Stabilirea cuantumului indemnizaţiei de concediu. Principiul neretroactivităţii în timp a legii civile.

Stabilirea cuantumului indemnizaţiei de concediu. Principiul neretroactivităţii în timp a legii civile.

Art.145 din Codul muncii

Art.1 din legea nr.118/2010

Art.1 din Codul civil

Dreptul la plata indemnizaţiei de concediu, era reglementat în favoarea reclamanţilor prin dispoziţiile art.145 din Codul muncii, potrivit cărora pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizaţie calculată în raport de media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Plata indemnizaţiei urmează a se face de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecare în concediu.

De asemenea, Curtea a reţinut că dreptul reclamanţilor la plata indemnizaţiei de concediu s-a născut anterior intrării în vigoare Legii nr.118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Potrivit art.1 din legea nr.118/2010, „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru nr.330/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%”.

Aceste prevederi de diminuare a veniturilor bugetare s-au aplicat începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv începând cu data de 03.iulie 2010.

Diminuarea indemnizaţiei de concediu în condiţiile Legii nr.118/2010, intrată în vigoare la o dată anterioară în care s-a născut dreptul reclamanţilor de a primi o sumă calculată în raport de media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, este de natură să încalce principiul reglementat de art.1 din Codul civil al neretroactivităţii legii în timp, pentru următoarele argumente.

Reclamanţii au intrat în concediu de odihnă în luna iulie 2010, iar indemnizaţia de concediu trebuia calculată raportat la drepturile lor salariale din cele trei luni anterioare. Data plăţii acestei indemnizaţii trebuia să se facă cu 5 zile lucrătoare înainte de plecare în concediu, moment ce se situa înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010, astfel că aplicându-se o diminuare de 25% s-au aplicat retroactiv dispoziţiile acestui act normativ, argument în raport de care, în mod corect instanţa de fond a apreciat dreptul reclamanţilor la plata diferenţei dintre suma încasată în mod efectiv şi aceea rezultată în urma diminuării.

(Decizia civilă nr. 1658/R-CM/03 octombrie 2011)

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2011, Sindicatul Învăţământ M., pentru C.I. ş.a., a chemat în judecată Şcoala cu clasele I-VIII nr.1 „O.I.” şi Municipiul C. pentru a fi obligaţi la plata diferenţei indemnizaţiei de concediu rezultată din suma efectiv încasată ca urmare a reducerii cu 25% şi a ceea ce s-ar fi cuvenit, actualizată în raport de rata inflaţiei la data plăţii.

În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanţii au beneficiat de o indemnizaţie de concediu, care trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu de către unitatea angajatoare, potrivit art.145 din Codul muncii şi art.7 din HG nr.250/1992, însă această indemnizaţie în mod greşit a fost plătită după intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010, fiind diminuată cu 25%.

Prin sentinţa civilă nr.935/06.05.2011 a fost admisă acţiunea în sensul că Şcoala cu clasele I-VIII nr.1 „O.I.” a fost obligată să calculeze şi să plătească fiecărui reclamant indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului 2010 în cuantum integral, nediminuată cu 25%, respectiv să plătească diferenţa dintre suma efectiv încasată şi aceea nediminuată, actualizată în raport de indicele de inflaţie.

Municipiul C. prin Primar a fost obligat să asigure fondurile necesare plăţii acestor drepturi.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanţii sunt salariaţii Şcolii cu clasele I-VIII nr.1 „O.I.”, care pe durata concediului de odihnă au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu, înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere după caz, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice, aceasta urmând să se plătească cu 5 zile înainte de concediu.

Reclamanţii au intrat în concediu înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010, însă în mod nelegal indemnizaţia a fost diminuată cu 25%, măsură de natură să încalce prevederile art.1 alin.1 din protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi a prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor omului, ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, norme ce se aplică cu prioritate faţă de regulile de drept intern.

Împotriva hotărârii a formulat recurs Municipiul C., pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive, iar pe fond a admis acţiunea încălcând dispoziţiile Legii nr.118/2010, privitoare la reducerea drepturilor salariale cu 25%, pentru personalul angajat şi plătit cu sume provenind din bugetul de stat.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent, Curtea a respins ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Dreptul reclamanţilor la plata indemnizaţiei de concediu s-a născut anterior intrării în vigoare Legii nr.118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Aceste prevederi de diminuare a veniturilor bugetare s-au aplicat începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv începând cu data de 03.iulie 2010.

Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la soluţia greşită asupra excepţiei calităţii procesual pasive a municipiului Câmpulung.

Tribunalul a obligat recurentul să asigure fondurile necesare plăţii drepturilor salariale stabilite în favoarea fiecărui reclamant, având în vedere calitatea de autoritate publică care are competenţa săvârşirii unor operaţiuni de alocare a fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale potrivit art.104 alin.2 din legea nr.1/2011, privind educaţia naţională, în sensul că finanţarea de bază pentru cheltuielile de personal se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Obligaţia Municipiului C. de a aloca fondurile finanţate din bugetul de stat pentru plata drepturilor salariale ale personalului didactic a constituit argumentul justificării calităţii procesual pasive a acestui reclamant, motiv pentru care în baza art.312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.