avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Liberare provizorie sub control judiciar. Condiţii de admitere a cererii.

                                                                                                 

Cod procedură penală, art. 1602
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 14
 
Inexistenţa unui acord de extrădare între două state nu poate constitui singurul temei pentru menţinerea unui inculpat în stare de arest preventiv, dacă celelalte condiţii prevăzute de lege pentru liberarea sa provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite, întrucât s-ar crea pentru acesta o situaţie de discriminare pe criteriul naţionalităţii.

                          

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia  penală nr. 1144  din 30 august 2011.

 

Prin încheierea de şedinţă din 25.08.2011 pronunţată de Tribunalul B, în baza art.1608a alin.6 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul DC.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că inculpatul, cetăţean al Republicii Moldova, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu referire la art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 33 lit.a Cod penal.

Conform dispoziţiilor art.1602 alin.1 C.proc.pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Pentru infracţiunile de care este acuzat inculpatul legea prevede pedeapsa închisorii de maxim 15 ani, iar cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.1606 alin.2 C.proc.pen, fiind astfel admisibilă în principiu.

Conform dispoziţiilor art.1602 al. 2 C.proc.pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.136 alin. 2 C.proc.pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, iar conform dispoziţiilor art.136 alin.1 C.proc.pen., măsurile preventive au ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, precum şi împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Astfel, pentru admiterea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa de judecată trebuie să constate nu numai îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art.1602 şi următoarele C.proc.pen., ci şi aptitudinea concretă a acestei măsuri de a asigura atingerea scopului măsurilor preventive, respectiv buna desfăşurare a procesului penal, precum şi împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Instanţa de fond a mai reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, gravitatea pedepsei la care un acuzat se poate aştepta în caz de condamnare poate fi considerată, în mod legitim, ca fiind de natură a-l incita să fugă (Cauza Hesse c. Austriei – hotărârea din 25 ianuarie 2007). Această presupunere rezonabilă, coroborată cu dispoziţiilor art. 65 alin.1 din Legea nr. 177/1997 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Moldova, privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, conform cărora părţile contractante nu-şi extrădează propriii lor cetăţeni, îndreptăţesc instanţa să aprecieze la acest moment că judecarea inculpatului în stare de libertate provizorie sub control judiciar nu este oportună, întrucât, în cazul în care inculpatul, cetăţean moldovean, ar reuşi să ajungă pe teritoriul Republicii Moldova, acesta nu ar mai putea fi extrădat pentru executarea mandatului de arestare preventivă emis în urma revocării liberării provizorii sub control judiciar.

Pe de altă parte, raportat la considerentele încheierii de şedinţă pronunţată la data de 09.08.2011 în dosarul nr. 4332/114/2011/a5, nici în prezent situaţia locativă a inculpatului nu a fost clarificată, simpla declaraţie autentificată a numitei CV de a pune la dispoziţia inculpatului imobilul din B., strada …, nr.2, în lipsa încheierii unui contract de închiriere apt de a conduce la stabilirea unei reşedinţe legale a inculpatului pe teritoriul României, nefiind suficientă pentru a se aprecia că inculpatul are o locuinţă stabilă în sensul dispoziţiilor art.1602 alin. 3 lit. d C.proc.pen.

Noile înscrisuri depuse la dosar nu sunt de natură a schimba situaţia de fapt din data de 09.08.2011, când apărătorul ales al inculpatului s-a oferit să-l găzduiască pe inculpat la domiciliul său, Curtea de Apel Ploieşti, la soluţionarea recursului, menţinând ca legale şi temeinice considerentele instanţei conform cărora în lipsa unei locuinţe stabile a inculpatului instanţa se află în imposibilitate de a impune acestuia respectarea obligaţiilor prevăzute de art.1602 alin. 3 lit. c şi d C.proc.pen., cetăţenia inculpatului şi dispoziţiile art. 65 alin.1 din Legea nr. 177/1997 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Moldova făcând ineficientă în aceste condiţii aplicarea dispoziţiilor art.16010 alin.1 lit. b C.proc.pen.

În consecinţă, deşi în materia măsurilor preventive nu există autoritate de lucru judecat, de la data soluţionării penultimei cereri de liberare provizorie sub control judiciar (09.08.2011), nu au intervenit în cauză elemente noi de natură a conduce la concluzia că prezenta cauză poate fi judecată pe fond cu inculpatul în stare de libertate provizorie sub control judiciar.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul DC, arătând, în esenţă, că soluţia de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar este nelegală, întrucât cererea este admisibilă, toate condiţiile prevăzute de lege fiind îndeplinite.

De asemenea, inculpatul a făcut dovada unei locuinţe stabile pe raza localităţii B., respectiv cea din strada …, nr.2, judeţul B., cu o declaraţie notarială din partea naşilor de botez ai fiului său, CV, cu domiciliul la aceeaşi adresă, locuinţă pe care aceasta din urmă o va pune la dispoziţia inculpatului.

A mai arătat că împrejurarea că între România şi Republica Moldova nu a fost semnat un tratat privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală nu poate împiedica admiterea cererii, având în vedere că a avut o atitudine de cooperare cu organele judiciare şi s-a prezentat de fiecare dată când a fost citat, chiar şi telefonic, iar la dosar nu sunt date sau probe că va încerca să se sustragă cercetării judecătoreşti sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere că cercetarea a fost finalizată, martorii care urmează a fi audiaţi în cauză nu au legătură cu inculpatul, iar expertiza contabilă nu îl priveşte pe acesta, ci pe cei cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

De asemenea, inculpatul nu are antecedente penale, este căsătorit, are doi copii, soţia sa este grav bolnavă, starea sa de sănătate fiind dovedită cu acte medicale.

Examinând încheierea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile invocate de recurent, dar şi din oficiu potrivit art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea a constatat că recursul declarat este fondat.

Astfel, Curtea a reţinut că inculpatul recurent a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu referire la art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 33 lit. a Cod penal, reţinându-se că în perioada iulie – decembrie 2009 s-a asociat cu inculpaţii GR şi GM în cadrul unei grupări infracţionale organizate ce avea ca scop trecerea peste frontiera de stat a României, prin punctul de trecere Stânca Costeşti, judeţul Botoşani, a unor însemnate cantităţi de ţigarete cu timbru de marcare al autorităţilor din Republica Moldova şi Ucraina sau fără timbru de marcare corespunzător, în vederea comercializării pe piaţa neagră din România.

În speţă, faţă de recurentul inculpat s-a constatat că sunt indicii temeinice că acesta a săvârşit faptele imputate şi prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând riscul de a se sustrage cercetării, fiind cetăţean străin.

Curtea a mai reţinut, în acord cu argumentele tribunalului, că în speţă există temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului recurent, însă a apreciat şi că cererea acestuia este întemeiată.

Astfel, Curtea a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1602 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, inculpatul nefiind cercetat pentru infracţiuni pentru care legea penală să prevadă pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, iar din actele şi lucrările dosarului nu rezultă date că acesta ar încerca să săvârşească alte infracţiuni sau zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi ori prin distrugerea sau alterarea mijloacelor de probă, având în vedere că cercetarea judecătorească cu privire la acesta a fost finalizată, iar probele care urmează a mai fi administrate în cauză nu au legătură cu acest inculpat.

În ceea ce priveşte inexistenţa unui acord de extrădare între România şi Republica Moldova, Curtea a apreciat că această situaţie de fapt nu poate constitui un temei pentru menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv, întrucât condiţiile stabilite de lege pentru o asemenea măsură se referă la alte aspecte, aşa cum s-a arătat mai sus, respectiv existenţa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi ori prin distrugerea sau alterarea mijloacelor de probă. Or, menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv numai pentru că acesta are o altă cetăţenie decât cea română, deşi celelalte condiţii prevăzute de lege sunt îndeplinite, ar crea pentru acesta o situaţie de discriminare pe criteriul naţionalităţii, ceea ce este inadmisibil.

Totodată, inculpatul a depus la dosar acte din care rezultă că afinul său, respectiv naşa de botez a fiului său D., CV, este de acord ca inculpatul să locuiască în imobilul proprietatea sa din B., strada …, nr.2, judeţul B.

Prin urmare, Curtea a apreciat că cererea inculpatului este întemeiată şi, în temeiul art.38515 pct.2 lit. d C.proc.pen., a admis recursul inculpatului DC, a casat încheierea atacată şi, în baza art.1608a alin.2 Cod procedură penală, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar, impunându-i acestuia să respecte obligaţiile prevăzute de art.1602 alin.3 şi alin.31 C.proc.pen. şi atrăgându-i atenţia că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii, se va lua măsura arestării preventive.

                                                                       

  (Judecător Lucian Crăciunoiu)