Principiul
restituirii în natură şi principiul reparării integrale a prejudiciului
suferit. În cazul în care nu mai este posibilă restabilirea situaţiei anterioare
prin predarea bunurilor în natură, întoarcerea executării se va realiza prin
echivalent, debitorul fiind obligat să restituie, ceea ce a dus la mărirea
patrimoniului său pentru a nu se
realiza o îmbogăţire fără justă cauză.
Art.291 din Codul muncii
Art.4041 alin.2 şi 3 Cod procedură
civilă
Este de
principiu că, restituirea urmează să se facă în natură (art.4041
alin.2 Cod procedură civilă) şi doar atunci când aceasta nu mai este cu putinţă
urmează a se face prin echivalent (art.4041 alin.3 Cod procedură
civilă).
În toate
împrejurările în care nu mai este posibilă restabilirea situaţiei anterioare
prin predarea bunurilor în natură, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă
judecăţii, întoarcerea executării se va realiza prin echivalent, debitorul fiind
obligat să restituie, ceea ce a dus la mărirea patrimoniului său.
Cum prin
trecerea timpului, în condiţiile actuale în care valoarea banilor are o valoare
fluctuantă, existând un indice mare al ratei de inflaţie, şi pentru a nu se
realiza o îmbogăţire fără justă cauză, se va proceda la actualizarea preţului
în funcţie de rata inflaţiei şi a dobânzii legale.
Natura
juridică a dobânzii este total diferită de natura juridică a actualizării sumei
cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune şi anume daune moratorii
pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar cea de-a doua reprezintă valoarea
reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune
compensatorii, ceea ce conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora
şi deci nu se ajunge la o dublă reparaţie, nefiind vorba de o îmbogăţire fără
justă cauză a creditorului, aceasta şi pentru principiul reparării integrale
consacrat de dispoziţiile art.1084 Cod civil.
Asigurarea
caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impus şi de principiul
constituţional al egalităţilor cetăţenilor în faţa legii şi implicit a
autorităţii judecătoreşti, acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea
uneia şi aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi
chiar contradictorii.
Practica
neunitară este sancţionată explicit de către Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului în Cauza Beian şi cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, cu consecinţa
afectării principiului siguranţei juridice definit ca unul dintre elementele fundamentale
ale statului de drept.
Factorul
general de incertitudine juridică trebuie înlăturat prin aplicarea corectă şi
justă a normelor de drept, astfel că situaţia dintr-un litigiu dedus judecăţii,
respectiv cea care corespunde adevărului, nu poate fi decât una singură, aceea
care trebuie să se impună cu autoritate ca fiind cea corectă.
În fine,
înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă neuniformă, determină în mod evident
ordinea juridică atât de necesară şi aclamată, asigurarea coerenţei practicii
judiciare, precum şi înlăturarea stării de incertitudine şi consecinţe juridice
diferite în cauze similare pentru a nu fi încălcat şi „speranţa legitimă” aşa
cum este ea definită de disp.art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la CEDO.
În concluzie,
Curtea a admis cererea de întoarcere a executării, în sensul restabilirii
situaţiei anterioare executării, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata
sumelor arătate în dispozitivul deciziei, sume ce vor fi actualizate cu
indicele de inflaţie, începând cu data achitării drepturilor şi până la
restituirea efectivă, precum şi cu dobânda legală aferentă.
(Decizia civilă nr.2035/R-CM/03 noiembrie
2011)
Prin cererea
înregistrată la data de 17.09.2010, reclamanţii Ministerul Public- Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au chemat în judecată
pe pârâţii O.V. ş.a., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, Casa
Judeţeană de Pensii Vâlcea, Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea şi Agenţia
Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, solicitând instanţei ca, prin
hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să dispună întoarcerea executării
efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.493/30
mai 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă, în dosarul
nr.1033/90/2007 şi, în consecinţă, restabilirea situaţiei anterioare
executării, prin obligarea pârâţilor la restituirea sumelor încasate necuvenit,
după cum urmează:
1. Plata,
către reclamanţi, a drepturilor băneşti reprezentând sporul de vechime în muncă
acordat pentru perioada 1.01.2003- 16.02.2004 şi a indicelui de inflaţie
aferent acestor sume, actualizarea sumei rezultate cu rata inflaţiei, calculată
începând cu data achitării drepturilor până la restituirea efectivă şi cu
dobânda legală în materie civilă, respectiv plata impozitului şi a
contribuţiilor virate la bugetele de asigurări sociale, defalcate astfel:
- pârâta O.V.
- suma de 8.809 lei; pârâtul P.D. - suma de 8.139 lei, pârâtul C.N. - suma de 2.974 lei; pârâta L.D.
- suma de 3.388 lei; pârâta P.M. - suma de 6.887 lei; pârâta Gh.I.- suma de
3.388 lei; pârâta U.C.M.- suma de 3.388 lei; pârâta P.A.- suma de 1.546 lei;
pârâta P.F.S.- suma de 1.678 lei; pârâta V.L.E. - suma de 5.683 lei; pârâta
V.A. - suma de 3.120 lei; pârâtul P.V. suma de 7.437 lei; pârâtul M.I. suma de
3.120 lei;
- pârâta
Direcţia Generală a Finanţelor Publice, suma de 8.461 lei, din care: 1251 lei
cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta O.V.; 1156 lei cu titlu de
impozit pe venit virat pentru pârâtul P.D., 481 lei cu titlu de impozit pe
venit virat pentru pârâta L.D.; 979 lei cu titlu de impozit pe venit virat
pentru pârâta P.M.; 481 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta
G.O.I.; 481 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta U.C.M.; 443
lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta V.A.; 220 lei cu titlu de
impozit pe venit virat pentru pârâta P.A.; 240 lei cu titlu de impozit pe venit
virat pentru pârâta P.F.S.; 422 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru
pârâtul C.N.; 807 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâta V.L.E.;
1057 lei cu titlu de impozit pe venit virat pentru pârâtul P.V. şi 443 lei cu
titlu de impozit pe venit virat pentru pârâtul M.I.;
- pârâta Casa
Judeţeană de Pensii Vâlcea, suma de 17.176 lei, din care: 884 lei reprezentând
CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei O.V., 1814 lei cu
titlu de CAS plătit de angajator şi 49 lei reprezentând fond de risc şi
accidente; 1682 lei cu titlu CAS plătit de angajator şi 45 lei reprezentând
fond de risc şi accidente; 817 lei cu titlu de CAS reţinut şi virat de către angajator în
numele angajatului P.D., 1677 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 45 lei
reprezentând fond de risc şi accidente; 340 lei reprezentând CAS reţinut şi
virat de către angajator în numele angajatei P.M., 1420 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 38 lei fond de
risc şi accidente; 340 lei reprezentând
CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei G.O.I., 698 lei cu
titlu de CAS plătit de angajator şi 19 lei reprezentând fond de risc şi accidente;
340 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele
angajatei U.C.M., 698 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 19 lei
reprezentând fond de risc şi accidente; 313 lei reprezentând CAS reţinut şi
virat de către angajator în numele angajatei V.A., 643 lei cu titlu de CAS
plătit de angajator şi 17 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 156 lei
reprezentând CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei P.A.,
319 lei cu titlu de CAS plătit de
angajator şi 9 lei reprezentând fond de risc şi accidente; 170 lei reprezentând
CAS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei P.F.S., 348 lei cu
titlu de CAS plătit de angajator şi 9
lei reprezentând fond de risc şi accidente; 298 lei reprezentând CAS reţinut şi
virat de către angajator în numele angajatului C.N., 612 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 9 lei reprezentând
fond de risc şi accidente; 570 lei reprezentând CAS reţinut şi virat de către
angajator în numele angajatei V.L.E., 1171 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 32 lei
reprezentând fond de risc şi accidente; 747 lei reprezentând CAS reţinut şi
virat de către angajator în numele angajatului P.V., 1533 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 41 lei
reprezentând fond de risc şi accidente; 313 lei reprezentând CAS reţinut şi
virat de către angajator în numele angajatului M.I., 643 lei cu titlu de CAS plătit de angajator şi 17 lei
reprezentând fond de risc şi accidente;
- pârâta Casa
de Asigurări de Sănătate Vâlcea suma de 8.402 lei, din care: 605 lei
reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei O.V.,
558 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 79 lei reprezentând contribuţii
pentru concedii şi indemnizaţii; 559 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de
către angajator în numele angajatului P.D., 516 lei cu titlu de CASS plătit de
angajator şi 73 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii;
233 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele
angajatei L.D., 215 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 30 lei
reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 473 lei reprezentând
CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei P.M., 437 lei cu
titlu de CASS plătit de angajator şi 62 lei reprezentând contribuţii pentru
concedii şi indemnizaţii; 233 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către
angajator în numele angajatei G.O.I., 215 lei cu titlu de CASS plătit de
angajator şi 30 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii;
233 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele
angajatei U.C.M., 215 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 30 lei
reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 214 lei reprezentând
CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei V.A., 198 lei cu
titlu de CASS plătit de angajator şi 28 lei reprezentând contribuţii pentru
concedii şi indemnizaţii; 106 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către
angajator în numele angajatei P.A., 98 lei cu titlu de CASS plătit de angajator
şi 14 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 116 lei
reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatei
P.F.S., 107 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 15 lei reprezentând
contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 204 lei reprezentând CASS reţinut
şi virat de către angajator în numele angajatului C.N., 188 lei cu titlu de
CASS plătit de angajator şi 27 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi
indemnizaţii; 390 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către angajator în
numele angajatei V.L.E., 360 lei cu titlu de CASS plătit de angajator şi 51 lei
reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii; 511 lei reprezentând
CASS reţinut şi virat de către angajator în numele angajatului P.V., 472 lei cu
titlu de CASS plătit de angajator şi 67 lei reprezentând contribuţii pentru
concedii şi indemnizaţii; 214 lei reprezentând CASS reţinut şi virat de către
angajator în numele angajatului M.I., 198 lei cu titlu de CASS plătit de angajator
şi 28 lei reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii;
- pârâta
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, suma de 1.417 lei,
din care: 209 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta O.V.; 193 lei
reprezentând contribuţia achitată de fondul de
şomaj pentru pârâtul P.D.; 81 lei reprezentând contribuţia achitată de
fondul de şomaj pentru pârâta L.D.; 164
lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta P.M.; 81 lei reprezentând
contribuţia achitată de fondul de şomaj
pentru pârâta G.O.I.; 81 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul
de şomaj pentru pârâta U.C.M.; 74 lei
reprezentând contribuţia achitată de fondul de
şomaj pentru pârâta V.A.; 37 lei reprezentând contribuţia achitată de
fondul de şomaj pentru pârâta P.A.; 40
lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâta P.F.S.; 71 lei
reprezentând contribuţia achitată de fondul de
şomaj pentru pârâtul C.N.; 135 lei reprezentând contribuţia achitată de
fondul de şomaj pentru pârâta V.L.E.;
177 lei reprezentând contribuţia achitată de fondul de şomaj pentru pârâtul P.V.; 74 lei
reprezentând contribuţia achitată de fondul de
şomaj pentru pârâtul M.I.
De asemenea,
s-a solicitat rectificarea, în mod corespunzător, a înscrierilor efectuate în
carnetele de muncă ale pârâţilor de ordinul I - XIII, pentru perioada
01.01.2003- 16.02.2004.
În motivare,
reclamanţii au arătat că, în baza sentinţei civile nr. 493/30 mai 2007
pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă, în dosarul nr. 1038/90/2007 au
fost obligaţi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe
lângă Tribunalul Vâlcea, la plata către pârâţi a următoarelor drepturi băneşti:
sporul de vechime în muncă pentru perioada 01.01.2003-12.03.2007; actualizarea
cu indicele de inflaţie a sumelor reprezentând sporul menţionat anterior,
avându-se în vedere majorarea cu 40% a indemnizaţiei lunare pentru perioada
27.04.2004- 10.04.2006.
Prin
aceeaşi sentinţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a fost obligat şi la efectuarea menţiunilor
corespunzătoare în carnetele de muncă ale pârâţilor pentru perioada 1.01.2003-
12.03.2007.
Sentinţa fiind
definitivă şi executorie, obligaţiile cuprinse în aceasta au fost executate în
mod benevol de către debitor, la data de 27.09.2007, respectiv la data de
28.11.2007, fiind plătite sumele astfel: către O.V. 8.809 lei, către P.D. 8.139
lei, către L.D. 3.388 lei, către P.M. 6.887 lei, către G.O.I. 3.388 lei, către
pârâta U.C.M. 3.388 lei, către V.A. 3.120 lei, către P.A. 1.546 lei, către
P.F.S. 1.678 lei, către C.N. 2.974 lei, către V.L.E. 5.683 lei, către P.V.
7.437 lei şi către M.I. 3.120 lei.
Ulterior, prin
decizia civilă nr.452/R-CM/26.09.2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a
fost admis recursul Ministerului Public şi a fost modificată în parte sentinţa,
în sensul înlăturării obligaţiei de plată a drepturilor solicitate pentru
perioada 01.01.2003- 16.02.2004, ca fiind prescrisă, fără a se statua asupra
restabiliri situaţiei anterioare executării.
În aceste
condiţii, se impune restituirea sumelor achitate în baza sentinţei civile nr.
493/30 mai 2007 a
Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă, care au dobândit caracterul unor plăţi
nedatorate.
De asemenea,
s-a mai arătat că, având în vedere faptul că instanţa a dispus ca sumele
plătite pârâţilor să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării
plăţii, iar aceştia s-au folosit de drepturile băneşti încasate, pentru o justă
şi reală reparaţie a prejudiciului cauzat, pârâţilor le incumbă obligaţia
corelativă de a restitui sumele ce le-au fost plătite, actualizate cu indicele
de inflaţie şi cu aplicarea dobânzii legale, de la data de la care au încasat sumele
de bani şi până la data restituirii efective a acestora.
În consecinţă,
s-a apreciat că se impune şi rectificarea înscrierilor efectuate în carnetele
de muncă ale pârâţilor pentru perioada 1.01.2003- 16.02.2004, în concordanţă cu
cele statuate de instanţa de recurs.
Pârâta Casa
Judeţeană de Pensii Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive, întrucât, potrivit OG nr. 86/2003, începând cu data de
1.01.2004, activitatea de colectare şi administrare a veniturilor bugetare,
reprezentând contribuţii sociale, a fost preluată de către Ministerul
Finanţelor Publice şi unităţile sale teritoriale, care au calitate de creditori
bugetari. Contribuţiile CAS au fost virate
la Direcţia
Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, cea care are calitate
procesuală pasivă în cauză şi nu Casa Judeţeană de Pensii, cum greşit susţin
reclamanţii.
Pârâtele Casa
de Asigurări de Sănătate Vâlcea şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de
Muncă Vâlcea au formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a
invocat, la rândul lor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive,
faţă de aceleaşi dispoziţii ale art. 27 alin. 1, 2 din OG nr. 86/2003,
referitoare la contribuţiile la asigurări sociale de sănătate şi contribuţiile
la asigurările pentru şomaj, aferente drepturilor salariale achitate în baza
sentinţei civile nr. 494/30.05.2007, contribuţii care, în fapt, au şi fost
plătite de angajator către Direcţia
Generală a Finanţelor Publice Vâlcea,
care are calitatea de creditor bugetar, aşa cum rezultă din documentele de
virament ataşate la dosarul cauzei.
Şi pârâta
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a formulat întâmpinare,
solicitând, în principal, respingerea acţiunii reclamanţilor pentru lipsa
calităţii sale procesuale pasive, avându-se în vedere că nu s-a făcut dovada
virării, către această pârâtă, a sumelor de bani ce se pretind a fi restituite,
în conformitate cu art. 58 cod fiscal şi art. 33 din codul de procedură
fiscală. În subsidiar, s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată,
pentru considerentul că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 4041
cod pr.civ., atâta vreme cât nu a existat o executare silită, ci una benevolă,
de către reclamanţi. În plus, reclamanţii aveau la îndemână procedura
reglementată de Ordinele nr. 1340/2009 (punctul 1 Anexa 2) şi nr. 1709/2010,
privind declaraţiile rectificative, prin care se realizează rectificarea
sumelor plătite în plus, chiar de către angajator, întocmai cum este şi cazul
în speţă; s-a arătat că, prin utilizarea acestei proceduri simple şi eficiente,
este evitată şi situaţia în care, în mod cu totul lipsit de logică, se cere
restituirea unor sume virate la bugetul de stat, pentru a fi apoi virate tot la
bugetul de stat.
Pârâta G.O.I.
a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca, în conformitate cu
prevederile art. 1143, 1145 cod civil, să se constate stingerea datoriei sale
de 3.388 lei prin compensarea acesteia cu sumele datorate de către reclamanţi
pârâtei, în baza altui titlu executoriu (hotărâre judecătorească irevocabilă –
sentinţa civilă nr. 1773/2.03.2010 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a),
fiind îndeplinite toate condiţiile referitoare la operarea compensaţiei,
întrucât cele două creanţe reciproce sunt, deopotrivă, certe, lichide şi exigibile.
Pârâţii O.V.,
P.D., L.D., P.M., U.C.M., V.A., P.A., P.F.S., C.N., V.L.E., P.V. şi M.I. au
formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii
ca neîntemeiată, întrucât sumele ce le-au fost achitate lor benevol, în baza titlului
executoriu iniţial şi care au fost constatate ca fiind prescrise, nu pot fi
restituite (supuse repetiţiunii), în acest sens fiind dispoziţiile art. 20 din
Decretul nr. 167/1958 şi art. 1092 alin. 2 Cod civil. În plus, nefiind vorba
despre o executare silită, nu sunt aplicabile dispoziţiile ce reglementează
întoarcerea executării silite. În ceea ce priveşte plata dobânzilor, pârâţii au
invocat prevederile art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil, menţionând că nu
pot fi obligaţi la plata dobânzilor începând cu data de 27.09.2007, sancţiunea
plăţii de dobânzi (daune interese pentru neexecutare ori pentru întârzierea
executării) nefiind prevăzută de lege decât din ziua cererii de chemare în
judecată.
Pe cale
reconvenţională, s-a solicitat de către aceiaşi pârâţi ca, în situaţia în care se va aprecia că
acţiunea reclamanţilor este admisibilă, să se constate stingerea datoriei lor
către reclamanţi, prin compensarea ei cu sumele datorate de aceştia din urmă în
baza altor titluri executorii - hotărâri judecătoreşti irevocabile, astfel cum
rezultă din situaţia comunicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
S-a arătat de
către pârâţii-reconvenienţi că au, deopotrivă, calitatea de creditori ai
reclamanţilor, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar
şi din situaţia contabilă nr. 6478/X/2/11.10.2010, astfel că, în conformitate
cu prevederile art. 1143 cod civil, se impune compensarea datoriilor prin
reţinerea sumelor datorate de pârâţii-reconvenienţi din ultima tranşă pe care
reclamanţii urmează să le-o achite în calitatea acestora de debitori, arătând,
totodată, că datoria este recunoscută de către debitori şi nu mai este necesară
probarea ei de către reconvenienţi.
Reclamanţii au
formulat răspuns la întâmpinările pârâţilor, solicitând respingerea excepţiilor
invocate de pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, Agenţia Judeţeană
pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea,
întrucât au fost beneficiarele sumelor
respective.
Ulterior,
însă, printr-o precizare a acţiunii formulată la data de 25.02.2011,
reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Vâlcea la plata sumei de 36.864 lei, cu titlu de impozit pe venit şi
contribuţii virate la bugetele de asigurări sociale (8.460 lei impozit pe
venit, 18.585 lei CAS şi fond de risc şi accidente, 8.403 lei CASS şi
contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii şi 1.416 lei contribuţii pentru
fondul de şomaj), sume ce au fost virate pentru pârâţii persoane fizice. A fost
motivată această precizare a acţiunii prin aceea că, din economia textelor art.
27 alin. 1 şi art. 32 alin. 1, 2 din OG nr. 86/2003 republicată, rezultă că
sumele reţinute cu titlu de impozit, asigurări sociale de pensii, asigurări
sociale de sănătate şi de şomaj au fost virate acestei pârâte, ceea ce atrage
obligarea ei la restituirea sumelor încasate, în situaţia desfiinţării titlului
executoriu.
Cu privire la
admisibilitatea acţiunii şi aplicabilitatea prevederilor art. 4041
c.pr.civ., s-a arătat de către reclamanţi că, atât în cazul executării de bună
voie a obligaţiei stabilite printr-un titlu executoriu (situaţie ce constituie
regula în materie de executare, potrivit art.3711 alin.1 c.pr.civ.),
cât şi în cazul în care obligaţia este adusă la îndeplinire pe cale silită,
dacă este desfiinţat, total sau parţial, titlul executoriu, dispoziţiile art.
4041 c.pr.civ. devin aplicabile, întrucât legea nu face nici un fel
de distincţie sub acest aspect, referindu-se la întoarcerea executării în
general, iar nu la întoarcerea executării silite în particular, aşa cum rezultă
din chiar sintagma utilizată de către legiuitor în reglementarea acestei
instituţii, în acord cu principiul de bază al dreptului civil – acela al
executării de bună voie şi cu bună credinţă a obligaţiilor.
Faţă de
cererile reconvenţionale, s-a învederat că acestea nu pot fi primite, întrucât,
în pofida celor susţinute de reconvenienţi, creanţa invocată de aceştia nu are
un caracter exigibil, scadenţa acesteia fiind afectată de un termen suspensiv
stabilit prin OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010, acte normative
prin care s-a eşalonat plata datoriilor rezultate din titlurile executorii
pentru perioada 2012-2014. Aşadar, compensarea nu poate fi dispusă de instanţă,
câtă vreme debitorul nu poate fi silit să plătească înainte de expirarea
termenului şi câtă vreme, în lipsa acordului reclamanţilor debitori, nu se
poate realiza nici o compensaţie convenţională.
Tribunalul
Vâlcea, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.392/14 aprilie 2011 a admis excepţia lipsei
calităţii procesuale pasive invocată de pârâte, a respins acţiunea faţă de
acestea, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală
pasivă; a respins excepţia faţă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Vâlcea; a respins pe fond acţiunea formulată de reclamanţi şi a respins
cererile reconvenţionale, ca rămase fără obiect.
Pentru a
hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Precizarea
acţiunii, făcută de reclamanţi cu mult după prima zi de înfăţişare (care, în
speţă, a coincis cu primul termen de judecată – 19.10.2010, când procedura de
citare a fost legal îndeplinită şi pârâţii au formulat întâmpinare) nu a mai
fost primită, faţă de dispoziţiile art.132, 134 c.pr.civ., instanţa
socotindu-se învestită cu cererea iniţială; de altfel, în condiţiile în care
pârâţii, în întâmpinarea regulat introdusă, au invocat deja excepţii de fond,
cum este lipsa calităţii procesuale pasive, modificarea ulterioară a cadrului
procesual (intervenită, în speţă, la 4 termene de judecată după invocarea
excepţiilor) de maniera în care pârâţii ce invocaseră excepţia (sau o parte
dintre aceştia) nu mai figurează ca părţi, ar conduce la încălcarea dreptului
la un proces echitabil, prin lipsirea pârâţilor de un mijloc de apărare corect
invocat, în termen procedural.
Excepţiile
lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Casa de Asigurări de Sănătate
Vâlcea, Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea
Forţei de Muncă Vâlcea, sunt întemeiate în raport de dispoziţiile art.27 din
O.U.G. nr.86/2003, privind unele reglementări în domeniul financiar, numai
Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale din subordine având
calitatea de creditori bugetari în
contul cărora au fost virate sumele cu titlu de contribuţii la pensii, la
asigurările de sănătate şi la şomaj.
Drept
consecinţă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu
cu pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Casa Judeţeană de Pensii
Vâlcea şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, ca fiind
introdusă împotriva unor peroane fără calitate procesuală pasivă.
În schimb,
excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Direcţia
Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, este neîntemeiată, întrucât, prin
ordinele de plată ataşate de reclamanţi la dosar, s-a făcut dovada virării
contribuţiilor ce intră în bugetul consolidat al statului, către această
instituţie, care a avut calitatea de creditor bugetar, în baza art. 27 din OUG
nr. 86/2003 republicată şi care, într-o cerere de restituire a acestor sume,
bazată pe întoarcerea executării, are calitatea de debitor, prin urmare –
calitate procesuală pasivă.
Pe fondul
cauzei, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.493/30 mai 2007, pronunţată de
Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.1033/90/2007, a fost admisă în parte acţiunea
formulată de reclamanţii O.V., P.D., L.D., P.M., G.O.I., U.C.M., V.A., P.A.,
P.F.S., C.N., V.L.E., P.V., M.I., au fost obligaţi pârâţii Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la
plata către reclamanţi (pârâţi în prezenta cauză) a următoarelor drepturi
băneşti: sporul de vechime în muncă pentru perioada 1.01.2003-12.03.2007;
actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reprezentând sporul menţionat
anterior, avându-se în vedere majorarea cu 40% a indemnizaţiei lunare pentru
perioada 27.04.2004-10.04.2006.
Prin aceeaşi
sentinţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a fost obligat şi la efectuarea menţiunilor
corespunzătoare în carnetele de muncă ale pârâţilor pentru perioada 1.01.2003-
12.03.2007.
Sentinţa fiind
definitivă şi executorie, obligaţiile cuprinse în aceasta au fost executate în
mod benevol de către debitor la data de 27.09.2007, respectiv la data de
28.11.2007, fiind plătite sumele astfel cum rezultă din tabelul de la filele
7-13 dosar. Pentru aceste sume au fost achitate şi contribuţiile sociale către
bugetul consolidat al statului, sume ce au fost virate, prin Trezoreria Mun.
Rm.Vâlcea, către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, cu destinaţia
„Bugetul de stat”, „Bugetul asig. sociale de stat,” „Bugetul asig. sociale de
sănătate,” „Bugetul asig. de şomaj”, aşa cum rezultă din ordinele de plată
emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea la datele de 27.09.2007 şi 28.11.2007 (filele 213-225
dosar).
Împotriva
acestei sentinţe, au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar
prin decizia civilă
nr.452/R-CM/26.09.2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis
recursul Ministerului Public şi a fost modificată în parte sentinţa, în sensul
înlăturării obligaţiei de plată a drepturilor solicitate pentru perioada 1.01.2003- 16.02.2004, ca
fiind prescrisă, fără a se statua asupra restabiliri situaţiei anterioare
executării.
Aşadar,
sumele achitate de reclamanţi pârâţilor, în baza sentinţei
civile nr. 493/30 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul
nr.1033/90/2007, fuseseră datorate acestora pe perioada solicitată, însă
dreptul pârâţilor din prezenta cauză de a acţiona în judecată pentru
recuperarea acestor sume era prescris.
Dintr-o astfel
de perspectivă trebuie analizate efectele pe care prescripţia dreptului
material la acţiune le-a produs asupra creanţei pârâţilor persoane fizice şi
asupra obligaţiei corelative a reclamanţilor.
Prin
prescripţia extinctivă se stinge numai dreptul la acţiune în sens material, iar
nu şi dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă. La această soluţie se ajunge
prin interpretarea sistematică şi gramaticală a art.1 alin.1 din Decretul
nr.167/1958, privitor la prescripţia extinctivă, care se referă în mod expres
la „stingerea dreptului la acţiune”, iar nu la stingerea dreptului subiectiv şi
a obligaţiei corelative; similar, dispoziţiile art.19 alin.1 din Decretul
nr.167/1958, referitoare la repunerea în termenul de prescripţie, ar rămâne
fără aplicare dacă s-ar considera că se stinge chiar dreptul subiectiv, precum
şi obligaţia corelativă; la fel, art. 20 alin.1 din Decretul nr.167/1958 pe de
o parte, se referă expres la „dreptul la acţiune”, iar pe de altă parte,
consideră valabilă plata făcută după împlinirea termenului de prescripţie (dacă
s-ar fi stins însuşi dreptul subiectiv, debitorul ar putea cere restituirea
prestaţiei).
Aşadar,
dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă nu se sting, ci supravieţuiesc,
transformându-se din perfecte, apte de a fi aduse la îndeplinire prin forţa de
constrângere a statului, în imperfecte sau naturale, care nu mai pot fi
executate silit, ci numai de bunăvoie. Dreptul subiectiv rămâne ocrotit, însă
nu pe cale de acţiune, ci numai pe cale de excepţie, căci creditorul obligaţiei
prescrise şi executate de debitor are dreptul de a se opune, pe calea
excepţiei, împotriva acţiunii prin care debitorul cere restituirea prestaţiei,
pe care este îndreptăţit să o presteze, întocmai ca în speţă.
Aplicabilitatea prevederilor art. 20 alin.1 din Decretul
nr.167/1958, singur sau în asociere cu dispoziţiile art. art.1092 C.civ.,
impune, aşadar, concluzia că, deşi titularul dreptului subiectiv nu mai poate
obţine concursul statului pentru executarea obligaţiei corelative de către
debitor, întrucât s-a stins, prin prescripţie, dreptul material la acţiune,
dreptul subiectiv continuă totuşi să existe, în sensul că debitorul poate să
execute obligaţia din proprie iniţiativă şi după ce a operat prescripţia
extinctivă şi, ceea ce este mai important, creditorul are dreptul de a păstra
prestaţia astfel efectuată, refuzând restituirea ei tocmai în temeiul
beneficiului acordat prin dispoziţiile exprese ale art.20 alin.1 din Decretul
nr.167/1958, potrivit cu care „Debitorul care a executat obligaţia după ce
dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară
înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul
prescripţiei era împlinit.” Şi în conţinutul normei reglementate de art.20
alin. 1 din Decret se face referire la executare, aşa încât nu există nici un
temei rezonabil de excludere a incidenţei sale în speţă, indiferent de titlul
ori natura obligaţiei prescrise.
Nu există,
prin urmare, o plată nedatorată, în ipoteza în care debitorul îşi execută de
bunăvoie obligaţia prescrisă (căci, la momentul plăţii, reclamanţii nu se aflau
în eroare cu privire la existenţa datoriei) şi, drept consecinţă, plata fiind
valabilă, creditorul nu poate fi obligat la restituirea sumei primite.
Nu poate fi
vorba nici de o îmbogăţire fără justă cauză, întrucât mărirea patrimoniului creditorilor
în detrimentul patrimoniului debitorului are ca temei raportul juridic
obligaţional dintre părţi, raport juridic ce nu s-a stins prin împlinirea
termenului de prescripţie, ci a suferit numai o transformare în modul arătat
anterior.
În concluzie,
chiar dacă dispoziţiile art. 4041-4043 C.pr.civ.
privind întoarcerea executării sunt
aplicabile (fiind, astfel, justă aprecierea reclamanţilor şi argumentele expuse
în răspunsul la întâmpinare privind câmpul de aplicare al art. 4041-4043 C.pr.civ.),
acţiunea nu poate fi admisă, în contextul arătat.
Având în
vedere aceste motive, tribunalul a respins cererea formulată împotriva
pârâţilor persoane fizice şi, deopotrivă, formulată împotriva Direcţiei
Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, pentru contribuţiile aferente sumelor
plătite pârâţilor persoane fizice şi care au intrat în bugetul consolidat al
statului.
Ca o
consecinţă a aprecierilor anterioare, potrivit cărora nu există o obligaţie a
pârâţilor faţă de reclamanţi, instanţa a respins şi cererile reconvenţionale
formulate de pârâţii persoane fizice, ca fiind fără obiect. Pentru a opera
compensarea, indiferent dacă aceasta este legală, judecătorească sau
convenţională, părţile trebuie să aibă datorii reciproce. Or, în cauză, aşa cum
deja s-a arătat, numai reclamanţii au obligaţii de plată a unor sume de bani
către pârâţi, iar nu şi aceştia din urmă către reclamanţi, ceea ce exclude
aplicabilitatea dispoziţiilor art.1143, 1145 cod civil.
Împotriva
sentinţei instanţei de fond, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru
nelegalitate, invocând dispoziţiile art.304 pct.7, 8 şi 9 Cod procedură civilă,
însă criticile acestora pot fi încadrate numai în dispoziţiile art.304 pct.7 şi
9 Cod procedură civilă şi Curtea constată că aceste critici sunt comune, motiv
pentru care vor fi examinate împreună:
- instanţa de
fond a interpretat şi aplicat în mod eronat şi greşit dispoziţiile art.132 şi
art.134 Cod procedură civilă, aspecte ce au avut drept consecinţă stabilirea în
mod greşit a naturii juridice a acestei cereri şi care au condus la încălcarea
dreptului la un proces echitabil prin lipsirea recurentului-pârât Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de un mijloc de apărare corect
invocat în termeni procedurali.
- prima
instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală prin aceea că a reţinut nejustificat
că în speţa dedusă judecăţii nu sunt incidente dispoziţiile art.4041-
4043 Cod procedură civilă, ci dispoziţiile art.1092 alin.2 Cod civil
şi art.20 alin.1 din Decretul nr.167/1958, sens în care hotărârea are
considerente străine de natura cauzei, raportat şi la învestirea acesteia; În
plus, impunându-se cu necesitate întoarcerea executării, raportat la
desfiinţarea titlului executoriu, trebuie să aibă loc repararea integrală a
prejudiciului atât potrivit dispoziţiilor art.1088 cât şi art.998 Cod civil, în
sensul cumulului dobândii legale cu rata inflaţiei.
- soluţia este
nelegală şi prin prisma reţinerii eronate a dispoziţiilor art.20 alin.1 din
Decretul nr.167/1958, precum şi art.1092 Cod civil, prima instanţă neţinând
cont de faptul că, recurenţii au executat o obligaţie stabilită printr-o
hotărâre judecătorească pronunţată în dreptul muncii, situaţie faţă de care nu
este vorba de obligaţie natură achitată de bună voie.
- în fine,
deşi prima instanţă a respins în mod legal cererea reconvenţională formulată de
către pârâţii-reclamanţi s-a arătat în mod greşit că recurenţii ar avea
obligaţii de plată către pârâţi, atâta vreme cât, în speţa dedusă judecăţii, nu
poate opera compensarea pretinsă de către pârâţii reclamanţi, nefiind
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.
Intimaţii-pârâţi,
deşi au fost citaţi în mod legal, cu copie de pe motivele de recurs, nu s-au
prezentat în instanţă, nu au formulat întâmpinări, excepţii sau apărări şi nici
nu au depus concluzii scrise.
Examinând
actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma motivelor de
recurs invocate de recurenţii-reclamanţi, Curtea a constatat că recursul este
fondat pentru primele trei critici, iar a patra critică este nefondată şi a
fost respinsă pentru următoarele considerente.
A
patra critică este nefondată şi urmează a fi respinsă de către Curte, în primul
rând considerând că, practic, este lipsită de interes deoarece instanţa de fond
a respins cererea reconvenţională ca un accesoriu al respingerii cererii
principale.
Este adevărat
că în considerentele sentinţei recurate prima instanţă în mod eronat precizează
că doar recurenţii-reclamanţi au obligaţii de plată către intimaţii-pârâţi,
însă faţă de soluţia admiterii recursului se impun a fi făcute următoarele
precizări:
În speţa
dedusă judecăţii nu poate fi vorba de existenţa unei compensaţii legale, aşa
cum este prevăzută de lege, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative şi anume
reciprocitatea obligaţiilor; creanţele ce urmează a se compensa să fie certe;
creanţele reciproce să fie exigibile, adică să se fi ajuns la scadenţă.
Prima critică
este fondată şi va fi admisă pe considerentul că în mod greşit prima instanţă,
la data de 01.03.2011, a considerat că precizarea formulată de către Ministerul
Public reprezintă de fapt o modificare a acţiunii şi că până la acel moment au
fost invocate apărări şi excepţii de fond, deoarece cererea recurentului nu a
reprezentat decât o precizare a acţiunii introductive şi nu o modificare a
acesteia în sensul dispoziţiilor art.132 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit
cu care cererea nu se socoteşte modificată atunci când reclamantul măreşte sau
micşorează câtimea obiectului cererii.
Aceste
dispoziţii legale pot fi aplicabile până la închiderea dezbaterilor asupra
fondului şi nu este necesar consimţământul pârâţilor, situaţie faţă de care instanţa
de fond a interpretat şi aplicat în mod nelegal dispoziţiile art.132 Cod
procedură civilă.
Criticile doi
şi trei sunt fondate şi vor fi admise pentru următoarele considerente:
Astfel,
recurenţii-reclamanţi au formulat o acţiune de întoarcere a executării,
invocând dispoziţiile art.4041- 4043 Cod procedură
civilă.
În baza
sentinţei civile nr.493 din 30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea –
Secţia civilă, au fost obligaţi recurenţii-reclamanţi să plătească
intimaţilor-pârâţi persoane fizice drepturi băneşti reprezentând sporul de
vechime în muncă pentru perioada 1.01.2003-12.03.2007, actualizarea cu indicele
de inflaţie a sumelor reprezentând sporul menţionat avându-se în vedere
majorarea cu 40% a indemnizaţiei lunare pentru perioada 27.04.2004-10.04.2006
şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale pârâţilor.
Sentinţa
instanţei de fond fiind definitivă şi executorie a fost executată de către
recurenţii-reclamanţi, aşa cum s-a precizat în conţinutul acţiunii, însă,
ulterior, prin decizia civilă nr.452/R-CM/26.09.2007 pronunţată de Curtea de
Apel Piteşti a fost admis recursul recurenţilor-reclamanţi şi s-a modificat
sentinţa în sensul că a înlăturat obligaţia de plată către intimaţii-pârâţi
pentru perioada 1.01.2003-16.02.2004, ca fiind prescrisă.
Pentru
a ne afla în prezenţa raportului juridic de drept material care să permită
introducerea acţiunii de întoarcere a executării, este necesară îndeplinirea
următoarelor condiţii stabilite de către legiuitor; să se fi procedat la executarea
integrală sau numai în parte a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu,
executarea să fi fost desfiinţată fie ca efect al desfiinţării titlului
executoriu, în condiţiile dispoziţiilor art.3791 Cod procedură
civilă, fie ca efect al admiterii contestaţiei la executare.
Prin
executarea integrală a dreptului recunoscut prin titlul executoriu se înţelege
inclusiv achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit
legii, precum şi a cheltuielilor de executare, însă, în toate cazurile este
necesar să existe o mărire a patrimoniului debitorului pe seama micşorării
patrimoniului creditorului ca urmare a executării.
Potrivit
dispoziţiilor art.3791 Cod procedură civilă, desfiinţarea titlului
executoriu are ca efect desfiinţarea de drept a actelor de executare; Examinând
acest text de lege, în raport de prevederile art.4041 Cod procedură
civilă care stabileşte că, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul
executoriu sau însăşi executarea, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării,
menţiunea făcută de legiuitor în art.4041 Cod procedură civilă, cu
privire la desfiinţarea titlului executoriu, ar putea apărea ca inutilă
întrucât a statuat anterior „Secţiunea I – Sesizarea organului de executare.
Titlul executoriu” când a reglementat titlurile executorii, astfel că
desfiinţarea acestora duce la desfiinţarea actelor de executare.
Prin urmare,
interpretarea logică, literară şi consecutivă a celor două texte, ne duce la
concluzia că întoarcerea executării poate fi cerută când actele de executare au
fost desfiinţate ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau ca urmare a
admiterii contestaţiei la executare. Însă, cu toate acestea, legiuitorul a
considerat necesar să includă în componenţa art.4041 Cod procedură
civilă şi menţiunea cu privire la desfiinţarea titlului executoriu, pentru a
sublinia în acelaşi context, cazurile care pot duce la naşterea dreptului de a
solicita întoarcerea executării şi pentru a evita interpretarea eronată a celor
două texte de lege, având în vedere că nu sunt cuprinse în aceeaşi secţiune.
Oricum,
precizarea făcută de art.3791 Cod procedură civilă, este deosebit de
valoroasă pentru că îl scuteşte pe creditorul care a obţinut desfiinţarea
titlului să mai solicite şi desfiinţarea actelor de executare, acestea fiind
desfiinţate de drept.
În speţa
dedusă judecăţii, este evident că titlul executoriu a fost desfiinţat printr-o
hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu de muncă, irevocabilă,
care-şi produce efectele şi care se bucură de autoritatea de lucru judecat.
Fiind vorba de
o hotărâre pronunţată într-un litigiu de muncă, potrivit dispoziţiilor art.289
din Codul muncii, actualmente art.274 din acelaşi cod, hotărârile pronunţate în
fond prin jurisdicţia muncii sunt definitive şi executorii de drept.
În acest sens,
este evident că urmează a fi aplicate normele speciale ce derogă de la dreptul
comun, iar dispoziţiile art.278 pct.1 Cod procedură civilă, prevăd că
hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect plata
salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă şi în
această situaţie este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art.3741
Cod procedură civilă, nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa
dacă nu este învestită cu formula executorie prevăzută de art.269 alin.1 Cod
procedură civilă, însă, cu excepţia altor hotărâri care se execută fără formulă
executorie, cum este cazul sentinţei
civile nr.493/2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
În
această situaţie, se constată de către Curte, că motivarea instanţei de fond
este complet străină de natură cauzei, dispoziţiile art.1092 din Codul civil şi
art.20 alin.1 din Decretul nr.167/1958, fiind inaplicabile în speţa dedusă
judecăţii.
Aşa
cum s-a arătat mai sus, fiind executorii de drept sentinţele pronunţate în
litigii de muncă, nu se poate pune problema unei executări benevole de către
recurenţii-reclamanţi, mai mult decât atât, executarea unei hotărâri
judecătoreşti face parte integrantă din dispoziţiile art.6 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că perioada ce urmează a fi luată în
considerare nu acoperă doar durata procedurii de fond, dar şi a procedurii de
executare, care în asemenea situaţii trebuie făcută cu celeritate.
Ca
urmare a desfiinţării titlului executoriu se impune restituirea proporţională a
sumelor încasate de către intimaţii-pârâţi, actualizate cu indicele de
inflaţie, şi cu aplicarea dobânzii legale.
Este de
principiu că, restituirea urmează să se facă în natură (art.4041
alin.2 Cod procedură civilă) şi doar atunci când aceasta nu mai este cu putinţă
urmează a se face prin echivalent (art.4041 alin.3 Cod procedură
civilă).
În toate
împrejurările în care nu mai este posibilă restabilirea situaţiei anterioare
prin predarea bunurilor în natură, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă
judecăţii, întoarcerea executării se va realiza prin echivalent, debitorul
fiind obligat să restituie, ceea ce a dus la mărirea patrimoniului său.
Cum prin
trecerea timpului, în condiţiile actuale în care valoarea banilor are o valoare
fluctuantă, existând un indice mare al ratei de inflaţie, şi pentru a nu se
realiza o îmbogăţire fără justă cauză, se va proceda la actualizarea preţului
în funcţie de rata inflaţiei şi a dobânzii legale.
Natura
juridică a dobânzii este total diferită de natura juridică a actualizării sumei
cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune şi anume daune moratorii
pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar cea de-a doua reprezintă valoarea
reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii,
ceea ce conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora şi deci nu se
ajunge la o dublă reparaţie, nefiind vorba de o îmbogăţire fără justă cauză a
creditorului, aceasta şi pentru principiul reparării integrale consacrat de
dispoziţiile art.1084 Cod civil.
De
reţinut, în speţa dedusă judecăţii, că într-o situaţia absolut similară
instanţele s-au pronunţat în sensul admiterii cererii formulate de către
recurenţii-reclamanţi de întoarcere a executării, pronunţându-se în acest sens
decizia civilă nr.809/R-CM/4.05.2011 a Curţii de Apel Piteşti, precum şi
deciziile nr.1175/R-CM şi nr.1176/R-CM pronunţate de Curtea de Apel Piteşti.
Asigurarea
caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impus şi de principiul
constituţional al egalităţilor cetăţenilor în faţa legii şi implicit a
autorităţii judecătoreşti, acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea
uneia şi aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi
chiar contradictorii.
Practica
neunitară este sancţionată explicit de către Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului în Cauza Beian şi cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, cu consecinţa
afectării principiului siguranţei juridice definit ca unul dintre elementele
fundamentale ale statului de drept.
Factorul
general de incertitudine juridică trebuie înlăturat prin aplicarea corectă şi
justă a normelor de drept, astfel că situaţia dintr-un litigiu dedus judecăţii,
respectiv cea care corespunde adevărului, nu poate fi decât una singură, aceea
care trebuie să se impună cu autoritate ca fiind cea corectă.
În fine,
înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă neuniformă, determină în mod evident
ordinea juridică atât de necesară şi aclamată, asigurarea coerenţei practicii
judiciare, precum şi înlăturarea stării de incertitudine şi consecinţe juridice
diferite în cauze similare pentru a nu fi încălcat şi „speranţa legitimă” aşa
cum este ea definită de disp.art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la CEDO.
În concluzie,
Curtea va admite cererea de întoarcere a executării, în sensul restabilirii
situaţiei anterioare executării, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata
sumelor arătate în dispozitivul deciziei, sume ce vor fi actualizate cu
indicele de inflaţie, începând cu data achitării drepturilor şi până la
restituirea efectivă, precum şi cu dobânda legală aferentă.
Faţă de cele arătate mai
sus, în baza dispoziţiilor art.312 şi 316 Cod procedură civilă, precum şi
art.291 din Codul muncii, Curtea a admis recursurile şi a modificat sentinţa în
sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost precizată de recurenţii-reclamanţi şi
a obligat pârâţii persoane fizice să restituie recurenţilor sumele încasate în
baza titlului executoriu desfiinţat, respectiv sentinţa civilă nr.493/30 mai
2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, sume ce vor fi reactualizate cu rata
inflaţiei, aplicându-se dobânda
legală de la data încasării acestora de către intimaţii-pârâţi şi până la
restituirea efectivă a sumelor. A fost menţinută în rest sentinţa.