avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Conditiile în care se poate constata perimarea unei cereri de chemare în judecată, al cărui curs a fost întrerupt, ca urmare a suspendării judecătii pe temeiul dispozitiilor art. 244 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă.
 
 
Temei de drept: art. 244 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
Odată constatat faptul că judecata actiunii având ca obiect angajarea răspunderii directorilor unei societăti comerciale cu capital integral de stat, depinde de solutia ce urmează a se adopta în cauza penală începută împotriva persoanei căreia i-a fost încredintată conducerea si administrarea respectivei societăti, instanta nu mai poate reveni asupra hotărârii de suspendare a judecătii, chiar dacă cercetările penale durează de mai mult timp.
Suspendarea judecătii, pe temeiul art.244 alin.1 pct.2 C.pr.civ., are ca efect, printre altele, si suspendarea cursului perimării.
Modificarea componentei completului de judecată nu îndreptăteste pe judecătorul care a verificat dacă mai subzistă motivul suspendării să facă aprecieri critice cu privire la
temeinicia si legalitatea hotărârii de suspendare a judecătii si cu privire la activitatea organelor de urmărire penală, atâta timp cât hotărârea de suspendare a rămas irevocabilă prin nerecurare si cât timp orice hotărâre se dă în numele autoritătii judecătoresti si nu în numele personal al judecătorului fondului.
 
 
Decizia nr. 1035/CA/24.11.2011
 
     Prin sentinta nr.479 din 25 martie 2011, Tribunalul Iasi a admis exceptia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu de către instantă, constatând, în baza art.248 raportat la art.252 Cod procedură civilă, perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iasi, în contradictoria cu pârâtul G.M..
     Pentru a se pronunta astfel, prima instantă a retinut că reclamata R.A.T.P. Iasi, în
calitate de succesoare a SC „Autobuzul” SA, a solicitat obligarea pârâtului G.M. ia plata
sumei de 3.209.567 lei, reprezentând pierderi în activitatea de exploatare, produse în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2003, si că, la termenul din 5 octombrie 2007, judecata cauzei a fost suspendată, în mod nejustificat, în baza art.244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, întrucât nu s-a făcut dovada că s-ar fi început urmărirea penală împotriva pârâtului, în conditiile în care, prin rezolutia dată în dosarul nr.513/II /2/2006, la data de 2.10.2006, s-a infirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, recomandându-se declansarea începerii urmăririi penale, fără ca, până la data de 25.03.2011, să se facă dovada că împotriva pârâtului a fost începutăn urmărirea penală.
     Constatând că judecata cauzei a fost suspendată la solicitarea reclamantei, în baza
art.244 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, fără ca în cauză să fi fost îndeplinite conditiile cumulative cerute de norma legală evocată, având în vedere că judecata cauzei dăinuie de peste 3 an si că nici până la data de 25 martie 2011 nu s-a făcut dovada începerii urmăririi penale fată de pârât si apreciind asupra lipsei oricărei diligente a reclamantei în continuarea judecatii cauzei, prima instantă, tinând cont de faptul că chestiunea perimării judecătii a mai fost analizată si la data de 16.01.2009, a considerat că sunt îndeplinite în cauză, conditiile impuse de art. 248 Cod procedură civilă.
     În acest sens, prima instantă a apreciat că reclamantei îi revine culpa exclusivă în
suspendarea judecătii, întrucât, fără să fie îndeplinite conditiile legale, a solicitat suspendarea judecătii, suspendare ce durează de 3 ani si 5 luni, si fără ca reclamanta să insiste în continuarea judecătii, dată fiind lipsa diligentei organelor de cercetare penală în finalizarea dosarului penal nr. 1881/P/2004 (tinând cont de informatiile oferite prin adresa emisă la data de 2.03.2011), drept pentru care, constatând îndeplinite conditiile perimării, a admis exceptia si a constatat, pe această bază, perimată cererea de chemare în judecată, formulată de R.A.T.P. Iasi.
     Împotriva acestei sentinte a introdus recurs reclamanta R.A.T.P. Iasi, relevând că,
desi instanta a repus cauza pe rol, de două ori, invocând din oficiu exceptia perimării, la termenul din 25 martie 2011, în pofida existentei unei situatei de fapt identice, a considerat perimată cererea sa, ignorându-se faptul că, potrivit dispozitiilor art. 244 alin. 2 Cod procedură civilă, suspendarea dăinuie până când hotărârea pronuntată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă, prevedere ce se coroborează cu dispozitiile art. 250 alin. l din acelasi cod, fapt pentru care se cere să se constate că, în lipsa unei hotărâri penale definitive în dosarul nr. 1881/P/2004, si a trecerii unui an de la acel moment, nu există temei pentru a se constata perimarea cererii ce face obiectul dosarului nr. 2515/99/2004, solicitându-se admiterea cererii de recurs si mentinerea măsurii suspendării judecătii.
     Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs si a
dispozitiilor legale aplicabile, Curtea a constatat că, desi actŃiunea promovată de reclamanta-recurentă este întemeiată pe dispozitiile legale referitoare la „Răspunderea directorilor”, instituite prin Legea nr. 31/1990 si că raportul juridic litigios îsi are izvorul în contractul de performantă încheiat de SC „Autobuzul” SA Iasi cu G.M., în calitate de director general,persoană căreia i s-a încredintat conducerea si administrarea activitătii societătii comerciale mentionate, în mod gresit, în cuprinsul sentintei recurate, prima instantă a calificat cauza ca fiind „de contencios administrativ”, în conditiile în care, potrivit prevederilor Codului comercial, actiunea vizând angajarea răspunderii directorilor unei societăti comerciale apartine exclusiv jurisdictiei comerciale.
     Trecând însă peste aceste aspect de ordin procedural, Curtea a constatat că, desi
initiativa cererii de suspendare a judecătii a apartinut reclamantei R.A.T.P. Iasi, cerere cu care pârâtul, prin reprezentantul sau ales, a fost de acord, astfel cum rezultă din încheierea din data de 5 octombrie 2007, dispozitia de suspendase a cursului judecătii apartine în exclusivitate, Tribunalului Iasi, care si-a întemeiat măsura adoptată pe dispozitiile art.244 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă, luând în considerare faptul că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iasi se afla dosarul nr. 513/II/2/2006, în cadrul căruia, prin rezolutia din 2 octombrie 2006, s-a dispus infirmarea solutiei de neîncepere a urmăririi penale privind pe numitul G.M., în calitatea sa de administrator al SC „Autobuzul” SA Iasi, precum si restituirea dosarului la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Iasi, în vederea efectuării actelor de cercetare penală care se impun, în sensul începerii urmăririi penale fată de persoanele implicate.
     Având în vedere că măsurile prevăzute prin rezolutia mentionată aveau caracter
obligatoriu pentru organul de cercetare penală, si nu un caracter de recomandare, astfel cum a sustinut Tribunalul Iasi, si că, prin rezolutia din 16 mai 2007, dată în dosarul nr. 1881/P/2004, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iasi, s-a confirmat începerea urmăririi penale fată de un număr de 5 persoane, printre care se numără si G.M., pentru săvârsirea faptelor prevăzute de art.248 Cod penal si de art.272 din Legea nr. 31/l990,Curtea a constatat că, la data de 5 octombrie 2007, când instanta a dispus suspendarea judecătii cauzei, era îndeplinită conditia prevăzută de art. 244 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă; chiar dacă nu s-a asigurat depunerea la dosar a actului doveditor, de către părti sau la interventia instantei, în considerarea obligatiilor ce îi reveneau, potrivit art. 129 C.pr.civ.
     Omisiunea de a se cere prezentarea dovezii, din care să rezulte faptul confirmării
începerii urmăririi penale fată de G.M., nu justifică însă aprecierea pe care instanta de fond o face cu privire la caracterul „nejustificat” al măsurii adoptate prin încheierea pronuntată la data de 5 octombrie 2007, întrucât, pe de o parte, suspendarea judecătii în cazul când se ivesc indiciile unei infractiuni, a cărei constatare ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, este rezultatul aprecierii suverane a instantei, neinteresând cine si în ce conditii a rezolvat această chestiune pe parcursul derulării procedurii contencioase, iar pe de altă parte pentru că, raportat la principiul consacrat de art. 258 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanta si implicit completul căruia i s-a repartizat spre solutionare judecata cauzei de fată nu mai pot reveni asupra acestei aprecieri si nici asupra măsurii luate, indiferent de opiniile celor care s-au succedat de-a lungul timpului, la conducerea acelui complet, având în vedere că acestia actionează ca părti ale uneia si aceleiasi institutii publice si nu în nume personal, Curtea găsind total nepotrivite si referirile ce se fac cu privire la lipsa de diligentă a organelor de cercetare penală, aprecieri care exced nu doar limitelor investirii, dar până si atributiilor puterii judecătoresti.
     Ca atare, Curtea a apreciat că, din moment ce Tribunalul Iasi a considerat că
urmărirea penală începută împotriva pârâtului-administrator G.M. ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra actiunii în răspundere de fată, nimeni si sub nici un motiv nu mai poate pune sub semnul îndoielii legalitatea măsurii si mai ales să anuleze efectele pe care respectiva hotărâre le produce, ce decurg din faptul rămânerii ei irevocabilă, prin nerecurare.
     Or, unul din efectele hotărârii de suspendare a cursului judecătii, pe temeiul
dispozitiilor art.244 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, este si acela prevăzut de
aliniatul 2 al aceluiasi articol, care stabileste că suspendarea, pe acest motiv, „va dăinui până când hotărârea pronuntată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă”.
     Raportat la vointa expresă si în mod imperativ exprimată de legiuitor, prin aliniatul
2 al art. 244 din Codul de procedură civilă, curtea a considerat că instantei de fond nu-i era permis să retină vreo culpă în sarcina nici uneia din părtile aflate în litigiu, si cu atât mai mult în sarcina organelor de cercetare penală, chiar dacă de la momentul emiterii rezolutiei din data de 16 mai 2007, în dosarul nr.1881/P/2004, au trecut mai bine de 4 ani, din moment ce la art.250 alin.1 din Codul de procedură civilă se stabileste, în mod explicit, că:
„Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuieste suspendarea judecătii, pronuntată de instantă în cazurile prevăzute de art. 244”.
     Curtea a considerat că prima instantă nu putea retine nici lipsa de stăruintă a părtilor în judecata cauzei penale, atâta timp cât o atare judecată nu este in curs, în fata instantei judecătoresti competente, si cât timp aici o normă legală nu pune la dispozitia denuntătorului sau a autorului plângerii penale instrumentele juridice necesare care să permită modelarea conduitei organelor de urmărire penală, în functie de comandamentele sau interesele celor mentionati, tot asa cum aici instantei nu îi este permis să intervină în activitatea organelor de urmărire penală, în sensul relevat în considerentele hotărârii recurate, respectiv acela al accelerării cercetărilor si a finalizării acestora într-un termen dat.
     Ca atare, constatând că prima instantă, în mod nejustificat, nu a luat în considerare efectele ce decurg din puterea legii, din faptul suspendării judecătii pe temeiul dispozitiilor art.244 alin. 1 pct.2 din Codul de procedură civilă, si că, fără nici un suport legal, a culpabilizat pe reclamantă pentru nefinalizarea urmăririi penale, începută împotriva pârâtului G.M., Curtea, constatând că s-a făcut o gresită aplicare a prevederilor art.248 din Codul de procedară civilă, a admis recursul promovat de reclamantă, în sensul modificării, în tot, a hotărârii atacate.
     Pe cale de consecintă, constatând că nu se poate reveni asupra măsurii dispusă prin încheierea din 5 octombrie 2007 si că suspendarea judecătii actiunii în răspunderea administratorului trebuie să dăinuie până se va adopta o solutie irevocabilă în actiunea penală initiată împotriva acestuia, Curtea, în temeiul art.312 C.pr.civ., a mentinut măsura suspendării judecătii, până la data la care se va adopta o solutie irevocabilă cu privire la faptele penale retinute în sarcina pârâtului G.M.