Servitute de trecere. Semnificaţia noţiunii de „loc înfundat” în sensul dispoziţiilor art. 616-634 Cod civil. Crearea situaţiei de „loc înfundat” prin fapta proprietarului.  

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,

Decizia civilă nr. 583 din 13 septembrie 2011. 

Prin decizia civilă nr. 583 pronunţată la data de 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul.

            La pronunţarea soluţiei, instanţa de control a reţinut că, în sensul art. 616 Cod civil „proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.

            Prin „loc înfundat” practica şi jurisprudenţa în materie au stabilit ca fiind acel  teren  care este înconjurat  de alte diferite proprietăţi, fără  ca  titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieşire la calea publică.

            În  aplicarea dispoziţiilor  art. 618 şi 634 Cod civil, s-a stabilit  constant  în practica instanţelor judecătoreşti că la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie avut în vedere şi interesul celui ce urmează să suporte consecinţele acestuia şi să nu se ia în considerare în mod precumpănitor şi exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.

            Şi, în fine, s-a avut în vedere ca argument în soluţionarea unor atare acţiuni că în cazul în care înfundarea locului este rezultatul faptei proprietarului sau chiar al neglijenţei sale, trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului, astfel cum se găsea în starea sa iniţială.

            În speţă, instanţa fondului a cărei soluţie a fost menţinută în apel, a reţinut corect că reclamanta, prin propria sa faptă şi-a creat situaţia de loc înfundat a terenului, înstrăinând din proprietatea sa mai multe loturi, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert ZD (filele 30-35 dosar fond).

            În condiţiile date, solicitarea creării unui drum de trecere de către reclamantă este nejustificată, faţă de constatările expertizei de specialitate fiind evident că reclamanta a rămas fără acces de maşină direct la imobil ca urmare a vânzării lotului 1B=183 mp. către numitul ICS.

            În plus, din acelaşi raport de expertiză rezultă că accesul la calea publică al reclamantei se poate realiza pe o porţiune de 9,06 m. între punctele 131-200 la drumul sătesc DS 793 prin montarea porţilor aferente.

            Rezultă aşadar că instanţele nu au interpretat greşit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi nici dispoziţiile art. 616-618 Cod civil referitoare la condiţiile de admisibilitate a acţiunii  privind servitutea de trecere.

            Sunt nefondate susţinerile recurentei, care de altfel sunt formulate pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, în sensul că intimata, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 480 Cod civil şi ale Legii nr.50/1991 a executat lucrări de construcţii prin care a obturat calea de acces la drumul public, motiv pentru care a şi fost sancţionat.

            În cauză nu s-au dovedit aceste aspecte, aşa încât, avându-se în vedere constatările expertizei de specialitate, care nu au fost contestate de reclamantă, instanţele au pronunţat o soluţie legală şi temeinică.

            Şi, în fine nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că modalitatea de soluţionare a litigiului echivalează cu o necercetare a fondului care ar atrage, în condiţiile art. 312(5) Cod pr.civilă, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

            În speţă, instanţa, respectând principiul disponibilităţii în procesul civil, s-a pronunţat în limitele cererii cu a cărei soluţionare a fost investită de reclamantă şi a cadrului procesual fixat astfel, atât cu privire la părţile procesului cât şi referitor la obiectul acestuia.

(Judecător Constanţa Ştefan)