la o dublă reparaţie, nefiind vorba de o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului, aceasta şi pentru principiul reparării integrale consacrat de dispoziţiile art.1084 Cod civil.

Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impus şi de principiul constituţional al egalităţilor cetăţenilor în faţa legii şi implicit a autorităţii judecătoreşti, acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia şi aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii.

Practica neunitară este sancţionată explicit de către Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Beian şi cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, cu consecinţa afectării principiului siguranţei juridice definit ca unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept.

Factorul general de incertitudine juridică trebuie înlăturat prin aplicarea corectă şi justă a normelor de drept, astfel că situaţia dintr-un litigiu dedus judecăţii, respectiv cea care corespunde adevărului, nu poate fi decât una singură, aceea care trebuie să se impună cu autoritate ca fiind cea corectă.

În fine, înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă neuniformă, determină în mod evident ordinea juridică atât de necesară şi aclamată, asigurarea coerenţei practicii judiciare, precum şi înlăturarea stării de incertitudine şi consecinţe juridice diferite în cauze similare pentru a nu fi încălcat şi „speranţa legitimă” aşa cum este ea definită de disp.art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la CEDO.

În concluzie, Curtea a admis cererea de întoarcere a executării, în sensul restabilirii situaţiei anterioare executării, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata sumelor arătate în dispozitivul deciziei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data achitării drepturilor şi până la restituirea efectivă, precum şi cu dobânda legală aferentă.

(Decizia civilă nr.2035/R-CM/03 noiembrie 2011)

Prin cererea înregistrată la data de 17.09.2010, reclamanţii Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au chemat în judecată pe pârâţii O.V. ş.a., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să dispună întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.493/30 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă, în dosarul nr.1033/90/2007 şi, în consecinţă, restabilirea situaţiei anterioare executării, prin obligarea pârâţilor la restituirea sumelor încasate necuvenit, după cum urmează:

1. Plata, către reclamanţi, a drepturilor băneşti reprezentând sporul de vechime în muncă acordat pentru perioada 1.01.2003- 16.02.2004 şi a indicelui de inflaţie aferent acestor sume, actualizarea sumei rezultate cu rata inflaţiei, calculată începând cu data achitării drepturilor până la restituirea efectivă şi cu dobânda legală în materie civilă, respectiv plata impozitului şi a contribuţiilor virate la bugetele de asigurări sociale, defalcate astfel:

- pârâta O.V. - suma de 8.809 lei; pârâtul P.D. - suma de 8.139 lei, pârâtul C.N. - suma de 2.974 lei; pârâta L.D. - suma de 3.388 lei; pârâta P.M. - suma de 6.887 lei; pârâta Gh.I.- suma de 3.388 lei; pârâta U.C.M.- suma de 3.388 lei; pârâta P.A.- suma de 1.546 lei; pârâta P.F.S.- suma de 1.678 lei; pârâta V.L.E. - suma de 5.683 lei; pârâta V.A. - suma de 3.120 lei; pârâtul P.V. suma de 7.437 lei; pârâtul M.I. suma de 3.120 lei;

- pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice, suma de 8.461 lei, din care: 1251 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta O.V.; 1156 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâtul P.D., 481 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta L.D.; 979 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta P.M.; 481 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta G.O.I.; 481 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta U.C.M.; 443 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta V.A.; 220 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta P.A.; 240 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta P.F.S.; 422 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâtul C.N.; 807 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta V.L.E.; 1057 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâtul P.V. şi 443 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâtul M.I.;

- pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, suma de 17.176 lei, din care: 884 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei O.V., 1814 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 49 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 1682 lei cu titlu CAS plătit de angajator şi 45 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 817 lei cu titlu de CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatului P.D., 1677 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 45 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 340 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei P.M., 1420 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 38 lei fond de risc şi accidente; 340 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei G.O.I., 698 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 19 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 340 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei U.C.M., 698 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 19 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 313 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei V.A., 643 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 17 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 156 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei P.A., 319 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 9 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 170 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei P.F.S., 348 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 9 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 298 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatului C.N., 612 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 9 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 570 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei V.L.E., 1171 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 32 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 747 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatului P.V., 1533 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 41 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 313 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatului M.I., 643 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 17 lei reprezentând fond de risc şi accidente;

- pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea suma de 8.402 lei, din care: 605 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei O.V., 558 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 79 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 559 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatului P.D., 516 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 73 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 233 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei L.D., 215 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 30 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 473 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei P.M., 437 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 62 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 233 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei G.O.I., 215 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 30 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 233 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei U.C.M., 215 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 30 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 214 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei V.A., 198 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 28 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 106 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei P.A., 98 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 14 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 116 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei P.F.S., 107 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 15 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 204 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatului C.N., 188 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 27 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 390 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei V.L.E., 360 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 51 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 511 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatului P.V., 472 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 67 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 214 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatului M.I., 198 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 28 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii;

- pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, suma de 1.417 lei, din care: 209 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta O.V.; 193 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâtul P.D.; 81 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta L.D.; 164 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta P.M.; 81 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta G.O.I.; 81 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta U.C.M.; 74 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta V.A.; 37 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta P.A.; 40 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta P.F.S.; 71 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâtul C.N.; 135 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta V.L.E.; 177 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâtul P.V.; 74 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâtul M.I.

De asemenea, s-a solicitat rectificarea, în mod corespunzător, a înscrierilor efectuate în carnetele de muncă ale pârâţilor de ordinul I - XIII, pentru perioada 01.01.2003- 16.02.2004.

În motivare, reclamanţii au arătat că, în baza sentinţei civile nr. 493/30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă, în dosarul nr. 1038/90/2007 au fost obligaţi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la plata către pârâţi a următoarelor drepturi băneşti: sporul de vechime în muncă pentru perioada 01.01.2003-12.03.2007; actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reprezentând sporul menţionat anterior, avându-se în vedere majorarea cu 40% a indemnizaţiei lunare pentru perioada 27.04.2004- 10.04.2006.

Prin aceeaşi sentinţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a fost obligat şi la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale pârâţilor pentru perioada 1.01.2003- 12.03.2007.

Sentinţa fiind definitivă şi executorie, obligaţiile cuprinse în aceasta au fost executate în mod benevol de către debitor, la data de 27.09.2007, respectiv la data de 28.11.2007, fiind plătite sumele astfel: către O.V. 8.809 lei, către P.D. 8.139 lei, către L.D. 3.388 lei, către P.M. 6.887 lei, către G.O.I. 3.388 lei, către pârâta U.C.M. 3.388 lei, către V.A. 3.120 lei, către P.A. 1.546 lei, către P.F.S. 1.678 lei, către C.N. 2.974 lei, către V.L.E. 5.683 lei, către P.V. 7.437 lei şi către M.I. 3.120 lei.

Ulterior, prin decizia civilă nr.452/R-CM/26.09.2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis recursul Ministerului Public şi a fost modificată în parte sentinţa, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a drepturilor solicitate pentru perioada 01.01.2003- 16.02.2004, ca fiind prescrisă, fără a se statua asupra restabiliri situaţiei anterioare executării.

În aceste condiţii, se impune restituirea sumelor achitate în baza sentinţei civile nr. 493/30 mai 2007 a Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă, care au dobândit caracterul unor plăţi nedatorate.

De asemenea, s-a mai arătat că, având în vedere faptul că instanţa a dispus ca sumele plătite pârâţilor să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, iar aceştia s-au folosit de drepturile băneşti încasate, pentru o justă şi reală reparaţie a prejudiciului cauzat, pârâţilor le incumbă obligaţia corelativă de a restitui sumele ce le-au fost plătite, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzii legale, de la data de la care au încasat sumele de bani şi până la data restituirii efective a acestora.

În consecinţă, s-a apreciat că se impune şi rectificarea înscrierilor efectuate în carnetele de muncă ale pârâţilor pentru perioada 1.01.2003- 16.02.2004, în concordanţă cu cele statuate de instanţa de recurs.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât, potrivit OG nr. 86/2003, începând cu data de 1.01.2004, activitatea de colectare şi administrare a veniturilor bugetare, reprezentând contribuţii sociale, a fost preluată de către Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale teritoriale, care au calitate de creditori bugetari. Contribuţiile CAS au fost virate la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, cea care are calitate procesuală pasivă în cauză şi nu Casa Judeţeană de Pensii, cum greşit susţin reclamanţii.

Pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea au formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat, la rândul lor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de aceleaşi dispoziţii ale art. 27 alin. 1, 2 din OG nr. 86/2003, referitoare la contribuţiile la asigurări sociale de sănătate şi contribuţiile la asigurările pentru şomaj, aferente drepturilor salariale achitate în baza sentinţei civile nr. 494/30.05.2007, contribuţii care, în fapt, au şi fost plătite de angajator către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, care are calitatea de creditor bugetar, aşa cum rezultă din documentele de virament ataşate la dosarul cauzei.

Şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea acţiunii reclamanţilor pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive, avându-se în vedere că nu s-a făcut dovada virării, către această pârâtă, a sumelor de bani ce se pretind a fi restituite, în conformitate cu art. 58 cod fiscal şi art. 33 din codul de procedură fiscală. În subsidiar, s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pentru considerentul că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 4041 cod pr.civ., atâta vreme cât nu a existat o executare silită, ci una benevolă, de către reclamanţi. În plus, reclamanţii aveau la îndemână procedura reglementată de Ordinele nr. 1340/2009 (punctul 1 Anexa 2) şi nr. 1709/2010, privind declaraţiile rectificative, prin care se realizează rectificarea sumelor plătite în plus, chiar de către angajator, întocmai cum este şi cazul în speţă; s-a arătat că, prin utilizarea acestei proceduri simple şi eficiente, este evitată şi situaţia în care, în mod cu totul lipsit de logică, se cere restituirea unor sume virate la bugetul de stat, pentru a fi apoi virate tot la bugetul de stat.

Pârâta G.O.I. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca, în conformitate cu prevederile art. 1143, 1145 cod civil, să se constate stingerea datoriei sale de 3.388 lei prin compensarea acesteia cu sumele datorate de către reclamanţi pârâtei, în baza altui titlu executoriu (hotărâre judecătorească irevocabilă – sentinţa civilă nr. 1773/2.03.2010 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a), fiind îndeplinite toate condiţiile referitoare la operarea compensaţiei, întrucât cele două creanţe reciproce sunt, deopotrivă, certe, lichide şi exigibile.

Pârâţii O.V., P.D., L.D., P.M., U.C.M., V.A., P.A., P.F.S., C.N., V.L.E., P.V. şi M.I. au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât sumele ce le-au fost achitate lor benevol, în baza titlului executoriu iniţial şi care au fost constatate ca fiind prescrise, nu pot fi restituite (supuse repetiţiunii), în acest sens fiind dispoziţiile art. 20 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 1092 alin. 2 Cod civil. În plus, nefiind vorba despre o executare silită, nu sunt aplicabile dispoziţiile ce reglementează întoarcerea executării silite. În ceea ce priveşte plata dobânzilor, pârâţii au invocat prevederile art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil, menţionând că nu pot fi obligaţi la plata dobânzilor începând cu data de 27.09.2007, sancţiunea plăţii de dobânzi (daune interese pentru neexecutare ori pentru întârzierea executării) nefiind prevăzută de lege decât din ziua cererii de chemare în judecată.

Pe cale reconvenţională, s-a solicitat de către aceiaşi pârâţi ca, în situaţia în care se va aprecia că acţiunea reclamanţilor este admisibilă, să se constate stingerea datoriei lor către reclamanţi, prin compensarea ei cu sumele datorate de aceştia din urmă în baza altor titluri executorii - hotărâri judecătoreşti irevocabile, astfel cum rezultă din situaţia comunicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

S-a arătat de către pârâţii-reconvenienţi că au, deopotrivă, calitatea de creditori ai reclamanţilor, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar şi din situaţia contabilă nr. 6478/X/2/11.10.2010, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 1143 cod civil, se impune compensarea datoriilor prin reţinerea sumelor datorate de pârâţii-reconvenienţi din ultima tranşă pe care reclamanţii urmează să le-o achite în calitatea acestora de debitori, arătând, totodată, că datoria este recunoscută de către debitori şi nu mai este necesară probarea ei de către reconvenienţi.

Reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinările pârâţilor, solicitând respingerea excepţiilor invocate de pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, întrucât au fost beneficiarele sumelor respective.

Ulterior, însă, printr-o precizare a acţiunii formulată la data de 25.02.2011, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea la plata sumei de 36.864 lei, cu titlu de impozit pe venit şi contribuţii virate la bugetele de asigurări sociale (8.460 lei impozit pe venit, 18.585 lei CAS şi fond de risc şi accidente, 8.403 lei CASS şi contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii şi 1.416 lei contribuţii pentru fondul de şomaj), sume ce au fost virate pentru pârâţii persoane fizice. A fost motivată această precizare a acţiunii prin aceea că, din economia textelor art. 27 alin. 1 şi art. 32 alin. 1, 2 din OG nr. 86/2003 republicată, rezultă că sumele reţinute cu titlu de impozit, asigurări sociale de pensii, asigurări sociale de sănătate şi de şomaj au fost virate acestei pârâte, ceea ce atrage obligarea ei la restituirea sumelor încasate, în situaţia desfiinţării titlului executoriu.

Cu privire la admisibilitatea acţiunii şi aplicabilitatea prevederilor art. 4041 c.pr.civ., s-a arătat de către reclamanţi că, atât în cazul executării de bună voie a obligaţiei stabilite printr-un titlu executoriu (situaţie ce constituie regula în materie de executare, potrivit art.3711 alin.1 c.pr.civ.), cât şi în cazul în care obligaţia este adusă la îndeplinire pe cale silită, dacă este desfiinţat, total sau parţial, titlul executoriu, dispoziţiile art. 4041 c.pr.civ. devin aplicabile, întrucât legea nu face nici un fel de distincţie sub acest aspect, referindu-se la întoarcerea executării în general, iar nu la întoarcerea executării silite în particular, aşa cum rezultă din chiar sintagma utilizată de către legiuitor în reglementarea acestei instituţii, în acord cu principiul de bază al dreptului civil – acela al executării de bună voie şi cu bună credinţă a obligaţiilor.

Faţă de cererile reconvenţionale, s-a învederat că acestea nu pot fi primite, întrucât, în pofida celor susţinute de reconvenienţi, creanţa invocată de aceştia nu are un caracter exigibil, scadenţa acesteia fiind afectată de un termen suspensiv stabilit prin OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010, acte normative prin care s-a eşalonat plata datoriilor rezultate din titlurile executorii pentru perioada 2012-2014. Aşadar, compensarea nu poate fi dispusă de instanţă, câtă vreme debitorul nu poate fi silit să plătească înainte de expirarea termenului şi câtă vreme, în lipsa acordului reclamanţilor debitori, nu se poate realiza nici o compensaţie convenţională.

Tribunalul Vâlcea, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.392/14 aprilie 2011 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâte, a respins acţiunea faţă de acestea, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia faţă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea; a respins pe fond acţiunea formulată de reclamanţi şi a respins cererile reconvenţionale, ca rămase fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Precizarea acţiunii, făcută de reclamanţi cu mult după prima zi de înfăţişare (care, în speţă, a coincis cu primul termen de judecată – 19.10.2010, când procedura de citare a fost legal îndeplinită şi pârâţii au formulat întâmpinare) nu a mai fost primită, faţă de dispoziţiile art.132, 134 c.pr.civ., instanţa socotindu-se învestită cu cererea iniţială; de altfel, în condiţiile în care pârâţii, în întâmpinarea regulat introdusă, au invocat deja excepţii de fond, cum este lipsa calităţii procesuale pasive, modificarea ulterioară a cadrului procesual (intervenită, în speţă, la 4 termene de judecată după invocarea excepţiilor) de maniera în care pârâţii ce invocaseră excepţia (sau o parte dintre aceştia) nu mai figurează ca părţi, ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin lipsirea pârâţilor de un mijloc de apărare corect invocat, în termen procedural.

Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, sunt întemeiate în raport de dispoziţiile art.27 din O.U.G. nr.86/2003, privind unele reglementări în domeniul financiar, numai Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale din subordine având calitatea de creditori bugetari în contul cărora au fost virate sumele cu titlu de contribuţii la pensii, la asigurările de sănătate şi la şomaj.

Drept consecinţă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, ca fiind introdusă împotriva unor peroane fără calitate procesuală pasivă.

În schimb, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, este neîntemeiată, întrucât, prin ordinele de plată ataşate de reclamanţi la dosar, s-a făcut dovada virării contribuţiilor ce intră în bugetul consolidat al statului, către această instituţie, care a avut calitatea de creditor bugetar, în baza art. 27 din OUG nr. 86/2003 republicată şi care, într-o cerere de restituire a acestor sume, bazată pe întoarcerea executării, are calitatea de debitor, prin urmare – calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.493/30 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.1033/90/2007, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii O.V., P.D., L.D., P.M., G.O.I., U.C.M., V.A., P.A., P.F.S., C.N., V.L.E., P.V., M.I., au fost obligaţi pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la plata către reclamanţi (pârâţi în prezenta cauză) a următoarelor drepturi băneşti: sporul de vechime în muncă pentru perioada 1.01.2003-12.03.2007; actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reprezentând sporul menţionat anterior, avându-se în vedere majorarea cu 40% a indemnizaţiei lunare pentru perioada 27.04.2004-10.04.2006.

Sentinţa fiind definitivă şi executorie, obligaţiile cuprinse în aceasta au fost executate în mod benevol de către debitor la data de 27.09.2007, respectiv la data de 28.11.2007, fiind plătite sumele astfel cum rezultă din tabelul de la filele 7-13 dosar. Pentru aceste sume au fost achitate şi contribuţiile sociale către bugetul consolidat al statului, sume ce au fost virate, prin Trezoreria Mun. Rm.Vâlcea, către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, cu destinaţia „Bugetul de stat”, „Bugetul asig. sociale de stat,” „Bugetul asig. sociale de sănătate,” „Bugetul asig. de şomaj”, aşa cum rezultă din ordinele de plată emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea la datele de 27.09.2007 şi 28.11.2007 (filele 213-225 dosar).

Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar prin decizia civilă nr.452/R-CM/26.09.2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis recursul Ministerului Public şi a fost modificată în parte sentinţa, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a drepturilor solicitate pentru perioada 1.01.2003- 16.02.2004, ca fiind prescrisă, fără a se statua asupra restabiliri situaţiei anterioare executării.

Aşadar, sumele achitate de reclamanţi pârâţilor, în baza sentinţei civile nr. 493/30 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.1033/90/2007, fuseseră datorate acestora pe perioada solicitată, însă dreptul pârâţilor din prezenta cauză de a acţiona în judecată pentru recuperarea acestor sume era prescris.

Dintr-o astfel de perspectivă trebuie analizate efectele pe care prescripţia dreptului material la acţiune le-a produs asupra creanţei pârâţilor persoane fizice şi asupra obligaţiei corelative a reclamanţilor.

Prin prescripţia extinctivă se stinge numai dreptul la acţiune în sens material, iar nu şi dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă. La această soluţie se ajunge prin interpretarea sistematică şi gramaticală a art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, privitor la prescripţia extinctivă, care se referă în mod expres la „stingerea dreptului la acţiune”, iar nu la stingerea dreptului subiectiv şi a obligaţiei corelative; similar, dispoziţiile art.19 alin.1 din Decretul nr.167/1958, referitoare la repunerea în termenul de prescripţie, ar rămâne fără aplicare dacă s-ar considera că se stinge chiar dreptul subiectiv, precum şi obligaţia corelativă; la fel, art. 20 alin.1 din Decretul nr.167/1958 pe de o parte, se referă expres la „dreptul la acţiune”, iar pe de altă parte, consideră valabilă plata făcută după împlinirea termenului de prescripţie (dacă s-ar fi stins însuşi dreptul subiectiv, debitorul ar putea cere restituirea prestaţiei).

Aşadar, dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă nu se sting, ci supravieţuiesc, transformându-se din perfecte, apte de a fi aduse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului, în imperfecte sau naturale, care nu mai pot fi executate silit, ci numai de bunăvoie. Dreptul subiectiv rămâne ocrotit, însă nu pe cale de acţiune, ci numai pe cale de excepţie, căci creditorul obligaţiei prescrise şi executate de debitor are dreptul de a se opune, pe calea excepţiei, împotriva acţiunii prin care debitorul cere restituirea prestaţiei, pe care este îndreptăţit să o presteze, întocmai ca în speţă.

Aplicabilitatea prevederilor art. 20 alin.1 din Decretul nr.167/1958, singur sau în asociere cu dispoziţiile art. art.1092 C.civ., impune, aşadar, concluzia că, deşi titularul dreptului subiectiv nu mai poate obţine concursul statului pentru executarea obligaţiei corelative de către debitor, întrucât s-a stins, prin prescripţie, dreptul material la acţiune, dreptul subiectiv continuă totuşi să existe, în sensul că debitorul poate să execute obligaţia din proprie iniţiativă şi după ce a operat prescripţia extinctivă şi, ceea ce este mai important, creditorul are dreptul de a păstra prestaţia astfel efectuată, refuzând restituirea ei tocmai în temeiul beneficiului acordat prin dispoziţiile exprese ale art.20 alin.1 din Decretul nr.167/1958, potrivit cu care „Debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit.” Şi în conţinutul normei reglementate de art.20 alin. 1 din Decret se face referire la executare, aşa încât nu există nici un temei rezonabil de excludere a incidenţei sale în speţă, indiferent de titlul ori natura obligaţiei prescrise.

Nu există, prin urmare, o plată nedatorată, în ipoteza în care debitorul îşi execută de bunăvoie obligaţia prescrisă (căci, la momentul plăţii, reclamanţii nu se aflau în eroare cu privire la existenţa datoriei) şi, drept consecinţă, plata fiind valabilă, creditorul nu poate fi obligat la restituirea sumei primite.

Nu poate fi vorba nici de o îmbogăţire fără justă cauză, întrucât mărirea patrimoniului creditorilor în detrimentul patrimoniului debitorului are ca temei raportul juridic obligaţional dintre părţi, raport juridic ce nu s-a stins prin împlinirea termenului de prescripţie, ci a suferit numai o transformare în modul arătat anterior.

În concluzie, chiar dacă dispoziţiile art. 4041-4043 C.pr.civ. privind întoarcerea executării sunt aplicabile (fiind, astfel, justă aprecierea reclamanţilor şi argumentele expuse în răspunsul la întâmpinare privind câmpul de aplicare al art. 4041-4043 C.pr.civ.), acţiunea nu poate fi admisă, în contextul arătat.

Având în vedere aceste motive, tribunalul a respins cererea formulată împotriva pârâţilor persoane fizice şi, deopotrivă, formulată împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, pentru contribuţiile aferente sumelor plătite pârâţilor persoane fizice şi care au intrat în bugetul consolidat al statului.

Ca o consecinţă a aprecierilor anterioare, potrivit cărora nu există o obligaţie a pârâţilor faţă de reclamanţi, instanţa a respins şi cererile reconvenţionale formulate de pârâţii persoane fizice, ca fiind fără obiect. Pentru a opera compensarea, indiferent dacă aceasta este legală, judecătorească sau convenţională, părţile trebuie să aibă datorii reciproce. Or, în cauză, aşa cum deja s-a arătat, numai reclamanţii au obligaţii de plată a unor sume de bani către pârâţi, iar nu şi aceştia din urmă către reclamanţi, ceea ce exclude aplicabilitatea dispoziţiilor art.1143, 1145 cod civil.

Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art.304 pct.7, 8 şi 9 Cod procedură civilă, însă criticile acestora pot fi încadrate numai în dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă şi Curtea constată că aceste critici sunt comune, motiv pentru care vor fi examinate împreună:

- instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat şi greşit dispoziţiile art.132 şi art.134 Cod procedură civilă, aspecte ce au avut drept consecinţă stabilirea în mod greşit a naturii juridice a acestei cereri şi care au condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil prin lipsirea recurentului-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de un mijloc de apărare corect invocat în termeni procedurali.

- prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală prin aceea că a reţinut nejustificat că în speţa dedusă judecăţii nu sunt incidente dispoziţiile art.4041- 4043 Cod procedură civilă, ci dispoziţiile art.1092 alin.2 Cod civil şi art.20 alin.1 din Decretul nr.167/1958, sens în care hotărârea are considerente străine de natura cauzei, raportat şi la învestirea acesteia; În plus, impunându-se cu necesitate întoarcerea executării, raportat la desfiinţarea titlului executoriu, trebuie să aibă loc repararea integrală a prejudiciului atât potrivit dispoziţiilor art.1088 cât şi art.998 Cod civil, în sensul cumulului dobândii legale cu rata inflaţiei.

- soluţia este nelegală şi prin prisma reţinerii eronate a dispoziţiilor art.20 alin.1 din Decretul nr.167/1958, precum şi art.1092 Cod civil, prima instanţă neţinând cont de faptul că, recurenţii au executat o obligaţie stabilită printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în dreptul muncii, situaţie faţă de care nu este vorba de obligaţie natură achitată de bună voie.

- în fine, deşi prima instanţă a respins în mod legal cererea reconvenţională formulată de către pârâţii-reclamanţi s-a arătat în mod greşit că recurenţii ar avea obligaţii de plată către pârâţi, atâta vreme cât, în speţa dedusă judecăţii, nu poate opera compensarea pretinsă de către pârâţii reclamanţi, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.

Intimaţii-pârâţi, deşi au fost citaţi în mod legal, cu copie de pe motivele de recurs, nu s-au prezentat în instanţă, nu au formulat întâmpinări, excepţii sau apărări şi nici nu au depus concluzii scrise.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenţii-reclamanţi, Curtea a constatat că recursul este fondat pentru primele trei critici, iar a patra critică este nefondată şi a fost respinsă pentru următoarele considerente.

A patra critică este nefondată şi urmează a fi respinsă de către Curte, în primul rând considerând că, practic, este lipsită de interes deoarece instanţa de fond a respins cererea reconvenţională ca un accesoriu al respingerii cererii principale.

Este adevărat că în considerentele sentinţei recurate prima instanţă în mod eronat precizează că doar recurenţii-reclamanţi au obligaţii de plată către intimaţii-pârâţi, însă faţă de soluţia admiterii recursului se impun a fi făcute următoarele precizări:

În speţa dedusă judecăţii nu poate fi vorba de existenţa unei compensaţii legale, aşa cum este prevăzută de lege, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative şi anume reciprocitatea obligaţiilor; creanţele ce urmează a se compensa să fie certe; creanţele reciproce să fie exigibile, adică să se fi ajuns la scadenţă.

Prima critică este fondată şi va fi admisă pe considerentul că în mod greşit prima instanţă, la data de 01.03.2011, a considerat că precizarea formulată de către Ministerul Public reprezintă de fapt o modificare a acţiunii şi că până la acel moment au fost invocate apărări şi excepţii de fond, deoarece cererea recurentului nu a reprezentat decât o precizare a acţiunii introductive şi nu o modificare a acesteia în sensul dispoziţiilor art.132 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit cu care cererea nu se socoteşte modificată atunci când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii.

Aceste dispoziţii legale pot fi aplicabile până la închiderea dezbaterilor asupra fondului şi nu este necesar consimţământul pârâţilor, situaţie faţă de care instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod nelegal dispoziţiile art.132 Cod procedură civilă.

Criticile doi şi trei sunt fondate şi vor fi admise pentru următoarele considerente:

Astfel, recurenţii-reclamanţi au formulat o acţiune de întoarcere a executării, invocând dispoziţiile art.4041- 4043 Cod procedură civilă.

În baza sentinţei civile nr.493 din 30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă, au fost obligaţi recurenţii-reclamanţi să plătească intimaţilor-pârâţi persoane fizice drepturi băneşti reprezentând sporul de vechime în muncă pentru perioada 1.01.2003-12.03.2007, actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reprezentând sporul menţionat avându-se în vedere majorarea cu 40% a indemnizaţiei lunare pentru perioada 27.04.2004-10.04.2006 şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale pârâţilor.

Sentinţa instanţei de fond fiind definitivă şi executorie a fost executată de către recurenţii-reclamanţi, aşa cum s-a precizat în conţinutul acţiunii, însă, ulterior, prin decizia civilă nr.452/R-CM/26.09.2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a fost admis recursul recurenţilor-reclamanţi şi s-a modificat sentinţa în sensul că a înlăturat obligaţia de plată către intimaţii-pârâţi pentru perioada 1.01.2003-16.02.2004, ca fiind prescrisă.

Pentru a ne afla în prezenţa raportului juridic de drept material care să permită introducerea acţiunii de întoarcere a executării, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii stabilite de către legiuitor; să se fi procedat la executarea integrală sau numai în parte a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, executarea să fi fost desfiinţată fie ca efect al desfiinţării titlului executoriu, în condiţiile dispoziţiilor art.3791 Cod procedură civilă, fie ca efect al admiterii contestaţiei la executare.

Prin executarea integrală a dreptului recunoscut prin titlul executoriu se înţelege inclusiv achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii, precum şi a cheltuielilor de executare, însă, în toate cazurile este necesar să existe o mărire a patrimoniului debitorului pe seama micşorării patrimoniului creditorului ca urmare a executării.

Potrivit dispoziţiilor art.3791 Cod procedură civilă, desfiinţarea titlului executoriu are ca efect desfiinţarea de drept a actelor de executare; Examinând acest text de lege, în raport de prevederile art.4041 Cod procedură civilă care stabileşte că, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, menţiunea făcută de legiuitor în art.4041 Cod procedură civilă, cu privire la desfiinţarea titlului executoriu, ar putea apărea ca inutilă întrucât a statuat anterior „Secţiunea I – Sesizarea organului de executare. Titlul executoriu” când a reglementat titlurile executorii, astfel că desfiinţarea acestora duce la desfiinţarea actelor de executare.

Prin urmare, interpretarea logică, literară şi consecutivă a celor două texte, ne duce la concluzia că întoarcerea executării poate fi cerută când actele de executare au fost desfiinţate ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau ca urmare a admiterii contestaţiei la executare. Însă, cu toate acestea, legiuitorul a considerat necesar să includă în componenţa art.4041 Cod procedură civilă şi menţiunea cu privire la desfiinţarea titlului executoriu, pentru a sublinia în acelaşi context, cazurile care pot duce la naşterea dreptului de a solicita întoarcerea executării şi pentru a evita interpretarea eronată a celor două texte de lege, având în vedere că nu sunt cuprinse în aceeaşi secţiune.

Oricum, precizarea făcută de art.3791 Cod procedură civilă, este deosebit de valoroasă pentru că îl scuteşte pe creditorul care a obţinut desfiinţarea titlului să mai solicite şi desfiinţarea actelor de executare, acestea fiind desfiinţate de drept.

În speţa dedusă judecăţii, este evident că titlul executoriu a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu de muncă, irevocabilă, care-şi produce efectele şi care se bucură de autoritatea de lucru judecat.

Fiind vorba de o hotărâre pronunţată într-un litigiu de muncă, potrivit dispoziţiilor art.289 din Codul muncii, actualmente art.274 din acelaşi cod, hotărârile pronunţate în fond prin jurisdicţia muncii sunt definitive şi executorii de drept.

În acest sens, este evident că urmează a fi aplicate normele speciale ce derogă de la dreptul comun, iar dispoziţiile art.278 pct.1 Cod procedură civilă, prevăd că hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă şi în această situaţie este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art.3741 Cod procedură civilă, nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este învestită cu formula executorie prevăzută de art.269 alin.1 Cod procedură civilă, însă, cu excepţia altor hotărâri care se execută fără formulă executorie, cum este cazul sentinţei civile nr.493/2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.

În această situaţie, se constată de către Curte, că motivarea instanţei de fond este complet străină de natură cauzei, dispoziţiile art.1092 din Codul civil şi art.20 alin.1 din Decretul nr.167/1958, fiind inaplicabile în speţa dedusă judecăţii.

Aşa cum s-a arătat mai sus, fiind executorii de drept sentinţele pronunţate în litigii de muncă, nu se poate pune problema unei executări benevole de către recurenţii-reclamanţi, mai mult decât atât, executarea unei hotărâri judecătoreşti face parte integrantă din dispoziţiile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că perioada ce urmează a fi luată în considerare nu acoperă doar durata procedurii de fond, dar şi a procedurii de executare, care în asemenea situaţii trebuie făcută cu celeritate.

Ca urmare a desfiinţării titlului executoriu se impune restituirea proporţională a sumelor încasate de către intimaţii-pârâţi, actualizate cu indicele de inflaţie, şi cu aplicarea dobânzii legale.

De reţinut, în speţa dedusă judecăţii, că într-o situaţia absolut similară instanţele s-au pronunţat în sensul admiterii cererii formulate de către recurenţii-reclamanţi de întoarcere a executării, pronunţându-se în acest sens decizia civilă nr.809/R-CM/4.05.2011 a Curţii de Apel Piteşti, precum şi deciziile nr.1175/R-CM şi nr.1176/R-CM pronunţate de Curtea de Apel Piteşti.

În concluzie, Curtea va admite cererea de întoarcere a executării, în sensul restabilirii situaţiei anterioare executării, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata sumelor arătate în dispozitivul deciziei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data achitării drepturilor şi până la restituirea efectivă, precum şi cu dobânda legală aferentă.

Faţă de cele arătate mai sus, în baza dispoziţiilor art.312 şi 316 Cod procedură civilă, precum şi art.291 din Codul muncii, Curtea a admis recursurile şi a modificat sentinţa în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost precizată de recurenţii-reclamanţi şi a obligat pârâţii persoane fizice să restituie recurenţilor sumele încasate în baza titlului executoriu desfiinţat, respectiv sentinţa civilă nr.493/30 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, sume ce vor fi reactualizate cu rata inflaţiei, aplicându-se dobânda legală de la data încasării acestora de către intimaţii-pârâţi şi până la restituirea efectivă a sumelor. A fost menţinută în rest sentinţa.