avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


33. Litigiu cu profesioniştii. Contestaţie la executare. Constatarea nulităţii absolute a vânzării la licitaţie a imobilului, prin act de adjudecare. Excepţia inadmisibilităţii contestaţiei. Excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului. Excepţia lipsei de interes în promovarea contestaţiei.

 

Art.177 – Legea nr.109/1996

                                                           Art.21 – Constituţia României

                                               Art. 111, art.137, art.399, art.401,

art.515, art.516 – Cod pr.civilă

                                                           Art.5, art.480, art.1169 – Cod civil

                                                           Art.6 - CEDO

 

                                                                                                   Decizia civilă nr.1457/03.11.2011

                                                                                                                Dosar nr. 15579/212/2009

 

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr.15579/212/05.06.2009, contestatoarea F.CONSTANŢA a solicitat în contradictoriu  cu intimaţii SC D.COOP, S.C. C. S.R.L, şi B.E.J. R.A, ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea actului de adjudecare a imobilului F. situat în mun. Constanţa, b-dul T.nr.63, jud.Constanţa, respectiv constatarea nulităţii absolute a vânzării la licitaţie a imobilului, prin actul de adjudecare nr.34/920/2006 din 31.12.2007.

Motivând contestaţia, se învederează în esenţă că, imobilul menţionat face parte din fondul indivizibil al contestatoarei F. CONSTANŢA, până la data de 14.02.1980 contestatoarea având drept de proprietate, iar după această dată, fiind atribuit spre administrare către Cooperativa de Consum Oraş Constanţa, potrivit adresei nr. 2331/14.02.1980.        

Se arată că, la data de 17.02.2002, fosta CPADM Constanţa (actuala CONSUMCOOP Constanţa) s-a dezafiliat, iar imobilul a rămas de drept la F., neputând fi însuşit de organizaţiile cooperatiste asociate la aceasta.

Se susţine că, urmare a reorganizării Federalei Teritoriale F. în societate cooperativă de gradul II F., cea din urmă a preluat pe bază de protocol imobilul şi l-a predat în administrare către C.T., încheindu-se contracte de închiriere, cu excepţia apartamentului nr.5, astfel că, adjudecatarul imobilului este de rea-credinţă, cunoscând calitatea de proprietar a imobilului a societăţii F. Constanţa.

Se precizează că, în ceea ce priveşte parterul imobilului şi terenul aferent, contestatoarea a depus notificare în procedura instituită de Legea nr.10/2001, nesoluţionată până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.399 şi art.401 C.pr.civ, art.177 din Legea nr.109/1996, art.5 C.civ, art.480 C.civ, art.111 C.pr.civ.

Prin întâmpinare, intimata S.C. C.S.R.L. a invocat excepţia tardivităţi formulării acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei, excepţia lipsei de interes  iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu următoarea motivaţie, în esenţă:

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, intimata a arătat că, termenul în care trebuia introdusă cererea de chemare în judecată era de 15 zile de la data vânzării sau de la data predării silite a bunului, contestatoarea formulând contestaţia, cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.

În motivarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii contestatoarei, intimata a arătat că F.CONSTANŢA nu are drept de proprietate asupra imobilului adjudecat în procedura executării silite, neputând formula astfel contestaţie la executare, având în vedere şi că, nu a participat la executarea silită a imobilului.

În sensul celor menţionate, intimata a subliniat faptul că, întreg patrimoniul contestatoarei a fost preluat de Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Constanţa, actuala F. CONSTANŢA nepreluând niciun bun din patrimoniul fostei cooperative.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, se arată că, neavând drept de proprietate asupra imobilului contestatoarea, nu are interes în formularea acţiunii, întrucât nu a suferit nicio vătămare în procedura execuţională.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active  a  contestatoarei, intimata a arătat că, lipsind calitatea de proprietar a imobilului şi având în vedere că, nu a luat parte la procedura executării silite, cererea de chemare în judecată a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că, contestaţia este şi neîntemeiată, imobilul adjudecat aflându-se la data adjudecării în proprietatea D.COOP CONSTANŢA (fostă C.Coop), executarea silită fiind îndeplinită cu respectarea prevederilor legale.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la termenul de judecată din 18.03.2010, contestatoarea a solicitat respingerea excepţiilor invocate prin întâmpinare, cu următoarea motivaţie, în esenţă:

Referitor la excepţia tardivităţii formulării acţiunii, s-a susţinut că, nu a avut loc până la data respectivă, predarea silită a imobilului către intimata S.C. C. S.R.L., sens în care, termenul de 15 zile curge de la data îndeplinirii acestui ultim act de executare.

De asemenea, apreciază neîntemeiată şi excepţia inadmisibilităţii cererii, arătând că, urmare a reorganizării, întreg activul şi pasivul fostei F., a fost preluat de contestatoare şi face parte din fondul indivizibil, neputând fi preluat de intimata D.COOP (fostă Cooperativa de Consum Constanţa) ca urmare a dezafilierii, întrucât aceasta avea drept de administrare.

Contestatoarea îşi justifică interesul în formularea cererii, arătând că, în calitate de locator a încheiat contracte de închiriere a spaţiului din imobilul adjudecat, iar referitor la calitatea procesual activă, menţionează că, aceasta este dată, de calitatea de proprietar al imobilului.

În probatoriu, contestatoarea a depus contractul de închiriere nr.3/2002, contractul de închiriere dintre C.Coop Constanţa şi S.C. C. S.R.L., certificat constatator emis de ORC şi Protocolul de predare şi raport de expertiză privind imobilul Casa Prahova.

 Ulterior, prin precizările depuse la dosar la data de 13.04.2010, contestatoarea a arătat, că UJCC (F.) este proprietarul imobilului ”F.” şi a fost dat în administrare către Cooperativa de Consum D.COOP CONSTANŢA, iar din adresele nr.87/19.01.1993 a F. şi nr.62/20.01.1993 a Centrocoop, care nu mai există în original, rezultă că, patrimoniul fostelor bănci populare a aparţinut organizaţiilor judeţene ale cooperaţiei, iar proprietatea F. asupra patrimoniului moştenit de băncile populare, este confirmată şi de copiile acestor înscrisuri.

S-a mai menţionat că, urmare a reorganizării în conformitate cu prevederile Legii nr.1/2005, contestatoarea, este succesoare a Federalei teritoriale F. care, la rândul său, conform prevederilor Legii nr.109/1996, este succesoare de drept a UJCC, proprietara imobilului F., relevându-se că, urmare retragerii Cooperativei de Consum C.Coop din F., partea indivizibilă a acesteia, a fost repartizată Cooperativei de Consum O., pentru ca, în anul 2002 C.Coop Constanţa să fi încheiat contract de închiriere a imobilului „F.” cu F.

În ceea ce priveşte titlul executoriu, contestatoarea, fără a motiva, a invocat prescripţia, perimarea de drept şi inopozabilitatea titlului.

Acestea sunt condiţiile în care, la termenul de judecată din data de 10.06.2010, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatului BEJ R.A , urmând a fi respinsă acţiunea în contradictoriu cu acest intimat pentru lipsa capacitaţii procesuale de folosinţă a acestuia.

Urmare solicitării instanţei de la termenul de judecată din data de 26.08.2010, a fost ataşat dosarul de executare nr.34/1920/2006 al BEJ R.A , iar intimata S.C. C. S.R.L. a depus la dosarul cauzei, procesul-verbal de predare primire a spaţiului, încheiat la data de 31.12.2007 cu Societatea Cooperativă D.COOP CONSTANŢA, precum şi actul de adjudecare, procesul verbal de îndreptare a erorii materiale şi încheierea, prin care a fost intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate al S.C. C. S.R.L.

Contestatoarea a depus note scrise, prin care a detaliat motivele pentru care apreciază că, executarea s-a perimat de drept şi a menţionat noi motive de anulare a executării, respectiv: neîntocmirea procesului-verbal de situaţie potrivit dispoziţiilor art.496 C.proc civ, lipsa menţiunilor din actul de adjudecare privitoare la persoanele care deţin în fapt imobilul, invocând reaua-credinţă a preşedintelui C.Coop Constanţa, care este asociat al adjudecatarei imobilului, fiind depuse înscrisuri, în susţinerea afirmaţiilor.

La termenul de judecată din data de 30.09.2010, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, iar la termenul de judecată din data de 04.11.2010, a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes.

Contestatoarea a depus precizări, prin care a solicitat instanţei respingerea excepţiilor invocate de către pârâţi.

            PrinSentinţa civilă nr.4417/03.03.2011pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr.15579/212/2009, s-au respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii active a contestatoarei, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare şi excepţia lipsei de interes a contestatoarei invocate de către intimata S.C. C.S.R.L, precum şi contestaţia la executare formulată de contestatoarea F. – Societate Cooperativă de Consum, pentru următoarele considerente, în esenţă:

            În temeiul titlului executoriu, reprezentat de Sentinţa civilă nr.59/COM din 16.01.2001, s-a pornit executarea silită de către creditoarea S.C. C. S.R.L. împotriva debitoarei C.Coop Constanţa, în referire la imobilul situat în Constanţa, bdul T. nr.63, compus din teren având suprafaţa de 163 m.p. şi construcţie (subsol, etaje 1,2,3 şi mansardă) ce a fost adjudecat, chiar de către creditoare, în urma vânzării silite la data de 31.12.2007.

            Contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimatele D.COOP şi S.C. C. S.R.L, anularea actului de adjudecare a imobilului F. situat în mun. Constanţa, b-dul T.nr.63, jud. Constanţa, respectiv constatarea nulităţii absolute a vânzării la licitaţie a imobilului, prin actul de adjudecare nr.34/920/2006/31.12.2007, arătând că, are calitate de proprietar a imobilului adjudecat.

Faţă de excepţiile invocate, instanţa de fond reţine următoarele:

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei, se arată că, calitatea procesuală semnifică titlul care conferă unei persoane, puterea de a aduce în justiţie dreptul a cărui sancţiune o cere. Excepţia lipsei calităţii active este o excepţie de fond cu caracter absolut, putând fi invocată de oricare dintre părţi sau de instanţă din oficiu. De asemenea, în caz de admitere, excepţia lipsei calităţii active are ca efect respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate activă, făcând de prisos judecata pe fond a cauzei, astfel că, în conformitate cu art.137 Cod proc. civ., analiza ei se impune a fi făcută cu prioritate.

Calitatea procesuală activă a contestatoarei este dată, în primul rând, de prevederile art.401 alin.2  Cod proc civ. potrivit căruia „Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului. Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut de alin.2 nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii.”

Faţă de dispoziţia legală sus-citată, instanţa de fond reţine că, F. CONSTANŢA are calitate procesuală activă, deoarece a dovedit interesul său la promovarea acţiunii, în sensul că, art.401 alin.2 Cod pr. civilă condiţionează prezenţa terţului în cadrul contestaţiei doar, de pretinderea unui drept de proprietate, sau un alt drept real asupra bunului urmărit, sens în care, excepţia invocată a fost respinsă ca neîntemeiată.

În referire la excepţai inadmisibilităţii contestaţiei la executare, instanţa de fond constată că, în considerentele expuse, ambele intimate invocă această excepţie pe motivul că, în speţă, contestatoarea ar fi avut la îndemână o altă acţiune, respectiv o acţiune în revendicare, având în vedere nerespectarea termenului de 15 zile, stabilit de prevederile art.401 alin.2 C.pr.civ.

            În plus intimata S.C. C.S.R.L. apreciază că, neavând calitate de proprietar, contestatoarea nu are deschisă în justiţie, calea unei contestaţii la executare.

            Aceste condiţii, referitoare la calitatea de proprietar, sunt apreciate de instanţa de fond ca nereprezentând un obstacol în promovarea contestaţiei la executare, un fine de neprimire, în raport de care, cererea formulată să fie declarată inadmisibilă, astfel că, cerinţele amintite au fost analizate prin prisma probelor administrate în cauză, iar această analiză a dus implicit la soluţionarea cererii pe fond. În această ordine de idei, instanţa de fond, califică motivele arătate drept apărări de fond, care nu pot constitui cauze de inadmisibilitate a acţiunii.

            Totodată, în ceea ce priveşte celălalt motiv de inadmisibilitate invocat, respectiv posibilitatea intentării unei acţiuni în revendicare, instanţa îl apreciază ca fiind neîntemeiat, ca urmare a soluţionării excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei la executare, în sensul respingerii acesteia, reţinând că, a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de lege, fapt pentru care, instanţa de fond  găseşte motivele invocate de pârâte în susţinerea excepţiei neîntemeiate şi, în consecinţă, respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

            Asupra excepţiei lipsei de interes a acţiunii promovate de  contestatoare, reţine instanţa de fond că, şi această excepţie este, o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care, în caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care, având în vedere dispoziţiile art.137 Cod proc. civilă, instanţa are obligaţia să se pronunţe cu prioritate şi asupra acesteia.

            Aşa fiind, arată instanţa de fond că, interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, iar în cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că, condiţiile pe care interesul trebuie să le îndeplinească, sunt acelea de a fi legitim (corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale), născut şi actual (să existe la momentul la care a fost formulată cererea), direct şi personal (să aparţină celui care a formulat cererea).

Faţă de precizările sus-expuse, reţine instanţa de fond că, intimata S.C. C. S.R.L. a invocat excepţia lipsei de interes a contestatoarei în formularea acţiunii, arătând că, acesta nu justifică un interes legitim, personal şi direct.

Aşadar, cel care este terţ faţă de executarea silită, poate formula contestaţie asupra oricărui act de executare, sau contestaţie la titlu în temeiul art. 399 Cod proc. civilă., cu condiţia să dovedească un interes şi o vătămare prin actul de executare, iar în situaţia în care pretinde că, asupra bunului urmărit are un anumit drept real, contestaţia sa trebuie introdusă în termenul prevăzut de art. 401 alin.2 Cod proc. civilă.

Concluzia care se impune, apreciază instanţa de fond, este aceea că, terţul poate promova o contestaţie la executare, atunci când, sunt elemente ce se cer a fi lămurite şi când, actele de executare aduc atingere unor drepturi, sau interese legitime ale terţului, aspecte ce se coroborează cu dispoziţiile art.21 din Constituţia României şi art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora, orice persoană care se consideră vătămată are posibilitatea de a cere instanţei ca drepturile sale să fie recunoscute.

Prin  urmare, apreciază instanţa de fond că, terţul nu poate să invoce, pe calea contestaţiei la executare, neregularităţi execuţionale, care nu-i produc lui nicio vătămare, dar sunt de natură să-l prejudicieze pe debitor, terţii au însă, la îndemână şi calea unei  acţiuni  principale în  revendicare sau calea unei acţiuni posesorii, în situaţia în care, invocă un drept de proprietate asupra bunurilor urmărite, sau exercită posesia asupra acestora, în condiţiile art.1846 şi art.1847 Cod civil.

Aşadar, terţul care promovează o contestaţie la executare, solicitând anularea actelor de executare, deoarece se aduce atingere unor drepturi sau interese legitime ale sale, justifică întotdeauna un drept, însă aceasta se analizează ca interes - condiţie a promovării oricărei acţiuni în justiţie, ori, în cauză, contestatorul nu solicită în cadrul contestaţiei la executare, compararea titlului său cu cel obţinut prin executare, pentru a constata care este mai preferabil, aspect specific acţiunii în revendicare, ci lămurirea dreptului dobândit de către intimată, în urma executării silite.

            Analizând cererea formulată, instanţa reţine că, în cauză, interesul juridic în promovarea acţiunii există, deoarece, atâta timp cât, contestatoarea apreciază că, este titulara unui drept de proprietate în ceea ce priveşte imobilul adjudecat, pentru aceste motive, excepţia lipsei de interes a fost respinsă, ca neîntemeiată.

            Pe fondul cauzei, analizând contestaţia la executare prin prisma materialului probator administrat, şi prin raportare la dispoziţiile normative apreciate ca fiind incidente, instanţa de fond apreciază că, contestaţia dedusă judecăţii este neîntemeiată, pentru considerentele care succed:

Din înscrisurile depuse de părţi la dosarul cauzei şi în lumina prevederilor Legii nr.1/2005, nu rezultă că, la data încheierii actului de adjudecare, contestatoarea ar fi avut calitatea de proprietar a imobilului.

Deşi a invocat că, urmare a reorganizării, în conformitate cu prevederile Legii nr.1/2005, contestatoarea a preluat activul şi pasivul fostei Federale F.CONSTANŢA şi conform dispoziţiilor Legii nr.109/1996, urmare a dezafilierii Cooperativei de Consum Constanţa, bunul a rămas în proprietatea contestatoarei, fiind parte a fondului indivizibil, instanţa constată că, aceasta nu a probat susţinerile, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, neputându-se stabili că, urmare a reorganizării, urmate de dezafilirea Cooperativei de Consum Constanţa, imobilul se află în proprietatea acesteia.

În acest sens, reţine instanţa de fond că, astfel cum rezultă din evidenţele S.P.I.T.V.B.L. Constanţa, S.C. D. COOP (fostă C.Coop Constanţa) a deţinut imobilul, în baza Protocolului din data de 20.10.1994, încheiat ca urmare a fuzionării Cooperativei de Consum S.V. cu C.Coop Constanţa şi a Încheierii de înscriere menţiuni din data de 05.01.1995 a judecătoriului delegat la ORC Constanţa.

            Având în vedere că, nu a fost dovedită în cauză, calitatea de proprietar a contestatoarei la data adjudecării imobilului, instanţa de fond dispune respingerea ca neîntemeiată contestaţia la executare.

În referire la excepţia prescrierii dreptului de a cere executarea şi perimarea executării silite invocate de contestatoare, reţine instanţa de fond că, din economia prevederilor art.399 Cod pr.civ. reiese că, pot contesta o executare părţile direct interesate (creditorul şi debitorul), dar această cale procesuală poate fi folosită şi de persoanele străine raportului juridic dintre părţi – terţii vătămaţi, printr-o măsură greşită sau ilegală de executare.

Astfel, un terţ nu poate avea, ca un motiv de contestaţie la executare, decât pe acela că, se urmăreşte averea sa, când executarea se face împotriva debitorului, fapt pentru care, pentru a justifica un interes şi un drept de imixtiune într-o executare a unui titlu, care pentru el este „inter alios acta”, el trebuie să dovedească un prejudiciu suferit prin această executare.

În situaţia în care, nu justifică un asemenea interes, terţul nu poate arăta el, pentru debitor, neregularitatea sau nelegalitatea urmăririi, interesul său apărând abia, după ce se dovedeşte că, se urmăreşte bunul său, orice situaţie contrară, deschizând calea unei contestaţii la executare unei persoane ce nu justifică o vătămare şi un interes, conform cerinţelor impuse de art.399 Cod proc.civilă.

Din perspectiva celor reţinute anterior, având în vedere că, F.C. CONSTANŢA nu a justificat calitatea de proprietar şi niciun alt drept real asupra bunului imobil, instanţa de fond a apreciat în sensul, de a nu mai fi necesar a analiza celelalte motive invocate de către contestatoare, referitoare la prescrierea dreptului de a cere executarea silită şi perimarea executării silite, ca urmare a lipsei interesului acesteia.

Împotriva sus-menţionatei hotărâri, contestatoarea F.C. CONSTANŢA a înţeles a promovat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii contestaţiei la executare şi a anulării integrale a actelor de executare emise de BEJ R.A. în dosarul de executare nr.34/920/2006, inclusiv a actului de adjudecare emis la data de 31.12.2007, asupra bunului imobil situat în Constanţa, bd. T., judeţ Constanţa, precum şi evacuarea intimaţilor din imobilul în litigiu.

Motivând apelul, contestatorul a învederat în esenţă că, soluţia primei instanţe este criticabilă, întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.371, art.389, art.496, art.498, art.504 alin.6 Cod pr.civilă, reţinându-se eronat că, au fost respectate dispoziţiile legale imperative din materia executării silite, în realitate, s-a demonstrat probatoriu că, vânzarea prin licitaţie publică a bunului imobil este lovită de nulitate, având în vedere că, executorul judecătoresc a urmărit silit un bun, care nu era proprietatea debitorului D.C. – Societate Cooperativă, ci a F.C. CONSTANŢA.

Din punct de vedere al regimului juridic al bunului, apelanta arată că,   l-a atribuit în folosinţă debitorului urmărit, în baza contractului de închiriere nr.3/2002, iar dreptul de a folosi imobilul a încetat, de drept – în condiţiile art. 177 din Legea nr.109/1996, în momentul retragerii D.C. – Societate Cooperativă din cadrul F.C. CONSTANŢA, astfel încât proprietarul contestator a cedat folosinţa bunului unei alte cooperative de consum – T. Constanţa, care a încheiat la rândul său, alte contracte de închiriere cu terţi.

Se arată că, executorul a omis a întocmi procesul verbal de situaţie şi nu a solicitat şi verificat titlul de proprietate asupra bunului urmărit, mulţumindu-se a obţine un certificat de rol fiscal, iar adjudecatarul a procedat la înscrierea frauduloasă în cartea funciară a bunului adjudecat, abia după 1 an de la adjudecare.

Se mai susţine că, actele de executare sunt nelegale şi pentru faptul că, dreptul societăţii C. SRL de a cere executarea silită a Sentinţei civile nr.59/2001 a Tribunalului Constanţa era prescris, iar executarea se perimase de drept; în drept au fost invocate dispoziţiile art.3041 Cod Procedură Civilă.

La rândul lor, creditorul adjudecatar SC C. SRL şi debitorul urmărit D.C. – Societate Cooperativă, au înţeles a promova apel, la datele de 15 aprilie, respectiv 18 aprilie 2011, împotriva Încheierii interlocutorii din data de 30.09.2010 pronunţate de către Judecătoria Constanţa în dosarul cu acelaşi număr, solicitând schimbarea hotărârii, în sensul admiterii excepţiei tardivităţii contestaţiei la executare formulate de către F.C. CONSTANŢA şi al respingerii acţiunii.

Prin motivele de apel, s-a susţinut de către apelanţi că, unitatea federativă are calitatea de terţ, faţă de procedura de urmărire silită imobiliară, fiind ţinută a o contesta în termenul prevăzut de art.401 alin.2 Cod pr.civilă, de 15 zile de la efectuarea vânzării prin licitaţie publică, astfel că, având în vedere că, în cauză demersul judiciar s-a realizat la 02.06.2009 - după 1 an şi jumătate de la dresarea actului de adjudecare -, terţul, care se pretinde proprietar, are la îndemână  numai calea acţiunii de drept comun a revendicării.

Prin Note scrise depuse la data de 05.05.2011 şi 10.05.2011, apelantele şi-au completat motivele de apel şi apărările, învederând că:

- terţul contestator nu are calitatea de proprietar al bunului, astfel încât, nu se legitimează procesual activ în cauză;

- în dosarul de executare nr.34/920/2006, nu a operat prescripţia dreptului de a cere executarea silită, întrucât termenul de prescripţie a fost întrerupt, prin recunoaşterea de datorie, fiind deci, incidente dispoziţiile art. 16 lit. a şi b din Decretul 167/1958;

- prin procesul verbal  de predare primire din 31.12.2007 imobilul a intrat în posesia creditorului urmăritor, care l-a adjudecat în contul creanţei;

- contractul de închiriere nr.3/2002, nu a produs niciodată efecte juridice, astfel cum s-a constatat, cu putere de lucru judecat, prin Decizia 2042/ 10.06.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie, iar dezafilierea de la unitatea federativă nu a avut loc;

- dispoziţiile legale nu interzic vânzarea la licitaţie a unui imobil care nu este intabulat în cartea funciară, adjudecatarul preluând proprietatea bunului cu toate sarcinile care îl grevau, inclusiv în ce priveşte contractele de închiriere încheiate cu terţii;

- perimarea executării nu a operat şi nici nu putea fi valorificată, decât de către părţile angrenate în executarea silită;

- în final, apelantele subliniază că, au fost respectate toate cerinţele imperative ale Codului de Procedură Civilă din materia executării silite, motiv de respingere a apelului formulat de către F.C. CONSTANŢA.

Prin Decizia civilă nr.22/COM/12.05.2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.15579/212/2009, s-a admis apelul declarat de către apelantul contestator F.C. CONSTANŢA, dispunându-se schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii contestaţiei la executare, cu consecinţa anulării tuturor actelor de executare emise de BEJ R.A. în dosarul de executare nr.34/920/2006, precum şi a actului de adjudecare emis la data de 31.12.2007 de BEJ R.A. în dosarul de executare nr. 34/920/2006.

Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii reclamantei privind evacuarea pârâţilor din imobilul adjudecat, precum şi respingerea apelurilor promovate de SC C. SRL şi D.C. – Societate Cooperativă, împotriva Încheierii interlocutorie din data de 30.09.2010 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr.55579/212/2009, luându-se act că, nu se solicită cheltuieli de judecată de către apelanta F.C.

Pentru a pronunţa sus-menţionata hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă, următoarele:

Apelurile declarate de SC C. SRL şi de D.C. – SOCIETATE COOPERATIVĂ împotriva Încheierii interlocutorii din data de 30.09.2010, sunt nefondate, deoarece:

În baza principiului disponibilităţii, F.C. CONSTANŢA a învestit Judecătoria Constanţa cu o contestaţie îndreptată, atât împotriva actelor de executare emise de BEJ R.A. în dosarul de executare nr. 34/920/2006, cât şi împotriva actului de adjudecare emis la data de 31.12.2007 în acelaşi dosar.

Potrivit art. 516 Cod Procedură Civilă, „după plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut la art. 515 şi după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art. 401 alin. 1 lit. a), executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele menţiuni (…)”; în baza art. 401 lit. a, Cod pr.civilă: „contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când (…) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare” şi astfel, reţine instanţa de apel că, legea leagă momentul începerii termenului de decădere din dreptul de a formula contestaţie, de data luării la cunoştinţă a actului de executare.

Apreciază instanţa de apel că, astfel cum judicios a statuat şi prima instanţă, data de la care începe să curgă – împotriva contestatorului – acest termen, coincide cu data de 29.05.2009 - la care, a primit o copie a încheierii de înscriere în cartea funciară nr. 286/29.01.2009, luând astfel în cunoştinţă, pentru prima dată, de existenţa unei executări silite, desăvârşite prin adjudecarea bunului în contul creanţei SC CHIVU SRL.

Apelul declarat de F.C. CONSTANŢA împotriva Sentinţei civile nr. 4417/3.03.2011 este fondat, apreciază instanţa de apel, pentru că:

Astfel cum reiese din cuprinsul materialului documentar al pricinii, debitorul urmărit D.C. – Societate Cooperativă, nu a beneficiat niciodată de dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat în Constanţa, bd. T., judeţ Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 163 m.p. şi construcţie formată din subsol, etajele 1, 2 şi 3 şi mansardă.

Dimpotrivă, arată instanţa, debitorul a fost titular al unui drept de folosinţă asupra bunului, conferit prin contractul de închiriere nr.3/04.01.2002, astfel că, apărarea conform căreia, operaţiunea juridică nu a produs efecte, nu poate fi reţinută, atât timp cât, prin hotărârea judecătorească la care se face trimitere de către SC C. SRL, s-a dispus respingerea cererii de constatare a nulităţii absolute a actului.

S-a remarcat în schimb faptul că, executarea silită declanşată în dosar nr.34/1920/2006 împotriva debitorului D.C. – Societate Cooperativă (avându-l ca preşedinte pe numitul C.N.), la cererea SC C. SRL (al cărei asociat este C.N., care deţine 56,25 % din capitalul social) a vizat iniţial, un imobil diferit – Casa P., fiind emisă somaţie în acest sens, doar în urma primirii notei de constatare nr.R-B 47140/9.08.2006 a SPITVB a C.L CONSTANŢA, executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal de situaţie din 19.07.2007, fără a verifica titlul în baza căruia debitorul deţine bunul, fără a cere şi a obţine actele care legitimau debitorul drept proprietar al acestuia.

Se învederează că, deşi OCPI – Biroul de Carte Funciară Constanţa a comunicat BEJ R.A. faptul că nu s-a deschis carte funciară pentru imobil (caz în care art.30 alin.1 din Legea nr.7/1996 instituie o prezumţie de existenţă a dreptului până la proba relei credinţe a titularului său), în dosarul de executare şi în dosarul nr.15579/212/2009, debitorul urmărit nu a fost în măsură să prezinte un titlul de proprietate valabil, înscris în registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni asupra bunului adjudecat ulterior.

Din acest punct de vedere, s-a observat de către instanţa de apel că, singurele înscrisuri de care se prevalează debitorul în acest scop – descrise la fila 56 din volumul 1 al dosarului de fond – reprezintă doar adrese ale unor instituţii terţe, care nu valorează titlu de proprietate, astfel că, documentele ar putea avea această semnificaţie doar coroborate cu alte acte administrative (autorizaţiile de construire, însoţite de dovada înscrierii în rolul fiscal), înregistrate în evidenţa contabilă ca mijloace fixe şi bunuri de inventar, urmate de dovedirea succesiunii legale a deţinătorilor şi a transmiterii succesive a bunului în patrimoniul D.C. – Societate Cooperativă, în condiţiile în care, debitorul nu a prezentat - iar executorul nu a solicitat – titlul de proprietate asupra bunului urmărit şi adjudecat ulterior în contul creanţei.

Prin urmare, s-a constatat că, pe tot parcursul executării silite au fost nesocotite dispoziţiile imperative ale art.3713 Cod pr.civilă, potrivit cărora: „veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor”.

Odată statuat că, urmărirea silită s-a realizat în lipsa unui titlu de proprietate al debitorului asupra bunului urmărit, s-a constatat că, se impune anularea actelor de executare, inclusiv a actului de adjudecare, devenind fără relevanţă celelalte motive ale contestaţiei, legate de prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi perimarea executării.

S-a remarcat de către instanţa de apel faptul că, imobilul în litigiu a format obiect al mai multor contracte de închiriere semnate de F.C. CONSTANŢA (în calitate de locator) şi Societatea Cooperativă de Consum T. Constanţa (locatar), fiind înscris pe rolul fiscal în cursul anilor 2007-2008, ca fiind, în administrarea contestatorului (filele 36-43 din dosarul Tribunalului Constanţa); în aceste condiţii, se reţine că, deşi nu se poate determina cu certitudine dacă imobilul se regăseşte în proprietatea F.C. CONSTANŢA, aceasta se legitimează cel puţin ca titular al unui drept de administrare asupra bunului; ori, potrivit art.401 alin.2 Cod pr.civilă, poate formula contestaţie, nu numai terţul proprietar al bunului urmărit, ci şi titularul unui alt drept real.

În ce priveşte cererea de evacuare, s-a constatat – din înscrisurile depuse la filele 211-242 din volumul 1 al dosarul de fond – că, imobilul este folosit de către terţi faţă de proces, astfel încât, folosinţa lui nu aparţine intimaţilor.

Arată instanţa de apel că, întrucât prima instanţă a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile legale amintite, se impune schimbarea în tot a soluţiei primei instanţe, luându-se act că, partea care a câştigat procesul nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs SC C. SRL şi  D.C. CONSTANŢA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiurilor de drept prev. de art.304 pct.6, pct.7, pct. 8 şi pct. 9, art. 401, cu referire la art. 515 şi art. 516 Cod pr. civilă, ambele recurente învederând în esenţă, următoarele:

            A. Instanţa de apel a aplicat greşit legea la speţa de faţă, întrucât,  deşi s-au menţionat art.515 şi art.516 Cod pr.civilă, aceste texte de lege nu sunt de natură să dezlege problema juridică în discuţie, esenţiale în cauză, fiind dispoziţiile art.401 Cod pr.civilă, referitoare la „termenul în care se poate face contestaţia”.

Astfel, potrivit cu art.129 alin.6 Cod pr.civilă: „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.

Se arată că, în cauza de faţă, instanţa de fond a fost investită cu contestaţia la executare a unui terţ care se pretinde proprietar asupra bunului urmărit, situaţie în care, nu erau aplicabile disp.art.401 alin.1 lit.a din Cod pr.civilă , cum greşit a fost aplicat la speţă, ci dispoziţiile speciale prevăzute de art.401 alin.2 Cod pr.civilă, în sensul că: „termenul de 15 zile pentru terţul pretins proprietar curge sau de la data vânzării sau de la data predării silite a bunului, după natura executării….”

            Ori, recurentele arată că, au demonstrat, atât la fond, cât şi în apel că, funcţie de cele două variante (altele neexistând pentru terţ), la speţă, se aplică varianta începutului termenului „de la efectuarea vânzării”, în situaţia de faţă fiind vorba despre o executare silită indirectă, iar nu una directă.

            Cum în cauza de faţă, terţul contestator a introdus contestaţia după 1,6 ani de la vânzarea imobilului, în cauză devin aplicabile disp.art.401 alin.3 Cod pr.civilă şi ca urmare, contestatorul este decăzut din dreptul de contestaţie, având la dispoziţie numai posibilitatea realizării dreptului, pe calea dreptului comun, alin.3 al art.401 Cod pr.civilă fiind legat, în mod logic, de alin.2, ambele texte speciale fiind diferite de art.401 alin.1 Cod pr.civilă, acest din urmă text, neaplicându-se „terţilor contestatori care se pretind proprietari”.

            B. În referire la greşita admitere a apelului contestatoarei F.C. CONSTANŢA:

a) Cu privire la temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.6 Cod pr. civilă,instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut.

            În fazele de fond şi de apel, contestatoarea a justificat introducerea acţiunii, atât ca legitimare procesual activă, cât şi pe fondul dreptului, pe un pretins drept de proprietate şi nicidecum pe un alt drept real. Deducând un alt drept din înscrisuri, în mod eronat de altfel, instanţa de apel a acordat apelantei F.C. CONSTANŢA, un drept care nu s-a cerut.

b) Cu privire la temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă, instanţa de apel a reţinut motive contradictorii, dar şi străine de natura pricinii, astfel:

1.      În referire la motivele contradictorii, pe de o parte, instanţa a reţinut „că este vorba de contractul de închiriere nr.3/2002, încheiat între F.C Constanţa, în calitate de proprietar-locator şi D.C Constanţa, în calitate de locatar”, (ceea ce ar contrazice calitatea de proprietar al debitorului urmărit), iar pe de altă parte, se reţine că „reclamanta are alt drept real – de locaţiune”.

2.     Este străin de natura pricinii şi considerentul instanţei de apel, căreclamanta a dovedit un drept „de administrare” asupra bunului, conform înscrisurilor din dosar”, întrucât reclamanta, într-o contestaţie întemeiată pe art.401 alin.2 Cod pr.civilă, trebuie să dovedească o altfel de calitate, iar nu un drept de administrare.

c) Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii (art.304 pct.8 Cod pr.civilă)

Arată recurentele că, aflându-se într-o contestaţie la executare formulată de un terţ, care se pretinde proprietar, pe parcursul fazelor procesuale fond-apel, acesta trebuia să dovedească mai întâi dreptul pretins (fiind o contestaţie specială), după care, în contraprobă, recurentele să-şi dovedească dreptul.

Ori, consideră recurentele că, reclamanta nu a dovedit cu nimic dreptul pretins, şi contrar dispoziţiilor legale în materie, instanţa a inversat rolurile, situaţie în care, devine aplicabil în cauză temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.8 Cod pr. civilă.

d) Cu privire la temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă:

- Instanţa de apel a încălcat disp. art.1191 Cod civ., potrivit cu care: „cel ce face o propunere înaintea justiţiei trebuie să o şi dovedească".

Această cerinţă, este cu atât mai mult necesară în cauza întemeiată pe art. 401 alin.2 Cod pr.civ., când într-un raport de executare, „un terţ care pretinde că este proprietar”, trebuie să-şi dovedească mai întâi calitatea pretinsă, regula în materia contestaţiei la executare fiind că, toate căile de atac (cu excepţia acestei situaţii speciale) sunt deschise numai părţilor din raportul juridic obligaţional.

Pe dreptul comun - la care trimite art.401 alin.3 Cod pr.civ., (contestaţia de faţă fiind tardivă), reclamantul având un câmp mai larg de probaţiune - instanţa de apel a nesocotit efectul pozitiv al lucrului judecat, sub două aspecte.

Primul se referă la Sentinţa Civilă nr.59/COM din 16.01.2001 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, prin care, s-a statuat irevocabil că, locatarul S.C. C. S.R.L. are un drept de creanţă împotriva proprietarului construcţiei C.C. Constanţa (actuala D.C. Constanţa), aspect statuat irevocabil.

În al doilea rând, prin Sentinţa Civilă nr.1487/09.03.2007 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă, s-a statuat, în mod clar, faptul că, contractul de închiriere nr.3/2002 (pe care îşi întemeiază susţinerile contestatoarea, dezvoltând argumentul că, ar fi proprietar, iar D.C. locatar), nu este valabil şi nu a produs niciodată consecinţe juridice, acest aspect fiind argumentat în sentinţa sus-menţionată, irevocabilă.

Ori, arată recurentele, instanţa de apel a nesocotit si a trecut foarte uşor peste aceste aspecte.

Practica I.C.C.J. este clară, în sensul că, „şi în situaţia în care condiţiile impuse de art.1201 Cod Civil, nu ar fi întrunite într-o cauză, peste ceea ce s-a judecat irevocabil”, nu se poate trece, „efectul pozitiv al lucrului judecat împiedicând instanţa de a statua diferit, faţă de cele stabilite în procesul anterior, soluţionat irevocabil”.

Sub acest aspect, arată recurentele că, instanţa de fond trebuia să respecte cele două hotărâri şi nu să reţină fără temei că, D.C. avea un drept de folosinţă şi nu un drept de proprietate asupra bunului urmărit.

În plus, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că,debitorul urmărit nu ar fi proprietar, încălcând astfel prevederile art.480 Cod civ., şi principiile ce stau la baza dreptului de proprietate”.

Astfel, dreptul de proprietate nu trebuie transcris ca să existe, acest aspect fiind legat numai de opozabilitatea lui faţă de terţi.

Pe de altă parte, D.C. CONSTANŢA, care este succesoarea C.C. Constanţa, şi-a dovedit cu prisosinţă dreptul de proprietate asupra bunului urmărit, aspecte probate cu înscrisurile depuse în cauză.

 În acest sens, susţin recurenţii că, s-a dovedit că bunul se afla în patrimoniul debitorului urmărit.

 Astfel, potrivit: adresei nr. 2331/14.02.1980 a U.J.C.C. Constanţa; adresei nr.2401/1.02.1980 a U.J.C.C.C Constanţa; adresa nr.2975 din 15.09.1980 a U.J.C.C Constanţa; adresa nr.87/19.01.1993 a U.J.C.C. Constanţa; adresa nr.62/ 20.01.1993 a U.J.C.C. Constanţa; adresa nr. 1011/04.10.1991 a Administraţiei Financiare Constanţa; certificatul nr. 15376/29.01.1997 al D.G.F.P. Constanţa şi certificatul nr.1660/12.01.2004 emis de S.P.I.T.V.B.L. Constanţa, înscrisuri depuse în probaţiune la dosarul de fond, rezultă fără dubii că, D.C. CONSTANŢA era proprietarul bunului urmărit.

Din conţinutul acestor înscrisuri, a reieşit următoarea situaţie:

- la data de 14.02.1980, U.J.C.C. a predat Cooperativei de Consum a oraşului Constanţa (autorul C.C. Constanţa) imobilul în litigiu, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente acestuia - adresele nr.2331/14.02.1980 şi nr. 2401/14.02.1980 a U.J.C.C. Constanţa.

Prin această dispoziţie a U.J.C.C. a rezultat transferul bunului urmărit către Cooperativa de Consum a oraşului Constanţa, cu obligaţia înregistrării acesteia în patrimoniul cooperativei, dispunându-se că, începând cu anul 1980, amortismentele, care se suportă de către proprietar, să fie preluate de către Cooperativa de Consum a oraşului Constanţa.

- din adresa nr. 62/20.01.1993 a Uniunii Generale a Cooperativelor de Consum şi de Credit – C.C., a rezultat clar că, în urma măsurilor de reorganizare a cooperaţiei, cu privire la Banca Populară M.V. din Constanţa, patrimoniul acesteia a fost divizat şi transmis în proprietate cooperativei de consum locale, (autorul C.C. Constanţa), în înscrisul în cauză arătându-se că „ imobilul F., situat pe Bd. T. (fostul bulevard M.V.) se regăseşte în patrimoniul Cooperativei de Consum C.C. Constanţa şi face parte din capitalul său social".

- proprietatea asupra acestui imobil, a fost înscrisă în actele contabile -bilanţurile anuale - începând cu anul 1981, aspect dovedit cu istoricul de rol fiscal privind Cooperativa de Consum oraş Constanţa, după care, Consumcoop Constanţa, plătind impozitele si taxele aferente acestuia, din acel moment, a devenit proprietarul acestui imobil.

Menţionează recurentele că, actuala D.C. CONSTANŢA a fuzionat cu Cooperativa S.V., în baza:Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Cooperativei S.V., din data de 12.09.1994; Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a C.C. Constanţa, din data de 15.09.1994; Decizia nr. 64/ 16.09.1994, iar în baza acestei din urmă decizii, conform bilanţului contabil din data de 30.09.1994, s-a procedat la predarea patrimoniului Cooperativei S.V. către C.C. Constanţa.

 În acest sens, au fost întocmite următoarele acte: Protocolul nr.484/ 30.10.1994; Situaţia centralizată a clădirilor la data de 30.09.1994 ca urmare a fuziunii, în care, la poziţia nr. 35 se regăseşte înregistrat imobilul „blocul F."; Situaţia centralizată a terenurilor la data de 30.09.1994 rezultată în urma fuziunii; adresa nr. 563/22.11.1994 adresată Administraţiei Financiare Constanţa; cererea de înscriere de menţiuni înregistrată la O.R.C. Constanţa sub nr. 1156/21.02.1995, act prin care fuziunea dintre cele două cooperative a devenit opozabilă terţilor, inclusiv F.C. Constanţa.

- după intrarea în vigoare a Legii nr.109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în temeiul art.160 din acest act normativ „pe baza bilanţurilor contabile de la sfârşitul anului anterior intrării în vigoare a legii, - deci, în baza bilanţului contabil al C.C. Constanţa pe anul 1995, această cooperativă a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile înscrise în bilanţ".

În acest sens, s-au depus în probaţiune următoarele acte noi: bilanţul contabil al C.C. Constanţa la data de 31.12.1995; balanţa analitică a C.C. Constanţa la data de 31.12.1995; situaţia analitică a contului 2121 a C.C. Constanţa, în care la nr.1 este înregistrat imobilul F.; Declaraţia C.C. Constanţa pentru stabilirea impozitului pe clădiri înregistrată la Administraţia Financiară Constanţa cu nr.87/1996, în care la nr.1 se regăseşte înregistrat imobilul F.

Arată recurenţii că, toate aspectele sus-menţionate, sunt confirmate şi probate, prin coroborarea înscrisurilor de mai sus cu înscrisurile aflate la filele 41-49 din dosarul de fond, reprezentând răspunsul autorităţii fiscale locale la solicitarea instanţei, privind menţiunile şi actele care au stat la baza înregistrării în evidenţele fiscale ale imobilului F., respectiv adresa nr. 190073/17.12.2010 emisă de SPITVBL Constanţa şi actele anexate acesteia.

Totodată, menţionează recurenţii şi probează cu înscrisuri că, D.C. CONSTANŢA - societate cooperativă de grad I, a luat fiinţă prin reorganizarea Consumcoop Constanţa, în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei şi este înmatriculată la O.R.C. sub nr.C13/26/2005 având CUI RO 1892722.

Astfel, recurenţii consideră că, s-a făcut indubitabil dovada că, C.C. Constanţa (actuala D.C. CONSTANŢA) a avut în patrimoniu  imobilul F., bun identificat şi urmărit în faza de executare silită.

Ori, acest aspect a fost examinat cu efectul pozitiv al lucrului judecat, când proprietarul-debitor a fost obligat să achite către S.C. C. S.R.L, contravaloarea îmbunătăţirilor făcute de aceasta, la bunul proprietatea sa, în schimb, precizează recurentele, contrar celor statuate de instanţa de apel, F.C. CONSTANŢA nu a dovedit nici un drept de proprietate asupra bunului în cauză.

Astfel, solicită a se observa că, înscrisurile aflate la filele 36-43 din dosarul de apel, la care face trimitere instanţa, ca reprezentând probele pe baza cărora a constatat că, F.C. CONSTANŢA ar avea un drept de administrare asupra bunului supus executării silite, reprezintă: declaraţii de impunere a bunurilor impozabile făcută de F.C. CONSTANŢA, Protocolul din 1 septembrie 2005 şi adresa nr.1649/2006 a C.C. Bucureşti, ori toate aceste înscrisuri, nu fac nici o dovadă a dreptului pretins, întrucât ele reprezintă declaraţii pe proprie răspundere, care pot fi date de către orice contribuabil fiscal, şi care, nu sunt verificate de organul fiscal, acesta fiind interesat doar, de a încasa taxele şi impozitele aferente bunurilor declarate.

- Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a disp. art.401 alin.2 şi  alin.3 Cod pr. civ., în prezenta cauză.

Astfel, recurentele solicită a se observa că, instanţa de apel, dezlegând criticile din apelul formulat de D.C. şi de S.C. C. S.R.L. cu privire la respingerea de către prima instanţă a excepţiei tardivităţii, ca nefondată, a menţionat că „ în baza art. 401 alin.1 lit.”a”,, contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când....contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă.... împotriva contestatorului acest termen coincide cu data de 29.05.2009, luând astfel cunoştinţă pentru prima dată, de existenţa unei executări silite desăvârşită prin adjudecare bunului în contul creanţei S.C. C. S.R.L." - alin. 3 din hotărârea instanţei de apel.

Ori, arată recurentele, raportat la situaţia de fapt existentă în cauză, instanţa de apel a aplicat greşit acest text de lege la speţă, întrucât în cauză, fiind o contestaţie formulată de către un terţ, care se pretinde proprietar al bunului supus executării, în mod evident, sunt aplicabile disp. art 401 alin 2 Cod pr. civilă potrivit cu care „ contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului”.

Ca urmare, acest text de lege se referă la legitimarea procesuală activă a terţului, ca acesta să demonstreze „un drept de proprietate, sau un alt drept real asupra bunului urmărit”, ori contestatoarea F.C. CONSTANTA nu a dovedit dreptul de proprietate si nici un alt drept real recunoscut de legea română, pentru a formula o astfel de contestaţie.

Contestaţia la executare a terţului nu poate fi confundată cu o acţiune în revendicare, în care instanţa să compare, ori să consolideze un titlu, de aceea, alin. 3 al art. 401 Cod pr. civ. trimite la dreptul comun pe terţul care nu a introdus contestaţia în termen (cazul de faţă).

In plus, legiuitorul dispune, în mod imperativ, că această cale de atac poate fi formulată, sub sancţiunea decăderii din drept, doar în termenul susmenţionat, care începe să curgă, fie de la momentul vânzării, fie de la acel al predării silite a bunului.

Raţiunea legiuitorului o reprezintă necesitatea respectării principiului de drept al securităţii circuitului civil, potrivit cu care actul juridic intrat in circuitul civil, devine un act irevocabil, care nu mai poate fi înlăturat, decât strict in condiţiile legii

Ori, dacă s-ar fi admis ca terţul, să poată formula contestaţia la executare oricând, peste termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor, în mod evident, s-ar fi încălcat principiul de drept sus-menţionat, întrucât s-ar fi pus la îndoială forţa juridică a actelor deja efectuate în cadrul unei executări silite.

Aceasta este şi raţiunea pentru care legiuitorul a introdus alin.3 al art.401 Cod pr.civ., potrivit cu care: „ Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut de alin.3, nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-si realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii".

In prezenta cauză, instanţa de apel, a aplicat greşit dispoziţiile art.401 alin.1 lit.a Cod pr.civilă, stabilind astfel că termenul de 15 zile ar curge de la data când contestatorul a luat la cunoştinţă despre actul de executare, pe care-l contestă, respectiv de la data de 29.05.2009.

Astfel, potrivit dispoziţiilor alin.2 al art.401 Cod pr.civilă, termenul de prescripţie al acţiunii pentru terţul contestator se raportează fie la momentul vânzării bunului, fie de la cel al predării silite a acestuia, ori, se arată că în dosarul de executare silită în cauză, executorul judecătoresc a procedat la o executare silită imobiliară indirectă, prin vânzarea silită a imobilului sus-menţionat către creditoarea S.C. C. S.R.L., în baza Actului de adjudecare nr.34/920/2006/31.12.2007.

Deci, prin încheierea actului de adjudecare menţionat mai sus, a avut loc de drept, şi trecere dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, de la debitorul D.C. CONSTANŢA (fosta C.C. Constanţa) către creditorul-cumpărător — S.C. C. S.R.L., situaţie în care, dispoziţiile legale în materie, nu mai obligă şi la încheierea vreunui alt act, pentru punerea în posesia imobilului.

Cu toate acestea, s-a făcut dovada că, s-a procedat şi la punerea în posesie a S.C. C. S.R.L. cu privire la acest imobil, în baza procesului-verbal de predare-primire din data de 31.12.2007, încheiat între recurentul-debitor şi creditoare şi, mai mult, prin Încheierea din data de 29.01.2009 a O.C.P.I. Constanţa „s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept cumpărare în favoarea S.C. – C. S.R.L., sub B 1 din cartea funciară nr.133330/Constanta a imobilului cu număr cadastral 16847, în baza actului de adjudecare nr. 34/920/31.12.2007 emis de BEJ R.A.”, şi astfel, de la această dată, dreptul de proprietate cu privire la imobilul în cauză, a devenit public şi opozabil „erga omnes” şi ca urmare, dacă ar fi depus un minim de diligenţă, F. CONSTANŢA ar fi putut să constate aceste aspecte.

Ca urmare, termenul de 15 zile acordat terţului-contestator pentru a formula contestaţie la executare, raportat la situaţia de fapt menţionată anterior, a început să curgă de la data de 31 decembrie 2007 (când a avut loc predarea posesiei imobilului către creditor) şi s-a împlinit la data de 15 ianuarie 2008, şi nu la data de 29.05.2009, cum greşit a stabilit instanţa de apel.

Deci, recurentele solicită a se constata faptul că, întrucât F.C. CONSTANŢA a introdus contestaţia la executare pe 02.06.2009, dată la care termenul care îi era acordat de lege era de mult îndeplinit, contestaţia sa urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.

Totodată, susţin recurentele că, au fost încălcate dispoziţiile Cărţii V Cod   pr.civ. referitoare la executarea silită, deoarece instanţa de apel a motivat şi impută executorului judecătoresc că: „ mai întâi s-a îndreptat asupra unui bun, apoi asupra altui bun, după ce s-au primit relaţiile de la SPITVBL", apreciind că au fost încălcate disp. art.3713 Cod pr. civilă, fără a explica, însă, în ce mod au fost acestea nesocotite, în cadrul executării silite.

Ca urmare, instanţa ignoră faptul că executarea silită se întinde asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale debitorului, până la achitarea creanţei”.

Astfel, probele administrate în cauză dovedesc că, în dosarul de executare silită nr.34/920/2006 al BEJ R.A., actele de executare s-au desfăşurat conform tuturor regulilor de procedură civilă prevăzute în Cartea V-a a Codului de procedură civilă, inclusiv cu privire la identificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

În cauza de faţă, arată recurentele că, în mod indubitabil ne aflăm în faţa unei executări silite imobiliare indirecte, întrucât aceasta porneşte de la o executare a unui drept de creanţă, îndestulat indirect prin vânzarea bunului adjudecat şi nu o executare directă, asupra unui bun imobil cuprins în titlu pe obligaţia de a da (a preda bunul).

Ca urmare, printre bunurile din patrimoniul debitoarei, a fost identificat şi imobilul F., situat în Constanţa, Bd. T. şi, în plus, la data executării silite, nu a existat nici un impediment la executare, în sensul art. 496 Cod pr. civilă.

De asemenea, s-a constatat nu numai că, acest bun era înregistrat în patrimoniul debitorului urmărit, ci şi faptul că, acesta era proprietarul bunului, aspect confirmat şi de rezultatul verificărilor efectuate în evidenţele SPITVBL Constanţa.

Ca urmare, bunul a fost scos la licitaţie în vederea acoperirii parţiale a creanţei S.C. C. S.R.L., vizând vânzarea la licitaţie, procedură în care, deşi publică, nu s-a făcut nicio opoziţie, ori contestaţie pe parcursul derulării ei, şi cum, la şedinţele de licitaţie nu s-a prezentat nimeni şi nu s-au depus contestaţii, ori oferte de cumpărare din partea altor persoane, la cererea creditoarei urmăritoare, care şi-a depus creanţa, s-a încheiat actul de adjudecare din data de 31.12.2007, la preţul de 342.779 lei plus TVA, imobilul fiind vândut liber de sarcini.

Potrivit art.561 Cod pr.civilă,actul de adjudecare este titlu de proprietate”, iar cumpărătorul şi-a intabulat dreptul şi titlul său, în cartea funciară, aceasta în condiţiile în care, deşi licitaţia a fost publică, F.C. CONSTANŢA, nu a făcut nici un act de întrerupere a acesteia şi nici vreo opoziţie, sau contestaţie împotriva intabulării dreptului, şi în plus, în calitate de terţ vătămat, nu poate invoca în apărare, interesul chiriaşilor imobilului executat silit.

Faţă de considerentele de mai sus, recurentele solicită admiterea recursurile, cu modificarea în tot hotărârea recurată, în sensul admiterii apelului D.C. CONSTANŢA şi al S.C. C. S.R.L. şi respingerii apelului F.C. CONSTANŢA, ca nefondat, iar pe fondul cauzei, a se respinge contestaţia F.C. CONSTANŢA ca tardivă, respectiv nefondată, cu cheltuieli de judecată, atât pentru apel, cât şi în recurs.

Prin întâmpinare, F.C. CONSTANŢA solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, cu următoarea motivaţie, în esenţă:

În principiu, cele două recurente sunt nemulţumite de faptul că, F.C. dacă ar fi depus un minim de diligenţă, ar fi aflat că la 31 decembrie 2007 (în ajunul Revelionului), s-a încheiat actul de adjudecare, iar termenul pentru contestare, care s-ar fi împlinit la 15 ianuarie 2008, nu ar mai fi fost depăşit cu un an şi 6 luni.

Ori, recurentele trec sub tăcere actele de viclenie ale numitului C.N. care, în acel moment, era şi preşedintele „debitoarei" D.C. COOP şi asociat majoritar (56,25%) la „creditoarea" S.C. C. S.R.L., şi care, nu a intabulat decât în anul 2009, prin Încheierea OCPI Constanţa, intabulare de care, F.C. CONSTANŢA a luat la cunoştinţă la 29.05.2009, dată la care, a primit o copie a Încheierii nr.286/29.01.2009.

a) Referitor la motivul prevăzut de art.304 pct.6 Cod pr.civilă, solicită să fie respins ca nefondat, deoarece, prin cererea introductivă, intimata F.C. CONSTANŢA a formulat contestaţie la executare, având ca obiect anularea integrală a actelor de executare, inclusiv a actului de executare.

Se învederează că, prin decizia recurată, tocmai această cerere a fost admisă, fără să acorde mai mult decât s-a cerut, ori ceva ce nu s-a cerut.

b) Referitor la critica în baza art.304 pct.7 Cod pr.civilă, solicită intimata recurentă a se dispune respingerea, ca neîntemeiată a acesteia, pentru că, cele două recurente invocă motive de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

1. În contractul de închiriere nr.3/2002, în care imobilul F. se află înscris la poziţia nr.31 din anexă, C.C. semnează şi ştampilează la rubrica chiriaş (locatar), iar F.C. la rubrica PROPRIETAR.

Ori, calitatea de proprietar menţionată şi în acest contract, nu vine în contradicţie cu motivarea instanţei conform căreia: „F.C. se legitimează cel puţin ca titular al unui drept de administrare asupra bunului”, întrucât dreptul de proprietate are ca dezmembrăminte, dreptul la dispoziţie, folosinţă (dreptul de administrare), posesie şi dreptul de a culege fructele.

2. Considerentul instanţei de apel conform căruia, s-a demonstrat cel puţin un drept de administrare, nu este în contradicţie cu dreptul intimatei de proprietate asupra imobilului Furnica, pentru că, intimata a demonstrat faptul că, imobilul F. a fost în proprietatea sa în anul 1980, dată la care, prin adresa nr.2331/1980, a fost predat în GESTIUNE (nu în proprietate) către C.C., în virtutea faptului că aceasta era asociată la U.J.C.C.

Astfel, se arată că, în momentul retragerii C.C. din F.C. din 17.12.2002, în temeiul art.177, gestiunea C.C. asupra acestui imobil din fondul indivizibil a încetat de drept, imobilul fiind predat prin Protocol altei cooperative de consum asociate la F.C., T. Constanţa, solicitând a se avea în vedere şi adresa nr.1649/2006 a C.C.

Adresele SPITVBL nr.432/2008 şi declaraţia de impunere nr.5/2007, fac dovada deplină a înscrierii F.C. la organele fiscale.

3. Recurentele critică soluţia instanţei de apel, care trebuia să o oblige pe intimată, să dovedească dreptul de proprietate al F.C., fără a avea în vedere dispoziţiile art.160 alin.3 din Legea nr.109/1996 şi art.6 lit.j din Legea nr.1/2005, potrivit cărora, fondul indivizibil (din care face parte şi imobilul F.), cuprinde patrimoniul acumulat de organizaţiile cooperatiste de consum în decursul întregii lor activităţi.

În atare condiţii, arată intimata că, aşa cum rezultă şi din actele dosarului, imobilul F. a fost cumpărat de Banca Populară M.V. de la R.B.R. în anul 1937, iar în urma unor fuziuni şi reorganizări, imobilul a revenit în anul 1955 în proprietatea Uniunii Regionale a Cooperativelor de Consum Constanţa, conform procesului verbal din 30 aprilie 1955.

În anul 1968, ca urmare a reorganizării teritoriale a României în judeţe, imobilul a revenit Uniunii Judeţene a Cooperativelor de Consum Constanţa, ca succesor de drept a Uniunii Regionale a Cooperativelor de Consum Constanţa, fiind folosit ca bloc de locuinţe pentru salariaţi şi membri cooperatori ai Uniunii Judeţene a Cooperativelor de Consum, locatari care îl ocupă şi în prezent (în majoritate), aspectul fiind dovedit cu declaraţia U.J.C.C. 3355/01.02.1980 asupra impozitului pe clădiri.

La data de 14.02.1980, imobilul a fost predat în GESTIUNE (nu în proprietate) către C.C. Constanţa, asociată în acel moment la U.J.C.C, care, urma a achita impozitele şi a le gestiona corespunzător, gestionare de care se ocupa preşedintele cooperativei de consum.

Subliniază intimata, Preşedintele C.N. avea obligaţia să gestioneze până în 17.12.2002 (data dezafilierii) şi nu să şi-l însuşească prin firma sa privată S.C. C. S.R.L., folosind un executor judecătoresc.

În anul 2002, imobilul este închiriat de proprietarul F.C. către chiriaşul C.C. pentru un an şi nu a mai fost prelungit, întrucât la sfârşitul anului 2002, aşa cum a arătat, C.C. s-a retras din calitatea de asociat al F.C. şi nu mai avea nici un drept asupra imobilului (adresa nr.1649/2006 a Centrocoop).

În raport cu aceste probe, intimata arată că, a dovedit calitatea sa de proprietar al imobilului Furnica, iar susţinerile recurentelor sunt neîntemeiate.

            c) Referitor la temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Intimata precizează că, a depus suficiente probe care demonstrează dreptul său de proprietate asupra imobilului, parte a fondului indivizibil.

Recurentele fac trimitere la Sentinţa civilă nr.59/COM din l6.01.2001, irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, peste care instanţa de apel a trecut cu vederea.

Se susţine în Sentinţa nr.59/COM/2001 că, chiriaşul S.C. C. S.R.L. a efectuat spoieli, zugrăveli şi alte îmbunătăţiri (într-un cuantum încât să cumpere cel puţin 2 blocuri de câte 3-4 etaje în centrul oraşului C., aproape de C.A), împotriva proprietarului construcţiei C.C. Constanţa.

Este vorba de construcţia Restaurantul C.P., predată de însuşi preşedintele C.N. către adevăratul proprietar, F.C. Prahova, cu Protocolul din 05.06.2002, urmare a Deciziei nr. 43/2001 a C.C., construcţie în care chiriaşul S.C. C. S.R.L. executase spoieli, văruieli, zugrăveli şi alte îmbunătăţiri.

In acel protocol, C.N. semnează personal şi nesilit de nimeni la rubrica administrator al imobilului Prahova, iar F.C. Prahova semnează la rubrica PROPRIETAR.

Mai mult, la cap.IV al acestui protocol se menţionează că spoielile, văruielile, zugrăvelile şi celelalte îmbunătăţiri, se achită de F.C. Prahova, proprietarul imobilului şi nu se cumpără blocul F. al F.C. CONSTANŢA prin executare silită, aşa cum s-a întâmplat.

Prin urmare, puterea lucrului judecat se referă la imobilul C.P. din Satul de Vacanţă şi nu are nici o legătură cu imobilul F., din centrul oraşului Constanta iar, în al doilea rând, contractul de închiriere nr.3/2002 a rămas valabil, întrucât prin Sentinţa civilă nr.1487/09.03.2007 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă, s-a respins acţiunea C.C. Constanţa de constatare a nulităţii absolute a contractului de închiriere nr.3/2002, inclusiv semnătura C.C. la rubrica chiriaş şi cea a F.C. de proprietar.

Faptul că, în locul chiriei au fost operate unele compensări, nu este de natură să schimbe rolul chiriaşului în proprietar şi viceversa, tot cu autoritate de lucru judecat, aceste aspecte au fost avute în vedere în considerentele practicii I.C.C.J. referitoare la art.1201 Cod civil.

Ori, arată intimata, recurentele susţin că, în mod greşit instanţa nu a reţinut că, chiriaşul din contractul nr.3/2002 nu este proprietar, iar administratorul C.P. al imobilului F.C. Prahova nu este proprietarul imobilului F. al F.C. CONSTANŢA.

Recurentele confundă gestiunea cu proprietatea, arată intimata, atât timp cât susţin că D.C. şi-a dovedit pe deplin proprietatea asupra imobilului în litigiu.

Astfel, adresa nr.2331/1980 a U.J.C.C.Constanţa, nu este un act de vânzare cumpărare, ci este o adresă prin care, F.C (U.J.C.C.) predă în gestiune (nu în proprietate), cu dreptul de a încasa chiriile locatarilor şi a plăti impozitele şi taxele locale, în temeiul asocierii acesteia la U.J.C.C.

Prin urmare, recurentele confundă proprietatea cu gestiunea, adresa nr.62/20.01.1993, nu este un act de proprietate al C.C. asupra imobilului în litigiu, întrucât, aşa cum a arătat mai sus, patrimoniul Băncii Populare „M.V." a fost preluat de o organizaţie locală, dar nu de Cooperativa de Consum Constanţa, ci de Cooperativa V. Constanţa, iar în urma aplicării HCM nr.793/1954, Cooperativa R.C. M.D., care avea în componenţă ca urmare a fuziunii şi cooperativele fuzionate V., R. CFR şi P. s-a lichidat, iar o clădire cu 3 etaje din Constanţa, str. I.V.L. şi alte imobile, au rămas asupra Comisiei de Lichidare a Uniunii Regionale a Cooperaţiei de Consum, conform procesului verbal din 30 aprilie 1955, iar Uniunea Regională a devenit Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum, în urma reorganizării teritoriale din 1968.

Prin urmare, adresa nr.62/20.01.1993 probează dreptul F.C. de proprietate, ca succesor al Uniunii Regionale, apoi Uniunii Judeţene a Cooperaţiei de Consum Constanţa, aspect dovedit prin declaraţia U.J.C.C. nr.3355/ 01.02.1980 asupra impozitului pe clădiri.

Din momentul înscrierii în gestiune a imobilului, conform acestei adrese, cu valoare de convenţie, impozitul l-a achitat C.C., care avea dreptul să încaseze şi chiria, plătind doar o cotă de participare, către proprietarul U.J.C.C. (F.C.), ori, arată intimata, impozitele şi taxele se achită şi de concesionari, administratori, chiriaşi şi acest fapt nu poate fi o dovadă a dreptului la proprietate.

Se arată că, recurentele invocă şi fuziunea din anul 1994 dintre Cooperativa de Consum Oraş Constanţa cu Cooperativa S.V., în mod greşit, deoarece, pe de o parte, imobilul Furnica nu se află în Satul de Vacanţă, pentru a pretinde că, prin această fuziune, acesta a devenit proprietatea Cooperativei de Consum Oraş Constanţa, care deja îl avea în gestiune (administrare, nu în proprietate), iar pe de altă parte, şi imobilele din Satul de Vacanţă (exemplu C.P.), aveau ca proprietar F.C.-urile din ţară care le-au construit, care de asemenea, au revenit în gestiunea şi nu în proprietatea C.C. Constanţa, fapt demonstrat prin predarea acestora de însuşi C.N., ca preşedinte, prin protocoale către F.C.-urile din ţară.

Prin urmare, acea fuziune nu constituie un act de proprietate al C.C. asupra imobilului F., care nu avea nici o legătură cu fuziunea respectivă.

Referitor la bilanţuri, art.160 se referă, atât la bilanţurile C.C., cât şi ale F.C., cu precizarea că, în anul 1995, bilanţul contabil era depus numai de F.C., care primea bilanţurile imobilelor predate în gestiune, fiind centralizate de la toate unităţile Consumcoop din judeţ şi depuse la ORC şi Direcţia Finanţelor Publice.

În consecinţă, în anul 1995, bilanţul C.C. avea statutul de evidenţă primară, numai cel al F.C. avea viza finanţelor publice şi al ORC şi, prin urmare, arată intimata, înscrierea în evidenţe primare de gestiune a tuturor imobilelor, inclusiv cele din Satul de Vacanţă, nu poate constitui act de proprietate, ci de gestiune.

De asemenea, faptul că, pe timpul cât a fost asociată la F.C., toate imobilele date în gestiune, inclusiv cele din Satul de Vacanţă, au fost înscrise la organele fiscale, nu poate proba dreptul la proprietate, întrucât conform legilor fiscale, pot plăti impozite şi taxe concesionarii, administratorii, chiriaşii sau titularii altor drepturi de folosinţă a imobilelor (comodat, etc.).

Potrivit doctrinei juridice, confirmată de Î.C.C.J., norma specială se aplică în mod prioritar, potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, astfel că, având în vedere dispoziţiile art.161 din Legea nr.109/1996 şi art.6 lit.j din Legea nr.1/2005, fondul indivizibil nu poate fi însuşit de organizaţia cooperatistă asociată.

Ori, arată intimata, D.C. nici măcar nu mai era asociată la F.C. la data adjudecării, mai ales că, nici în situaţia în care era asociată, nu avea acest drept, prin urmare, calitatea de proprietar a F.C. şi din acest punct de vedere, nu poate fi pusă la îndoială.

Se învederează că, susţinerea recurentelor, conform căreia instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, este nefondată, deoarece, în mod corect instanţa de apel a reţinut viclenia numitului C.N., în dubla sa calitate de preşedinte al D.C., cât şi asociat majoritar al S.C.C. S.R.L., care au ascuns peste un an această licitaţie şi adjudecarea din 2007 şi tocmai în 2009 au intabulat imobilul la OCPI.

Este criticată şi F.C., întrucât, conform susţinerilor acestora, ar fi trebuit să depună o minimă diligentă, să ia la cunoştinţă despre adjudecarea secretă, probabil să scotocească, în lipsă, arhiva executorului judecătoresc, care deja era plecat să efectueze stagiul la locul de maximă protecţie.

Era probabil, în concepţia recurentelor, singura posibilitate de a afla până la data de 15 ianuarie 2008, despre actele de executare şi adjudecare, efectuate de executor în ajunul Revelionului, moment în care, toată lumea se pregătea de mult aşteptatul eveniment.

Referitor la încălcarea Cărţii V Cod pr.civilă, solicită să se constate că, susţinerea este nefondată.

Se critică faptul că, instanţa de apel a ignorat că, executarea se întreprinde asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, până la achitarea creanţei.

Ori, numitul C.N., care era şi preşedintele debitoarei D.C., cât şi asociatul majoritar al creditoarei S.C.C.S.R.L, cunoştea cine este proprietarul imobilului Furnica, fie chiar şi din lectura contractului de închiriere nr.3/2002, a hotărârii de retragere din 17.12.2002 iniţiată personal de acesta, din art.177 şi art.161 din Legea nr.109/1996, din celelalte acte de dare în administrare.

Se învederează că, numitul C.N. mai cunoştea şi faptul că semnase un protocol cu F.C. Prahova, prin care acesta se obliga să achite spoielile, văruielile şi alte îmbunătăţiri din Sentinţa nr.51/COM/2001, întrucât F.C. Prahova era proprietarul C.P., în care executase spoielile, văruielile şi alte zugrăveli.

Şi totuşi, arată intimata, numitul C.N. şi-a adjudecat un imobil cu trei etaje în mod secret şi fraudulos, şi mai mult, critică instanţa de apel că a desfiinţat această operaţiune.

Mai mult, numitul C.N. avea cunoştinţă că imobilul era populat cu chiriaşi, care aveau contract de închiriere cu Cooperativa de Consum T. şi nu cu D.C., aspect pe care executorul, nu l-a menţionat în actul de executare.

În raport cu toate aceste concluzii, solicită respingerea recursurilor ca nefondate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea admite recursurile formulate de recurentul debitor D.C. CONSTANŢA, şi recurentul creditor SC C. SRL, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr.15579/212/05.06.2009, contestatoarea F.C. CONSTANŢA a solicitat în contradictoriu cu intimatele SOC. COOP. D.C. şi S.C. C. S.R.L, ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea actului de adjudecare a imobilului F. situat în mun. Constanţa, b-dul T., jud.Constanţa, respectiv constatarea nulităţii absolute a vânzării la licitaţie a imobilului, prin actul de adjudecare nr.34/920/2006/31.12.2007, indicându-se ca temei de drept aplicabil dispoziţiile art.399, cu referire la art.401 Cod pr.civilă, precum şi ale art.177 din Legea nr.109/1996 şi art.5, art.480 Cod civil, precum şi ale art.111 Cod pr.civilă.

Motivând contestaţia, intimata reclamantă F.C. CONSTANŢA a susţinut în esenţă că, fostul C.C. – actuala D.C. – s-ar fi retras la data de 17.12.2002 din F.C., iar, în baza art.177 din Legea nr.109/2006, partea indiviză ar fi trecut la F.C., cu menţiunea că partea indiviză este întreg patrimoniul Cooperativei de Consum şi că, imobilul în litigiul a fost proprietatea Cooperativei Regionale de Consum „M.D.”, fiind preluată de UJCC, astfel că, până în anul 1980 s-a aflat în proprietatea şi administrarea sa, iar din 14.02.1980 a fost dată în administrarea Cooperativei de Consum Constanţa.

Se mai susţine de către contestatoare că, prin dezafiliere, imobilul a trecut în patrimoniul F.C., care este o societate cooperativă de grad II, reorganizată din fosta Federală Judeţeană, fapt pentru care, se apreciază că, actul de executare atacat este nelegal, pentru că, executorul judecătoresc nu a solicitat actele de proprietate asupra bunului adjudecat.

Sus-menţionatele susţineri au determinat instanţa de fond – Judecătoria Constanţa, să solicite contestatoarei precizări privind obiectul cererii deduse judecăţii, astfel că, urmare precizărilor depuse la data de 13.04.2010, prin care contestatoarea a arătat că, alăturat menţiunilor făcute în contestaţie, înţelege a invoca şi faptul, de a fi proprietar al imobiluluiF.”, prin Încheierea interlocutorie din data de 10.06.2010, instanţa de fond – Judecătoria Constanţa – califică obiectul cereriica fiind contestaţie la executare formulată de un terţ, care pretinde un drept de proprietate asupra bunului ce a făcut obiectul executării silite.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc, dispunând scoaterea din cauză a acestui pârât, şi deoarece, prin întâmpinări au fost invocate următoarele excepţii:

-        excepţia tardivităţi formulării contestaţiei;

-        excepţia inadmisibilităţii acţiunii;

-        excepţia lipsei de interes a contestatorului în promovarea contestaţiei;

-        excepţiei lipsei calităţii procesuale active a contestatorului,

prinÎncheierea interlocutorie din data de 30.09.2010, instanţa de fond, a înţeles a se pronunţa, numai asupra celei dintâi excepţii privind tardivitatea formulării contestaţiei, în sensul respingerii sale, celelalte excepţii fiind unite cu fondul cauzei.

            Aceasta este succesiunea desfăşurării lucrărilor dosarului, până la momentul în care, Judecătoria Constanţa pronunţă Sentinţa civilă nr.4417/03.03.2011, în dosarul nr.15579/212/2009, respingând ca  neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesual active a contestatoarei, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare, şi excepţia lipsei de interes a contestatoarei, iar pe fond, s-a dispus, respingerea ca nefondată contestaţia la executare.

Pronunţând sus-menţionata hotărâre, reţine Curtea că instanţa de fond a avut în vedere, în esenţă, următoarele aspecte:

- S.C. C.S.R.L., a avut de executat o creanţă împotriva debitoarei C.C. Constanţa (actuala D.C. Constanţa), în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa Civilă nr.59/COM/16.01.2001 a Tribunalului Constanţa, şi în faza de executare silită, s-a pornit urmărirea asupra imobilului situat în Constanţa, Bd. T. (imobil F.), fiind adjudecat de către creditorul urmăritor, în urma vânzării silite, la data de 31.12.2007;

- Contestatoarea F.C CONSTANŢA cere anularea actelor de executare, pretinzând că, este proprietar asupra imobilului, dar, din înscrisurile aflate la dosar, nu a rezultat că aceasta este proprietar (nepreluând bunul), ci dimpotrivă, din evidenţele SPITVBL, din Protocolul din data de 20.10.1994 şi din menţiunile de Carte funciară,a rezultat că la data adjudecării, proprietar al bunului urmărit era debitorul urmărit – D.C. Constanţa;

- privitor la susţinerile de fond privind prescripţia ori perimarea, instanţa de fond a reţinut că, terţul, nedovedind proprietatea, nu are interesul a invoca probleme de executare în locul debitorului, art.399 Cod pr.civ. dispunând că, terţul trebuie să dovedească vătămarea şi interesul, ambele izvorâte din calitatea de proprietar.

Împotriva Încheierii din 30.09.2010, au declarat apel S.C. C. S.R.L. şi D.C. CONSTANŢA, iar împotriva Sentinţei civile nr.4417/03.03.2011, a declarat apel F.C. CONSTANŢA.

În aceste condiţii, sintetizând susţinerile părţilor,Curtea reţine că:

1. In apelul formulat de D.C., ca şi în cel formulat de intimata S.C. C. S.R.L., împotriva Încheierii interlocutorie din 30.09.2010, s-a susţinut în esenţă că, respingând excepţia de tardivitate a contestaţiei, instanţa de fond a aplicat greşit în speţă, dispoziţiile art. 401 alin. 2 şi alin.3 Cod pr.civilă, coroborat cu art. 103 alin.1 Cod pr.civ.

2. La rândul său, apelanta contestatoare F.C. Constanţa a susţinut în apelul său, în esenţă, următoarele aspecte:

- Executarea silită este lovită de nulitatea absolută deoarece „s-au încălcat prevederile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, constând în faptul că, s-ar fi ignorat contractul de închiriere nr. 3/2002 şi s-au încălcat dispoziţiile art. 177 din Legea nr. 109/1996.”

Sus-menţionata susţinere a fost argumentată prin:

-        motivul 1, „executorul judecătoresc nu ar fi întocmit Procesul-Verbal de situaţie, încălcând drepturile chiriaşilor, că imobilul nu era înscris în Cartea funciară şi că nu se menţionează nimic legat de situaţia de fapt”;

-        motivul 2, „bunul aparţine fondului indivizibil al F.C. Constanţa, a aparţinut cu chirie D.C. Constanţa, că Actul de adjudecare s-a intabulat mai târziu (01.08.2009), punând chiriaşii în imposibilitate de a cunoaşte această situaţie”;

-        motivul 3, s-a invocat „prescripţia dreptului de a cere executarea silită a creanţei”,

-        motivul 4, a invocat „novaţia”;

-        motivul 5executarea silită s-a pornit iniţial (în anul 2002) împotriva F.C. Prahova”;

-        motivul 6, invocă din nou „novaţia”;

-        motivul 7 - argumente punctele a-h - apelanta reia ideea că, „bunul face parte din patrimoniul indivizibil al F.C. Constanţa, prezentând un istoric al cooperaţiei şi susţinând că, în 1980, bunul a fost predat „în gestiune" şi nu în proprietate către Cooperativa de Consum Constanţa (autorul D.C. Constanţa)”, iar, la punctele f-h, se reiau dispoziţiile din legea cooperaţiei.

Prin Decizia Civilă nr.22/COM/12.05.2011 a Tribunalului Constanţa, ce face obiectul prezentului recurs, s-a admis apelul declarat de F.C. CONSTANŢA, dispunându-se schimbarea în tot a hotărârii primei instanţe, în sensul că „ S-a admis contestaţia la executare a apelantei şi s-au anulat toate actele de executare emise de B.E.J. R.A., în dosarul de executare nr.34/920/2006, cu consecinţa anulării  actului de adjudecare emis la data de 31.12.2007, emis de acelaşi executor judecătoresc, în acelaşi dosar de executare, respingându-se cererea de evacuare a pârâţilor din imobil, ca nefondată”.

Aceasta este situaţia de fapt, urmare căreia Curtea a fost investită la data de 23 iunie 2011, cu recursurile formulate de recurentul debitor D.C. CONSTANŢA, şi recurentul creditor SC C. SRL, apreciate de Curte ca fiind fondate, şi pe cale de consecinţă admise, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Potrivit art.129 alin.6 Cod pr.civilă, „În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii” în cauza de faţă, astfel după cum sus s-a arătat, instanţa de fond, fiind investită cu soluţionarea cauzei având ca obiect contestaţie la executare formulată de un terţ care se pretinde proprietar asupra bunului urmărit.

În acest context, Curtea reţine că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat a fi aplicabile în cauză, dispoziţiile art.401 alin.1 lit.”a” Cod pr.civilă, ce prevăd că Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când: a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă  sau de refuzul de a îndeplini un act de executare”, pentru că, această dispoziţie legală cuprinde o reglementare particulară, cu privire la termenul de exercitare al contestaţiei la executare.

Astfel, textul citat este deosebit de semnificativ în privinţa momentului de când începe să curgă termenul de 15 zile, dar şi în privinţa, ipotezelor la care se referă cele 3 situaţii pe care le determină, el constituind, sub aspectul momentului de când începe să curgă, dreptul comun în materie, însă, în cauză, ne aflăm în faţa unei contestaţii la executare formulată de un terţ în raport cu executarea, situaţie de fapt ce rezultă, din întreg materialul probator al cauzei.

Aşa fiind, apreciază Curtea că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art.401 alin.2 Cod pr.civilă, potrivit cărora: „Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data efectuării vânzării ori de la data predării silite a bunului”, acesta, fiind termenul special înlăuntrul căruia, putea fi exercitată calea procedurală a contestaţiei.

Cu alte cuvinte, potrivit textului de lege citat, contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau, un alt drept real asupra bunului urmărit, poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului, şi nicidecum, aşa cum a reţinut instanţa de apel.

În atare condiţii, reţine Curtea că, deoarece din probatoriul administrat în cauză, rezultă fără putinţă de tăgadă că, în speţă, ne aflăm în situaţia unei executări silite indirecte, şi nicidecum în cea a uneia directe, este de necontestat că, sunt aplicabile dispoziţiile art.401 alin.2 Cod pr.civilă şi astfel, cum terţul contestator a introdus contestaţia, după trecerea unei perioade de timp de aproximativ 1 an şi 6 luni de la vânzarea imobilului, devin aplicabile dispoziţiile art.401 alin.3 Cod pr.civilă, potrivit cărora: „Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut de alin.2 nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate în condiţiile legii”.

Cu alte cuvinte, contestatorul este decăzut din dreptul de contestaţie, având la dispoziţie numai posibilitatea realizării dreptului pe calea dreptului comun, pentru că, alin.3 al art.401 Cod pr.civilă, este legat în mod logic de alin.2 al art.401 Cod pr.civilă, ambele texte speciale, fiind diferite de cele ale art.401 alin.1 Cod pr.civilă, acest din urmă text, neaplicându-se terţilor contestatori care se pretind proprietari.

Dintr-o altă perspectivă, probatoriul administrat în cauză, în conformitate cu art.1169 Cod civil, face dovada că, în mod greşit instanţa de apel a admis apelul contestatoarei F.C., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art.304 pct.6 Cod pr.civilă, pentru faptul că „s-a acordat mai mult decât s-a cerut”, atât timp cât, în fazele de judecată – fond şi apel – contestatoarea a justificat introducerea acţiunii, atât ca legitimare procesuală activă, cât şi pe fondul dreptului, pe un pretins drept de proprietate şi nicidecum, pe un alt drept real.

În atare situaţie, deducând un alt drept din înscrisuri, apreciază Curtea că, în mod eronat instanţa de apel a acordat apelantei F.C un drept care nu s-a cerut.

În acelaşi sens, Curtea apreciază ca fiind aplicabil şi temeiul prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă, pentru modificarea hotărârii recurate, atât timp cât hotărârea instanţei de apel, cuprinde „motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, în sensul că:

-        motive contradictorii”, pe de o parte instanţa reţine că, ar fi vorba de contractul de închiriere nr.3/2002 perfectat de F.C. CONSTANŢA în calitate de proprietar-locator şi D.C. CONSTANŢA în calitate de locatar – ceea ce ar contrazice calitatea de proprietar al debitorului urmărit - , iar pe de altă parte, se reţine că, „reclamanta are alt drept real – de locaţiune”;

-        străine de natura pricinii– considerentul instanţei de apel precum că, „reclamanta a dovedit un drept de administrare asupra bunului, conform înscrisurilor de la filele 36-43 din dosar”, atât timp cât, reclamanta, într-o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art.401 alin.2 Cod pr.civilă, trebuie să dovedească o astfel de calitate – de proprietar, iar nu un drept de administrare.

Precizările sus-expuse, determină Curtea a reţine că, în speţă, sunt incidente şi dispoziţiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă, atât timp cât, „instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii”, fiind de necontestat că, ne aflăm într-o contestaţie la executare formulată de un terţ, care se pretinde proprietar şi astfel, pe parcursul fazelor procesuale fond-apel, acesta trebuia să dovedească mai întâi dreptul pretins – fiind o contestaţie specială – după care, în contraprobă, recurentele pârâte trebuiau a-şi dovedi dreptul.

Modul în care instanţa a soluţionat cauza în apel, apreciază Curtea a fi fost făcut, cu încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art.1169 Cod civil, potrivit cărora „Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”, această cerinţă, fiind cu atât mai necesară în cauzele întemeiate pe dispoziţiile art.401 alin.2 Cod pr.civilă, când, în raportul de executare, intervine un terţ care se pretinde că este proprietar, şi care, trebuie să-şi dovedească mai întâi calitatea pretinsă, ştiut fiind că, regula în materia contestaţiei la executare, este aceea potrivit căreia, toate căile de atac (cu excepţia acestei situaţii speciale) sunt deschise numai părţilor din raportul juridic obligaţional.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel a nesocotit efectul pozitiv al lucrului judecat, sub două aspecte, după cum urmează:

-        Sentinţa civilă nr. 59/COM/16.01.2001 a Tribunalului Constanţa irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, prin care s-a statuat irevocabil că locatarul SC C. SRL are un drept de creanţă împotriva proprietarului construcţiei C.C. Constanţa – actuală D.C. CONSTANŢA;

-        Sentinţa civilă nr.1487/09.03.2007 a Tribunalului Constanţa irevocabilă, prin care s-a statuat în mod clar faptul că, contractul de închiriere nr.3/2002 – pe care-şi întemeiază susţinerile contestatoarea, dezvoltând argumentul că ar fi proprietar, nu este valabil şi nu a produs niciodată consecinţe juridice.

Aşa fiind, reţine Curtea că, în mod greşit instanţa de apel, nerespectând sus-menţionatele hotărâri, irevocabile, a trecut în mod nelegal peste efectul pozitiv al lucrului judecat, reţinând că, D.C. avea un drept de folosinţă asupra bunului urmărit şi nicidecum un drept de proprietate, cum greşit s-a mai reţinut că debitorul urmărit nu ar fi proprietar, cu atât mai mult cu cât, dreptul de proprietate nu trebuie transcris ca să existe, acest aspect fiind legat numai de opozabilitatea lui faţă de terţi.

Acelaşi probatoriu administrat în cauză, face dovada că, C.C. Constanţa – actuala D.C. CONSTANŢA, a avut în patrimoniu imobilul „F”, bun identificat şi urmărit în faza de executare, odată ce, proprietarul-debitor a fost obligat să achite către SC C. SRL, contravaloarea îmbunătăţirilor făcute de acesta, la proprietatea sa – efectul pozitiv al lucrului judecat – iar recurenta F.C. CONSTANŢA nu a dovedit nici un drept de proprietate asupra bunului în cauză, înscrisurile la care face referire instanţa de apel, nefăcând dovada dreptului pretins, ele reprezentând declaraţii pe proprie răspundere, care pot fi date de către orice contribuabil fiscal.

Concluzionând, Curtea apreciază că, dezlegând criticile din apelul formulat de SC C. SRL, cu privire la respingerea de către prima instanţă a excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei la executare, raportat la situaţia de fapt, existentă în cauză, instanţa de apel a aplicat greşit în speţă dispoziţiile art.401 alin.1 lit.”a” Cod pr.civilă, întrucât, fiind o contestaţie formulată de un terţ, care se pretinde proprietar al bunului supus executării, în mod evident, sunt aplicabile dispoziţiile art.401 alin.2 Cod pr.civilă, al cărui conţinut se referă şi la legitimarea procesuală activă a terţului,acesta trebuind a demonstra un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit.

În sprijinul sus-menţionatei reţineri, stă faptul că, contestaţia la executare a terţului nu poate fi confundată cu o acţiune în revendicare, în care instanţa să compare ori să consolideze un titlu, şi, mai mult, faţă de dispoziţiile art.401 alin.3 Cod pr.civilă, apare ca fiind de netăgăduit că, legiuitorul a dispus, în  mod imperativ,asupra faptului că, această cale de atac poate fi formulată sub sancţiunea decăderii din drept, pentru depăşirea termenului prevăzut şi care începe să curgă fie de la momentul vânzării, fie de la acel al predării silite.

De altfel, raţiunea legiuitorului reprezintă necesitatea respectării principiului de drept al securităţii actului  juridic în circuitul civil, potrivit cu care „Actul juridic intrat în circuitul civil, devine un act irevocabil, care nu poate fi înlăturat decât strict în condiţiile legii”, astfel că, dacă s-ar fi admis ca terţul, să poată formula contestaţia la executare oricând, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de legiuitor, în mod evident, s-ar fi încălcat principiul de drept amintit, întrucât s-ar fi pus la îndoială forţa juridică a actelor deja efectuate în cadrul unei executări silite.

În acest sens, reţine Curtea că în dosarul de executare silită, executorul judecătoresc a procedat la executarea silită imobiliară indirectă, încuviinţată de Judecătoria Constanţa în dosar R34/1920/2006, prin Încheierea nr.2020 din 10.07.2006, prin vânzarea silită a imobilului litigios, către creditoarea SC C. SRL, în baza Actului de adjudecare nr.34/920/2006/31.12.2007, situaţie în care, prin încheierea actului de adjudecare, a avut loc de drept şi trecerea dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză către creditorul-cumpărător, dispoziţiile legale în materie, neobligând şi la încheierea vreunui alt act pentru punerea în posesie a acestuia.

Cu toate acestea, reţine Curtea că, în speţă, s-a procedat şi la punerea în posesia a lui SC C. SRL cu privire la imobil, în bazaprocesului verbal de predare primire din 31.12.2007, intervenit între părţi şi, mai mult, prin Încheierea din 29.01.2009 a OCPI Constanţa, s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept cumpărare în favoarea SC C. SRL sub B1 din Cartea funciară nr.133330/Constanţa a imobilului cu nr.cadastral 16847…, în baza actului de adjudecare, astfel că, acesta a devenit public şi opozabil „erga omnes” ,iar termenul de 15 zile acordat de legiuitor terţului-contestator, a început să curgă de la 31 decembrie 2007, împlinindu-se la data de 15 ianuarie 2008 şi nicidecum, la data de 29.05.2009, cum greşit a stabilit instanţa de apel.

Nici reţinerile instanţei de fond privitoare la faptul că „executorul judecătoresc, mai întâi s-a îndreptat asupra unui bun, apoi asupra altui bun, după ce s-au primit relaţiile de la SPITVBL”, apreciind că au fost încălcate dispoziţiile art.3713 Cod pr.civilă, nu pot fi primite de Curte deoarece, fără a se explica în ce mod au fost nesocotite aceste dispoziţii în cadrul executării silite, instanţa, a ignorat faptul că, executarea silită se întinde asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale debitorului, până la achitarea creanţei.

Odată ce, la data executării silite, nu a existat nici un impediment la executare, în sensul art.496 Cod pr.civilă, şi în mod indubitabil, ne aflăm în faţa uneiexecutări silite imobiliare indirecte, - întrucât aceasta porneşte de la o executare a unui drept de creanţă îndestulat indirect, prin vânzarea bunului adjudecat -, iar bunul era înregistrat în patrimoniul debitorului urmărit, - aspect confirmat de rezultatul verificărilor efectuate în evidenţele SPITVBL, bunul fiind scos la licitaţie în vederea acoperirii creanţei SC C. SRL. Si, odată ce procedura vânzării la licitaţie a fost publică, încheindu-se actul de adjudecare din data de 31.12.2007, imobilul fiind vândut liber de sarcini,  neînregistrându-se opoziţii ori contestaţii, pe parcursul derulării ei, Curtea apreciază că actele de executare s-au desfăşurat conform tuturor regulilor de procedură.

Pentru considerentele sus-expuse, şi admiţând recursurile formulate de intimatele pârâte D.C. CONSTANŢA şi SC C. SRL, în considerarea dispoziţiilorart.312 Cod pr.civilă, Curtea dispune modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul că, se va admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executate invocate de recurentele D.C. şi SC C. SRL, admiţându-se apelurile formulate de cele două recurente împotriva Încheierii interlocutorii din 30.09.2010 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr.15579/212/2009, cu consecinţa respingerii contestaţiei la executare formulată de recurenta reclamantă F.C. CONSTANŢA, ca tardiv formulată şi, funcţie de dezlegarea dată excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei la executare dedusă judecăţii, Curtea respinge apelul formulat de recurenta F.C. CONSTANŢA, ca nefondat.

            Văzând şi dispoziţiile art.274 Cod pr.civilă, Curtea dispune obligarea intimatei reclamante F.C. CONSTANŢA la plata sumei totale de 12.443,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea recurentelor, din care: suma de 3.737,15 lei către recurenta SC C. SRL şi suma de 8.706,15 lei către recurenta D.C., reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de fiecare dintre părţi, cu prilejul judecăţii cauzei, în fond, apel şi recurs.