avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Contestaţie la executare. Cheltuielile judiciare aplicate în cazul soluţionării plângerii întemeiată pe disoziţiile art. 2781 Cod procedură penală.

 

C.proc.pen., art. 461, art. 2781  şi art. 192
 
           În cazul respingerii unei plângeri, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, persoana care a formulat-o nu poate fi exonerată de obligaţia de a plăti cheltuielile judiciare avansate de stat, obligaţie ce este impusă de caracterul nejustificat al iniţiativei sale procesuale. Într-o asemenea situaţie culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu presupune şi existenţa relei-credinţe. 

                                                                                     

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Senţinţa  penală nr. 197 din 16 septembrie 2011.

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr.549/42/2011 petentul B. G. a formulat contestaţie la executare cu privire la cheltuielile judiciare la care acesta a fost obligat prin sentinţele penale nr. 102/18.08.2010 şi 35/23.02.2011 ale Curţii de Apel Ploieşti, precum şi a celor la care a fost obligat prin deciziile ÎCCJ, prin care i-au fost respinse căile de atac exercitate împotriva celor două sentinţe penale.

În motivarea contestaţiei la executare contestatorul a invocat dispoziţiile art. 461 lit. c) şi d) C.p.p. şi dispoziţiile art. 192 alin.11 C.proc.pen., text de lege introdus prin Legea nr. 202/2010, susţinând că, în niciuna dintre hotărârile invocate, nu s-a reţinut exercitarea abuzivă de către acesta a dreptului  său de a formula plângeri împotriva rezoluţiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

Examinând contestaţia la executare formulată de petent, prin prisma dispoziţiilor legale invocate şi a criticilor formulate, Curtea a apreciat cererea ca fiind neîntemeiată.

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 461 C.proc.pen. şi art. 461 lit. c) şi d) C.proc.pen., contestaţia contra executării unei hotărâri penale se poate face atunci când s-a ivit o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare, ori s-a invocat amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin.11 C.proc.pen., text de lege introdus prin Legea nr. 202/2010,  în cazul în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana care a făcut sesizarea, în măsura în care se reţine exercitarea abuzivă a acestui drept”.

În speţă, prin cele două sentinţe penale invocate de petent, respectiv sentinţele penale nr. 102/18.08.2010 şi 35/23.02.2011 ale Curţii de Apel Ploieşti, instanţa a respins ca nefondate plângerile formulate de petent împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale nr. 757/P/2009 şi 985/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Prin aceleaşi sentinţe penale, în temeiul art. 192 alin. 2 C.proc.pen., s-a dispus obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

De asemenea, prin decizia nr. 4258/26.11.2010 a ÎCCJ, prin care s-a respins recursul petentului împotriva sentinţei penale nr. 102/18.08.2010 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a dispus, în baza aceluiaşi temei legal, art. 192 alin. 2 C.proc.pen., obligarea recurentului petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Astfel, se observă că, textul de lege în baza căruia petentul B. G.  a fost obligat de fiecare dată la plata cheltuielilor judiciare către stat, prin hotărârile judecătoreşti menţionate, a fost cel prevăzut de art. 192 alin. 2 C.proc.pen.

Conform acestei dispoziţii legale, ,,în cazul declarării apelului ori a recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea.   

În privinţa cheltuielilor judiciare efectuate de stat în legătură cu soluţionarea plângerilor întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, prin decizia nr. LXXXII (82) din 10 decembrie 2007 a ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE- SECŢIILE UNITE -, pronunţată in interesul legii, s-a statuat că ,,dispoziţiile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:    În cazul respingerii plângerii formulate în condiţiile art. 2781 din Codul de procedură penală împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea.

 In motivarea acestei decizii s-a reţinut că, într-adevăr, prin art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a reglementat că "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere [...] la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".

           Pe de altă parte, în art. 343 alin. 3 din Codul de procedură penală este instituită obligaţia completului să delibereze şi asupra cheltuielilor judiciare, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 349 din Codul de procedură penală, "instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 189-193".

            În această privinţă este de observat că obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare avansate de stat poate fi dispusă faţă de subiecţii de drept procesual penal numai în raport cu soluţiile pronunţate, potrivit distincţiilor făcute în art. 191 şi 192 din Codul de procedură penală, fără să se menţioneze prin vreo dispoziţie că în caz de respingere a cererilor făcute de astfel de subiecţi cheltuielile ar rămâne în sarcina statului.

            Mai mult, în cuprinsul art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală se precizează că "în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea".

            Or, în accepţiunea textului de lege menţionat, prin "cerere" se poate înţelege şi o plângere formulată în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, formulată în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală.

            Ca urmare, în cazul respingerii unei astfel de plângeri, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, persoana care a formulat-o nu poate fi exonerată de obligaţia de a plăti cheltuielile judiciare avansate de stat, obligaţie ce este impusă de caracterul nejustificat al iniţiativei sale procesuale.

            Într-o asemenea situaţie culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu presupune şi existenţa relei-credinţe.

            Având în vedere această dezlegare dată de ÎNALTA CURŢE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE- SECŢIILE UNITE - , obligatorie conform art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că, în mod legal s-a dispus obligarea petentului a plata cheltuielilor judiciare către stat în temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p., întrucât i-au fost respinse plângerile formulate  în baza dispoziţiilor art.2781  din Codul de procedură penală.

            În ceeea ce priveşte aplicarea disp. art. 192 alin.11 C.p.p., Curtea a apreciat că acest text de lege nu era incident în cele două cauze în care contestatorul a avut calitatea de petent, fiind o dispoziţie legală ce se aplică sesizării făcută de o persoană în faza de cercetare şi urmărire penală, aşa cum se prevede în text, şi nu plângerii formulată în instanţă.

            În raport de cele ce preced, Curtea a constatat că cererea formulată de contestatorul BUTARU GHEORGHE este neîntemeiată a respins-o ca atare.

                               

                           ( Judecător  Daniel Dinu )